|
Tariful pentru o consultanță medicală ar putea crește de cinci ori
Consultaţia unui medic specialist ar putea costa de cinci ori mai mult decît în prezent. Această schimbare se regăseşte într-un proiect de lege pregătit de Ministerul Sănătăţii și care vizează pacienții fără poliță de asigurare medicală.
Documentul prevede scumpiri pentru aproape toate serviciile medicale din catalogul Tarifelor Unice, dar şi introducerea unor noi tipuri de servicii cum ar fi transplantul sau screeningul la colul uterin. Majorările sunt vitale, spun autorităţile, întrucât instituţiile medicale nu-şi pot acoperi cheltuielile după ce şi-au achiziţionat aparate performante, iar consumabilele sunt mai scumpe.
Pentru fiecare investigaţie preţul s-ar putea modifica în mod diferit, cert este că toate vor suferi o creştere, spun reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. Tarifele Medicale au fost calculate după o metodologie unde intrau cheltuielile pentru intretinerea instituţiei, pentru medicamente, reactive, consumabile şi altele.
„Ministerul Sanatatii a ajustat practic toate tarifele pentru serviciile medicale existente. Cu siguranță că rata de ajustare este diferită în funcție de serviciile acestora. Spre exemplu, consultația medicului specialist repetată odată, pus în aplicare acest proiect de Guvern, urmează să coste 56 de lei comparativ cu 11 lei", explică șeful Direcției finanțe și asigurări, Denis Voloc.
Ministerul Sănătăţii spune că a luat decizia de ajustare a tarifelor pentru serviciile la solicitarea managerilor instituţiilor medicale, unii dintre care ameninţau că nu vor mai face unele investigaţii, din motiv că actualul preţ al acestora nu le acoperă cheltuielile. Tot ei au fost cei care au propus ministerului de profil noile preţuri. Spre exemplu, Centrul Republican de Diagnosticare Medicală a propus ajustarea preţului la peste 200 de investigaţii.
„Noi nu putem să acoperim investigaţiile, instituţia merge banal în minus, este non profit. Dar nu este vorba ca sa avem profit, dar ca să întreținem tehnica pe care o avem, să plătim personalul și să cumpărăm reagenți noi pentru investigații noi. Prețul trebuie să fie adecvat. Asta e problema", a menționat directorul Centrului de diagnosticare, Andrei Testimițanu.
„Cea mai mare modificare a suferit consultația medicului specialist și nu este doar părerea Centrului de diagnosticare. Celelalte invetigații instrumentale poate fi o majorare de la 5-10 lei pînă la 70 lei, în funcție de costurile reactivelor, agenților chimici. Zece ani în urmă un set de reactive costa 3600 lei, acum e 30 de mii. Desigur că prețul de cost a crescut, de aceea și a apărut necesitatea", a declarat Tatiana Solomon, economist-șef al Centrului de diagnosticare.
Pe lângă ajustarea preţurilor la serviciile existente, Ministerul Sănătăţii propune şi introducerea în catalogul tarifelor unice a încă 1500 de servicii noi, printre care screeningul la colul uterin sau transplantul. Totuşi, numărul celor care vor putea beneficia de aceste servicii va fi limitat întrucît preţurile sunt foarte mari. Autorităţile speră că aceste modificări vor contribui la îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale.
„Odată pus în aplicare instituţiile medicale vor oferi servicii calitative. Cost eficiente, bazate pe tratament modern odată cu punerea în funcțiune a echipamentului nou", a specificat Voloc.
Ministerul Sănătăţii a definitivat proiectul cu privire la modificarea catalogului tarifelor unice şi urmează să-l prezinte cabinetului de miniştri spre aprobare în viitorul apropiat.
Source:
- Как Попшой комментирует информацию о намерении властей ввести визы для граждан России
- Компания DAAC Hermes получила Сертификат доверия как самый честный налогоплательщик ©
- Депутаты Парламента Республики Молдова в гостях у Viorica Cosmetic: Нам есть чем гордиться ©
- Китай введет безвизовый режим для граждан ряда стран
- АГУ предоставляет новый вид услуг гражданам Молдовы в Израиле и России
- МИД Молдовы дал разъяснения по поводу заблокированных в Греции молдавских граждан
- Идея для сбора дождевой воды (Видео)
- Три кита знаменитой на весь мир системы педагога Антона Макаренко
- Мудрая притча о школе и воспитании
- Звуковой геноцид населения! Зачем в 1953 году поменяли частоту музыки?
- Бездомные куры на Гавайях: экологический феномен и его последствия +(Видео)
- Черный список продуктов, категорически не подходящих для завтрака
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1859
- Populația:
- 993 locuitori
Ciolacu Vechi este un sat din cadrul comunei Ciolacu Nou, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Fălești și la 103 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 993 de oameni. Satul Ciolacu Vechi a fost menționat documentar în anul 1859.
Comments
(0)