02 april 2013, 09:35 Health views 5145
02 april 2013, 09:35 Health views 5145

Creierul atleţilor evoluează diferit de cel al oamenilor obişnuiţi


Foto: descopera.ro

În ultimul timp, media a creat imaginea atleţilor buni dar nu şi foarte înzestraţi din punct de vedere academic. Acum, un nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din California vine să demonstreze că acest stereotip nu reflectă realitatea, scrie Frankfurter Rundschau.

Cercetătorii au descoperit că şoarecii care au fost crescuţi selectiv pentru a face exerciţii fizice aveau creiere mai mari decît restul şoarecilor.

Studiul a fost realizat pe şoareci crescuţi selectiv timp de 20 de ani, ceea ce înseamnă că au fost examinate 65 de generaţii de animale de laborator. 

S-a constatat că în cazul şoarecilor atleţi, chiar şi zonele non cerebeloase erau mai dezvoltate, comparativ cu cele ale şoarecilor obişnuiţi. Cu toate acestea, şoarecii sportivi nu aveau cerebele mai mari decît ceilalţi şoareci. 

„Descoperirile susţin teoria evoluţiei în mozaic a creierului”, au declarat autorii studiului. De fapt există două versiuni ale acestei teorii. Una dintre ele susţine că înmulţirea selectivă pentru transmiterea unei trăsături ar determina o evoluţie doar în anumite regiuni ale creierului. Cealaltă teorie sugerează că înmulţirea selectivă duce la dezvoltarea întregului creier. 

În ciuda acestor descoperiri, constatările în ceea ce priveşte subiecţii umani nu sînt foarte clare. „La oameni, este posibil ca diferenţele individuale referitoare la înclinaţia spre exerciţii fizice să fie asociată cu mărimea mezencefalului. Totuşi nu putem şti sigur asta deoarece nimeni nu a studiat relaţia”, a declarat autorul studiului Theodore Garland.

Keywords:

sanatate , sport

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1786
Populația:
711 locuitori

Doibani I este un sat și comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Doibani I, Doibani II și Coicova. Localitatea se află la distanța de 16 km de orașul Dubăsari și la 60 km de Chișinău. Populaţia satului Doibani I alcătuia 711 oameni în anul 2011. Satul Doibani I a fost menționat documentar în anul 1786.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.