|
5 semne care îţi spun că faci accident vascular cerebral
În accidentele vasculare cerebrale, timpul în care pacientul ajunge la spital este esenţial. De aceea, recunoaşterea semnelor care indică debutul unei astfel de probleme este vitală.
Semnele care îţi spun că faci accident vascular cerebral:
1. Pacientul observă că îi slăbeşte forţa în unul dintre membre
2. Poate avea furnicături sau amorţeli în membrul în care forţa i s-a diminuat
3. Pacientul poate prezenta tulburări de vorbire, concretizate în special prin dificultăţi în articularea cuvintelor
4.Se poate observa, în principiu de către cei din jur, o asimetrie facială. Dr. Bogdan spune că este vorba despre o asimetrie evidentă, instalată brusc, care nu poate fi confundată cu asimetria uşoară pe care o avem cu toţii la nivel feţei. Această asimetrie specifică accidentelor vasculare cerebrale afectează mai mult partea inferioară a feţei, cel mai frecvent semn fiind căderea colţului gurii.
5. Cefalee (durere de cap), ce apare doar în accidentul vascular hemoragic, cel ischemic fiind fără durere. Potrivit neurologului, durerea are intensităţi variabile, de la durere de intensitate variabilă pînă la durere atroce.
La oricare dintre aceste simptome, pacientul trebuie să se prezinte cît mai repede la cea mai apropiată Unitate de Primire a Urgenţelor. "Timpul este esenţial. Din momentul în care a început atacul, în maximum două - trei ore pacientul trebuie să fie văzut de un neurolog. Este bine ca, în cazul în care prezintă astfel de simptome, să nu mai piardă timpul mergînd pe la medicul de familie, ci să se ducă direct la Urgenţe. Să meargă chiar dacă nu sînt siguri de simptomele lor. În cazul accidentelor vasculare este mult mai de dorit o supradiagnosticare, decît lipsa unui astfel de diagnostic", spune Nicolae Bogdan.
Neurologul spune că, de intervalul de tim scurs de la debutul accidentului pînă la începerea tratamentului depind nu numai şansele de supravieţuire, dar şi gradul de recuperare ulterioară. "În momentul în care un vas de sînge se înfundă, o parte din neuroni sînt complet lipsiţi de sînge şi mor. Cei din jurul lor sînt doar inhibaţi funcţional. Dacă bolnavul întîrzie foarte mult, tot mai mulţi dintre neuronii inhibaţi intră în categoria neuronilor morţi", explică el.
Source:
- В какие сроки в Румынии надеются присоединиться к Шенгену
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Античный фонтан Антонина (Видео)
- Трёхостровское огневище: тайна древнего кургана на берегу Дона (+Фото)
- Нездоровый образ жизни - удел малообразованных людей
- Изобретатель летающих тарелок - гениальный Шаубер
- 10 десять продуктов, которые могут помочь вашему телу хорошо пахнуть
- Изюм и вода помогают в чистке печени!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1590
- Populația:
- 798 locuitori
Pistruieni este un sat şi comună din raionul Teleneşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Pistruieni, Pistruienii Noi și Hîrtop. Localitatea se află la distanța de 39 km de orașul Telenești și la 94 km de Chișinăi. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 798 de oameni. Satul Pistruieni a fost menționat documentar în anul 1590.
Comments
(0)