09 december 2017, 17:00 Health views 7959
La Sudul Moldovei a fost înregistrat un focar al unei boli periculoase
09 december 2017, 17:00 Health views 7959

La Sudul Moldovei a fost înregistrat un focar al unei boli periculoase

Doctorii bat alarma, menționînd că în ultimele două luni, în raionul Cantemir, au fost înregistrate 12 cazuri de infectare cu hepatită. Primul pacient a apelat la ajutorul medicului la începutul lunii iunie.

Medicul-șef al Centrului de Sănătate Publică din raionul Cantemir, Dimitrie Vrabie, a explicat că sînt luate măsuri preventive, pentru a preveni noile cazuri de îmbolnăvire. Potrivit spuselor lui, infecția a fost detectată în apa din apeduct și fîntîni.

De menționat că din toate formele de hepatită virală, hepatita A este cea mai răspîndită. Din momentul infectării pînă la apariția primelor semne ale bolii, pot trece de la 7 pînă la 50 de zile. Cel mai adesea, debutul bolii este însoțit de o creștere a temperaturii corpului, simptomele bolii semănînd cu cele ale gripei. În majoritatea cazurilor este înregistrată recuperarea spontană, care nu necesită tratament activ. În cazurile severe sînt prescrise perfuzii intravenoase, care elimină efectul toxic al virusului asupra ficatului.

Source: actualitati.md

Keywords:

boala , sud , Cantemir

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1910
Populația:
789 locuitori

Plopi este un sat şi comună din raionul Cantemir. Din componenţa comunei fac parte localităţile Alexandrovca, Hîrtop, Taraclia și Plopi. Localitatea se află la distanța de 10 km de orașul Cantemir și la 127 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 789 de oameni. Satul Plopi a fost înființat în anul 1910.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.