|
Au fost nominalizați cei mai buni sportivi și antrenori
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării i-a nominalizat astăzi, într-un hotel de lux din capitală, pe cei mai buni sportivi, antrenori, veterani ai sportului moldovenesc, atleți cu dizabilități, care au realizat performanțe deosebite în anul 2017.
La categoria cea mai valoroasă, competitivă, "Sportivul anului" titlul i-a revenit britanicului naturalizat Aaron Cook, medaliat cu bronz la Campionatul Mondial de taekwondo (Muju, Coreea de Sud), premiant al turneelor Grand Prix de la Londra și Moscova. Performerul a fost lipsă la festivitate. Trofeul i-a fost înmînat vicepreședintelui federației de profil, Valentin Conev. "Sper mult într-o colaborare fructuoasă, corectă, în spiritul fair-play-ului cu MECC în anul viitor", a declarat pentru agenție oficialul.
În topul celor mai buni performeri ai anului a fost inclus încă un taekwondist, Serghei Uscov, medaliat la Campionatul European. În acest clasament mai figurează Daniel Cataraga (lupte greco-romane), Oleg Tarnovschi (canotaj), Oleg Nuța-Ilie Sprîncean (kaiac-canoe), Mariana Cherdivară-Eșanu (lupte libere), Vasile Belous (box), Dan Olaru (tir cu arcul), Radu Albot (tenis), Andrei Perpelița, Svetlana Saenko, ambii la lupte libere.
Titlul "Cel mai bun antrenor" i-a fost acordat lui Constantin Cobîlean (lupte libere).
Revelația anului a devenit Dorin Goțonoagă, campion european Under-23 la judo.
Titlul "Talentul anului" i-a revenit lui Eugen Matveiciuc, campion mondial de cadeți la judo și Anastasiei Nichita, premiantă la Europene (lupte libere).
Echipa anului a fost desemnată Sheriff Tiraspol.
Prime, diplome au fost oferite unui grup de veterani, sportivi cu dizabilități.
Ministrul Educației, Culturii și Cercetării Monica Babuc a declarat la festivitate că sportul și tineretul se vor încadra reușit în instituție. "Tineretul și sportul se vor regăsi în cadrul Ministerului dacă vom avea susținerea necesară din partea tuturor federațiilor, experților. Sper să obținem și pe viitor rezultate care ne vor purta faima țării în lume. Noi avem nevoie de campioni adevărați și vom reuși acest lucru dacă vom fi și manageri buni", a notat ea.
Aaron Cook și Constantin Cobîlean au fost desemnați ieri cei mai buni și de Asociația Presei Sportive din Moldova.
Source:
- В какие сроки в Румынии надеются присоединиться к Шенгену
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1755
- Populația:
- 379 locuitori
Duruitoarea este un sat din cadrul oraşului Costeşti, raionul Rîşcani. Localitatea se află la distanța de 36 km de orașul Rîșcani și la 208 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 379 locuitori. Satul Duruitoarea a fost menționat documentar în anul 1755.
Comments
(0)