|
Tîrgul „Hai la școală”, organizat cu succes cu sprijinul Viorica - Cosmetic
În acest weekend, în scuarul Sarmisegetusa din sectorul Botanica al capitalei se desfășoară tîrgul „Hai la școală”. Zeci de producători locali și-au scos marfa la tarabe, iar micile talente care evoluează pe mica scenă din scuar sînt răsplătiți pentru talentul lor cu daruri din parte Viorica - Cosmetic.
„Cu mare drag Viorica - Cosmetic susține tinerele talente și sîntem bucuroși că în zi de mare sărbătoare, Ziua Independenței, putem face fericite aceste chipuri de copil”, a declarat Lilia Tatarciuc, șef secția PR și reclamă Viorica - Cosmetic.
Ideea unui astfel de eveniment le-a venit celor de la Asociația pentru susținerea Businessului mic și mijlociu „Perspectiva”, care menționează că și-au propus crerea unui astfel de concept, pentru că-și doresc ca oamenii să poată îmbina cumpărăturile cu relaxarea.
„Proiectul este unul nou, dar noi ne propunem să-l dezvoltăm. Vrem să creăm spații unde oamenii să poată procura produsele dorite, dar în același timp să se odihnească. Noi avem talente mici, care vor să evolueze undeva, iată de ce am creat așa un spațiu unde artiștii să-i ajute pe producătorii, iar producătorii să-i sprijine pe artiști”, spune Denis Răilean, CEO A.O Asociația pentru susținerea Businessului mic și mijlociu „Perspectiva”.
Prezentă la eveniment, Diana Guba, pretorul sectorului Botanica, i-a invitat pe toți agenții economici să participe la tîrg, pentru că este sigură că au produse care merită a fi cunoscute, despre care se știe mai puțin.
„Noi ne străduim în fiecare zîmbătă și duminică să organizăm astfel de tîrguri ca agenții economici autohtoni să își poată promova producția, oamenii să aibă posibilitatea să-i cunoască. Facem și cîte un mic concert, astfel ca oamenii să se recreeze”, declară Diana Guba.
Evenimentul a fost organizat de Asociația pentru susținerea Businessului mic și mijlociu „Perspectiva” cu prijinul preturii Botanica. Sponsorul general al acestui tîrg a fost Viorica - Cosmetic.
Source:
- В какие сроки в Румынии надеются присоединиться к Шенгену
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1918
- Populația:
- 672 locuitori
Moldoveanca este un sat din cadrul comunei Logofteni, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 10 km de orașul Fălești și la 148 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 672 de oameni. Satul Moldovenca a fost întemeiat în anul 1918.
Comments
(0)