31 may 2018, 12:00 Literature views 12057
Pașapoarte pentru speciile rare din raioanele Ştefan Vodă şi Soroca (Foto)
31 may 2018, 12:00 Literature views 12057

Pașapoarte pentru speciile rare din raioanele Ştefan Vodă şi Soroca (Foto)

Peste 120 de specii rare de floră şi faună din raioanele Ştefan Vodă şi Soroca vor avea paşapoarte, ca urmare a unui proiect susţinut de organizaţii internaţionale de mediu. Totodată, au fost elaborate şi ghiduri ale habitatelor rare din cele două unităţi teritorial-administrative.

Aceste publicaţii sînt o premieră pentru R. Moldova, editarea fiind posibilă cu sprijinul proiectului Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) „Integrarea priorităților de conservare a biodiversității în politicile de planificare teritorială și practicile de utilizare a terenurilor din R. Moldova", finanțat de Facilitatea Globală de Mediu (GEF).

„Pașapoartele speciilor rare ajută la monitorizarea și protecția biodiversității locale. Documentul conține date care descriu specia, inclusiv poziționarea geografică și măsurile de protejare necesare", a explicat Alexandru Rotaru, manager de proiect la PNUD Moldova. Materialele sînt utile reprezentanților administrațiilor publice locale, specialiștilor în domeniile protecției mediului, silviculturii, agriculturii și resurselor de apă, administratorilor de terenuri, organizațiilor neguvernamentale de mediu, profesorilor și studenților.

Ghidurile turistice pentru cele două raioane conțin 250 de atracții turistice din Soroca și 200 din Ștefan Vodă. Ghidurile includ informații despre destinaţiile locale relevante, ariile naturale protejate, date utile despre muzee, meșteri populari, unitățile de cazare etc.

„Ariile protejate, varietatea peisajelor, numeroasele specii rare oferă o imagine completă și adaugă valoare unor atracții simbolice din aceste raioane, precum Cetatea Soroca sau Vinăria Purcari. Astfel, vizitatorul poate vedea o mulțime de lucruri inedite, pe care le poți admira doar în aceste destinații eco-turistice din R. Moldova", a afirmat autorul publicațiilor, expertul Viorel Miron. Ghidurile vor fi repartizate în școlile, bibliotecile și muzeele raioanelor Ștefan Vodă și Soroca.

Proiectul PNUD este implementat în perioada 2015–2018, în patru comunități din raioanele Soroca și Ștefan Vodă. Printre cele mai importante realizări ale proiectului se numără crearea a 102 ha de coridoare ecologice prin împădurirea terenurilor degradate. Totodată, au fost restabilite 100 de hectare de pășuni prin efectuarea lucrărilor de îmbunătățire a covorului ierbos.

Source: moldpres.md

Keywords:

natura , pasaport , Soroca

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1698
Populația:
1902 locuitori

Zăicana este un sat şi comună din raionul Criuleni. Zăicana este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, situat la o distanță de 25 km de orașul Criuleni și la 24 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1902 oameni. Satul Zăicana a fost atestat documentar în anul 1698.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.