|
Alimentația artificială nu este benefică în aceeași măsură ca alăptarea
Alimentația artificială a nou-născuților nu este benefică în aceeași măsură ca alăptarea. Laptele matern este ca primul vaccin, el protejează copiii de toate infecțiile. Astfel de mesaje au fost promovate miercuri, 2 august, la Orhei, în cadrul unei lecții publice susținute de medici specialiști, la care au participat aproape 50 de mame și femei gravide din oraş.
Ala Curteanu, președintele Asociației pentru Femei și Copii „Nova", a declarat pentru IPN că evenimentul a fost organizat în cadrul săptămânii mondiale de alăptare, care are loc în perioada 1-7 august. „Spre regret, în ultimii ani rata alăptării este în scădere. Potrivit ultimului studiu organizat în 2012, doar 36% dintre nou-născuți s-au aflat la alăptare exclusivă până la șase luni", a spus Ala Curteanu.
Potrivit sursei, această cifră arată că tot mai multe mame trec repede la alimentația artificială și abandonează alăptarea, ceea ce nu este bine. „Am mers să informăm aceste mame și femei gravide şi despre faptul că firmele care promovează laptele praf duc o politică în scopuri comerciale și nicidecum în interesul viitoarelor generații", susține președintele Asociației pentru Femei și Copii „Nova".
Ala Curteanu remarcă faptul că până la vârsta de șase luni copiii trebuie să fie alimentați exclusiv la sânul mamei. După primele șase luni, se poate de recurs la suplimente, dar nu de renunțat la alimentația naturală, cel puțin până la un an şi jumătate. „Laptele matern conține toate cele necesare organismului unui copil, toți factorii protectori. Copiii care sunt alăptați au un nivel de sănătate mult mai bun, se dezvoltă mai bine", a conchis Ala Curteanu.
Scopul acțiunilor organizate în cadrul Săptămânii Mondiale a Alăptării este de a încuraja alăptarea și prin ea de a îmbunătăți starea de sănătate a copiilor, ca factor cheie de asigurare a sănătății populației pe tot parcursul vieții.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1859
- Populația:
- 1720 locuitori
Ucrainca este un sat şi comună din raionul Căuşeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Ucrainca și Zviozdocica. Localitatea se află la distanța de 30 km de orașul Căușeni și la 104 km de Chișinău. La recensământul din anul 2004, populaţia satului constituia 1720 de oameni. Satul Ucrainca a fost menționat documentar în anul 1859.
Comments
(0)