|
„Voievod” a susţinut proiectul poliţiei la Orhei (Video, Foto)
O serie de seminare și ateliere de lucru, organizate de Federaţia de Luptă Naţională „Voievod” , a avut loc în taberele de vară din Orhei.
Tinerilor li s-a relatat despre avantajele modului sănătos de viaţă, practicării sportului şi formarea unei imagini pozitive a poliţiei. Proiectul a fost organizat de Inspectoratul de poliţiei Orhei şi orientat spre implicarea maximală a copiilor în diverse activităţi, comunică NOI.md.
Ideea organizării unui şir de seminare şi ateliere de lucru în taberele estivale de odihnă aparţine Inspectoratului de poliţie Orhei şi a fost susţinută cu entuziasm de Federaţia de Luptă Naţională “Voievod” şi Fundaţia pentru Dezvoltare Ecologică “EcoDava”. “Prin acest proiect noi am promovat modul sănătos de viaţă, am cooptat tinerii la practicarea sportului şi i-am familiarizat cu lupta naţională “Voievod”. Am organizat un distractiv atelier de lucru, care a fost foarte interesant pentru tinerii auditori. Ei au avut, de asemenea, ocazia să participe la un antrenament de probă, după care sperăm să-i vedem în rîndurile sportivilor din “Voievod”. Sperăm că participarea la acest proiect va fi de folos tinerilor. Planificăm să organizăm o serie de ateliere de lucru şi în alte tabere de vară”, a relatat Oleg Sclifos, preşedintele Fundaţiei pentru Dezvoltare Ecologică “EcoDava” şi vicepreşedintele Federaţiei de Luptă Naţională “Voievod”.
Interlocutorul portalului NOI.md şi-a exprimat speranţa că atare discuţii cu tinerii contribuie la apropierea lor de organele de ordine şi drept. „Poliţia, organizînd acest proiect, a devenit mai apropiată de tineret, care, spre regret, are nu cea mai pozitivă impresie despre apărătorii ordinii. Partenerii noştri de la Inspectoratul de poliţie Orhei manifestă grijă faţă de timpul liber al tinerilor, care sînt pasionaţi de căutarea diferitelor informaţii pe internet. Unul din seminare a fost consacrat faptului de a-i învăţa să fie mai atenţi în spaţiul on-line şi a-i proteja de accesarea unor resurse nedorite. Noi am susţinut cu mare interes acest proiect”, a rezumat Oleg Sclifos, şeful Fundaţiei pentru Dezvoltare Ecologică “EcoDava” şi vicepreşedintele Federaţiei de Luptă Naţională “Voievod”.
Precizăm că Federaţia de Luptă Naţională “Voievod” depune mai multe eforturi pentru implicarea tinerilor în modul activ de viaţă prin partiicparea la proiecte, organizate cu suportul Ministerului Afacerilor Interne. Totodată, Federaţia “Voievod” promovează activ proiecte proprii, în cadrul unuia dintre ele peste 150 de tineri din familii social vulnerabile, sosiţi din diferite raioane ale republicii, au fost cazaţi în tabăra de varăsituată nu departe de complexul-rezervaţie “Orheiul Vechi” şi o săptămînă au trait în condiţii de campanie.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1605
- Populația:
- 1727 locuitori
Pîrjota este un sat şi comună din raionul Rîşcani. Pîrjota este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 11 km de orașul Rîșcani și la 191 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1727 de oameni. Satul Pîrjota a fost menționat documentar în anul 1605.
Comments
(0)