|
Rețeta electronică - cum vor fi prescrise medicamentele
Regulile de prescriere și eliberare a medicamentelor și dispozitivelor medicale compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală vor fi modificate ca urmare a punerii în aplicare a Sistemului informațional automatizat „eRețeta pentru medicamente și dispozitive medicale compensate”. Un proiect de hotărîre în acest sens a fost aprobat de Guvern.
Pacienții vor avea acces mai ușor la rețete, deoarece va fi extins dreptul de prescriere a produselor farmaceutice compensate pentru mai multe categorii de medici, și anume: toți medicii din cadrul asistenței medicale specializate de ambulatoriu, medicii specialiști din cadrul unităților de primiri urgențe, medicii care prestează servicii de îngrijiri comunitare la domiciliu și îngrijiri paliative la domiciliu, notează Noi.md.
Potrivit proiectului, medicul de familie va prescrie medicamente şi dispozitive medicale compensate pentru tratamentul tuturor maladiilor, iar medicii de specialitate – pentru maladiile conform profilului.
Pe un formular de reţetă electronică vor putea fi prescrise mai multe medicamente, precum şi dispozitive medicale compensate pentru un singur diagnostic, conform codului maladiei din Clasificatorul Internaţional al Maladiilor.
Totodată, au fost introduse prevederi noi și la eliberarea medicamentelor şi dispozitivelor medicale compensate. Astfel, valorificarea reţetei electronice va avea loc per poziţie de medicament sau dispozitiv medical şi se va confirma cantitatea eliberată, suma compensată şi cea achitată de pacient.
De asemenea, pacientul va putea valorifica rețeta electronică la farmacie de mai multe ori (pe parcursul a trei vizite la farmacie).
Mai mult decît atît, medicamentele și dispozitivele compensate prescrise vor putea fi ridicate de la farmacie de către o persoană împuternicită de pacient. În cazul situațiilor excepționale (pandemii, război, cataclisme), accesul la prescripția medicală nu va fi limitat.
Compania Națională de Asigurări în Medicină a lansat anul trecut procesul de implementare a Sistemului informațional „e-Rețeta pentru medicamente și dispozitive medicale compensate”, care se află în prezent în faza de testare la nivel național.
Source:
- В какие сроки в Румынии надеются присоединиться к Шенгену
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1554
- Populația:
- 1125 locuitori
Holoşniţa este un sat şi comună din raionul Soroca. Din componenţa comunei fac parte localităţile: Holoşniţa și Cureşniţa. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Soroca și la 171 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1125 de oameni. Satul Holoșnița a fost menționat documentar în anul 1554.
Comments
(0)