Moldoveanса Olga Blizneţ a fost inclusă în selecţionata Europei la tenis de masă
Sportiva moldoveană Olga Blizneţ a fost inclusă în selecţionata de junioare a Europei la tenis de masă, au informat surse din cadrul federaţiei naţionale de profil, citate de MOLDPRES.
"Ea va fi a treia jucătoare ca valoare în lot după Bernadette Szocs (România) şi Judit Jeger (Croaţia). Toate urmează să se deplaseze la finele lunii curente la Funchal (Portugalia) pentru a efectua un cantonament în comun, după care vor evolua la turneul internaţional din Madeira. Cheltuielile de deplasare, cazare, le va suporta Uniunea Europeană de Tenis de Masă", a declarat antrenorul sportivei moldovene, Valeriu Grosu.
Olga Blizneţ este originară din Dubăsari. În 2010 ea a obţinut, în premieră în istoria sportului autohton, medalia de bronz la Campionatul European de cadete, desfăşurat la Istanbul (Turcia). Tînăra performeră a evoluat şi la prima ediţie a Jocurilor Olimpice de tineret din vara aceluiaşi an, desfăşurată la Singapore unde s-a situat pe locul cinci, iar apoi a obţinut medalia de argint la Cupa Continentală pe naţiuni, concursul pe echipe (junioare), desfăşurată la Hyderabad (India), notează MOLDPRES.
- В какие сроки в Румынии надеются присоединиться к Шенгену
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Античный фонтан Антонина (Видео)
- Трёхостровское огневище: тайна древнего кургана на берегу Дона (+Фото)
- Нездоровый образ жизни - удел малообразованных людей
- Изобретатель летающих тарелок - гениальный Шаубер
- 10 десять продуктов, которые могут помочь вашему телу хорошо пахнуть
- Изюм и вода помогают в чистке печени!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1649
- Populația:
- 1861 locuitori
Limbenii Vechi este un sat şi comună din raionul Glodeni. Limbenii Vechi este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 16 km de orașul Glodeni și la 159 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1861 de oameni. Satul Limbenii Vechi a fost menționat documentar în anul 1649.
Comments
(0)