|
Photo: trm.md |
Tradiţiile strămoșești, valorificate la Speia, Grigoriopol
Au îmbrăcat şi prezentat costume tradiţionale moldoveneşti, au împletit coşuri din lozie, au tors, croşetat şi au demonstrat aptitudini gastronomice din bucătăria naţională. Vorbim despre tinerii care fac parte din Clubul „Tînărul etnograf", din satul Speia, raionul Grigoriopol, care au organizat activitatea „Casa Mare".
La şedinţa Clubului au luat parte săteni de diferite vîrste care i-au ajutat pe tineri să organizeze acest eveniment. Cei prezenţi au opinat că astfel de activități perpetuează tradițiile și datinile populare și ar trebui să aibă loc mai des.
Tinerii din Speia îşi mai propun să realizeze un album cu fotografii, în care vor fi inserate poze ale celor mai distinşi 20 de cetăţeni din satul lor. Reprezentanţii Clubului au anunţat un concurs de fotografie, intitulat „Speia – localitatea mea natală".
Aceste activităţi ale Clubului „Tînărul etnograf", sînt parte a proiectului „Participarea femeilor din zonele rurale de pe ambele maluri ale Nistrului, în dezvoltarea comunităţii", care este implementat de Centrul CONTACT în parteneriat cu Institutul Independent de Drept și Societate Civilă din Tiraspol, cu asistenţa Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii", finanţat de Uniunea Europeană şi cofinanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- sec. XX
- Populația:
- 4 locuitori
Voitovca este un sat din cadrul comunei Cuzmin din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Camenca și la 163 km de Chișinău. Conform datelor din anul 2012, populaţia localității constituia 4 oameni. Satul Voitovca a fost înființat la începutul secolului XX.
Comments
(0)