09 march 2011, 01:04 views 8259
09 march 2011, 01:04 views 8259

Excepţie – doar pentru liceenii din satul Brînzeni

Pentru liceenii clasei a X din satul Brînzeni anul acesta Ziua Cunoştinţelor ar fi adus disconfort, dezamăgiri şi regerete. Asta în cazul în care clasa lor de numai 13 elevi nu ar fi fost deschisă la unu seprtembrie. Pentru a preveni acest lucru mai mulţi părinţi s-au adresat preşedintelui raionului Edineţ cu rugămintea de a-i ajuta să deschidă anul acesta clasa a 10-a de liceu.

Preşedintele, vicepreşedintele raionului şi şefa DGRÎTS Edineţ au lămurit lucrurile, făcînd trimitere la legislaţie. Factorul uman, însă, şi-a spus cuvîntul.

Potrivit lui Oleg Scutaru, preşedintele raionului Edineţ, oricît ar fi de dureros, optimizarea este inevitabilă. Situaţia de la Brînzeni este o unică excepţie.

O bună parte din copiii care studiază la L.T. ,, V.Stroescu” din Brînzeni, sunt originari din satele vecine Bleşteni, Hancăuţi şi Corpaci. Părinţii susţin că decizia conducerii raionului de a păstra clasa este înţeleaptă.

Cei prezenţi îşi consideră odraslele norocoase, chiar dacă în clasa a X vor fi 13 copii, un număr considerat nefast de unii. Numărul redus de elevi devine pe an ce trece o problemă serioasă. Galină Musteaţă, şefa DGRÎTS Edineţ este de părere că dacă lucrurile nu se vor schimba, liceul riscă să-şi piardă statutul. Iar minuni asemenea celei petrecute cu două zile înainte de 1 septembrie, la sigur nu se vor mai întîmpla.

Sursa: canalregional.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1913
Populația:
388 locuitori

Alexeevca este un sat din cadrul comunei Svetlîi, UTA Găgăuzia. Localitatea se află la distanța de 38 km de municipiul Comrat și la 142 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 388 de oameni. Satul Alexeevca a fost menționat documentar în anul 1913.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.