18 august 2023, 14:30 Health views 12418
Femeile care lucrează din greu rămân însărcinate mai greu
18 august 2023, 14:30 Health views 12418

Femeile care lucrează din greu rămân însărcinate mai greu

Femeile care lucrează peste 40 de ore pe săptămână sau ridică greutăți mari ar putea avea nevoie de un interval de timp mai mare pentru a rămâne însărcinate decât femeile care nu lucrează din greu, relevă un studiu apărut în SUA, citat de northerncalifornian.com.

În acest studiu, cercetătorii au inclus 1.739 de asistente medicale care au încercat să rămână însărcinate în timpul perioadei efectuării cercetării. S-a constatat că aproximativ 16% dintre ele nu și-au atins obiectivul în termen de un an, în timp ce 5% nu au reușit acest lucru nici după 24 de luni.

Studiul a constatat că femeile care au lucrat mai mult de 40 de ore pe săptămână au avut nevoie de un interval de timp cu aproximativ 20% mai mare pentru a rămâne însărcinate decât cele care au lucrat între 21 și 40 de ore săptămânal. Ridicarea sau deplasarea unor obiecte mai grele de 10 kilograme de mai multe ori pe zi a mărit cu 50 la sută intervalul de timp în care asistentele medicale au reușit să rămână însărcinate.

"Rezultatele noastre arată că munca grea, atât în termeni de efort fizic cât și din punctul de vedere al timpului de lucru, pare să aibă un impact negativ asupra capacității acestor femei de a rămâne însărcinate", a spus Audrey Gaskins, cercetător la Harvard T.H. Chan School of Public Health din Boston și principalul autor al studiului.

În acest studiu, cercetătorii au analizat datele unui sondaj la nivel național printre asistente medicale efectuat între 2010 și 2014. Aproximativ 50 la sută dintre femeile din acest studiu aveau cel puțin 33 de ani. Mai mult de 30 la sută dintre femeile din cadrul studiului au afirmat că lucrează peste opt ore pe zi, în timp ce 40 la sută din total au declarat că ridicaseră greutăți mari, precizeazănortherncalifornian.com.

Source: www.agerpres.ro

Keywords:

sanatate , studiu , munca , femei , sarcină

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1653
Populația:
1334 locuitori

Onişcani este un sat şi comună din raionul Călăraşi. Din componenţa comunei fac parte localităţile Sverida și Onişcani. Localitatea se află la distanța de 32 km de orașul Călărași și la 81 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1334 de oameni.Satul Onișcani a fost menționat documentar în anul 1653.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.