06 march 2016, 14:53 Sport views 5413
Unghenenii vor avea propria echipă de fotbal în Divizia Națională
06 march 2016, 14:53 Sport views 5413

Unghenenii vor avea propria echipă de fotbal în Divizia Națională

Campionatul de fotbal în Divizia A i-a adus Clubului de Fotbal Ungheni un succes remarcabil și neașteptat. La numai un an de la saltul din Divizia B în Divizia A, FC Ungheni reușește să se promoveze în Divizia Națională. Această ascensiune triumfală a fost sărbătorită în duminica aceasta, 29 mai, pe Stadionul orășenesc Ungheni, după ultimul meci din Divizia A, cu FC Spicul.

Potrivit ungheni.md, fotbaliştii ungheneni s-au clasat pe locul IV în Campionatul Moldovei, Divizia A. Acest lucru se datorează celor 14 victorii din 26 meciuri disputate. Ai noştri au bătut 48 de goluri. Deşi ultimul meci cu FC Spicul a fost pierdut cu 2 la 1, CF Ungheni şi-a întărit foarte bine poziţia în topul clasamentului, fiind precedată în clasament de dubloriiSheriff-ului şi Zimbrului, care nu au dreptul de a evolua în Divizia Naţională..

Această victorie incontestabilă îi permite Clubului de Fotbal Ungheni să revină pe poziţia binemeritată de a evolua în Divizia Națională, privilegiu de care clubul s-a bucurat cu 20 de ani în urmă. Pentru prima data după o perioadă îndelungată de timp, orașul Ungheni se va mîndri cu propria echipă în Divizia Națională.

Rezultatele Campionatului în Divizia A au depășit toate așteptările clubului. Munca asiduă a echipei unite, cu scopuri determinate, antrenamente regulate şi pregătire tactico-strategică bine stabilită a dus la atingerea visului de a juca în Divizia Națională mult mai rapid decît s-au așteptat atît jucătorii cît și conducerea clubului.

„Echipa a evaluat mai mult decît bine. Jucătorii au prezentat un joc compact și frumos. Victoria pe care am obținut-o este cea mai bună motivație de a continua să muncim și mai mult pentru a demonstra că merităm să jucăm în Divizia Națională", a declarat antrenorul echipei, Ruslan Graur.

Pentru confirmarea dreptului de a evalua în Divizia Națională, FC Ungheni trebuie să întrunească cîteva condiții: să dispună de un stadion bine amenajat cu tribune și vestiar. FC Ungheni beneficiază de susținerea Primăriei orașului Ungheni, care l-ea pus la dispoziție Stadionul orășenesc recent renovat. În data de 30 iunie curent, conducerea clubului împreună cu Consiliul Raional și Primăria orașului Ungheni au convenit asupra amenajării stadionului cu tribune de 600 de locuri.

„Avem rezultate remarcabile. Acum scopul nostru este să ne menținem în Divizia Națională. Această onoare trebuie abordată cu mult realism, întrucît, în ultimii 20 de ani fotbalul a făcut un salt enorm. Va trebui să muncim și mai mult deoarece vom concura cu 200 cei mai buni fotbaliști din țară", a menționat Dionisie Ternovschi, Preşedintele FC Ungheni.

Prezent la eveniment, Primarul orașului Ungheni, Alexandru Ambros a ținut să mulțumească întregii echipe și staffului clubului pentru promovarea orașului Ungheni la cel mai înalt nivel în lumea fotbalului național. Pentru succesul incontestabil, Primăria orașului Ungheni a decernat jucătorii, antrenorii şi stafful tehnic al formaţiei cu diplome și un premiu bănesc în valoare de 500 lei pentru fiecare membru, ceea ce a constituit o adevărată surpriză pentru echipă. „Primăria orașului Ungheni va depune tot efortul pentru a susține echipa FC Ungheni și în continuare. Ungheniul merită să fie reprezentat în Divizia Națională de o echipă atît de bine pregătită", a afirmat primarul Alexandru Ambros.

Partenerul general al FC Ungheni este magazinul „Bricone". Primăria orașului Ungheni și Consiliul Raional sunt partenerii principali ai clubului.

Source: provincial.md

Keywords:

fotbal , Ungheni , sport

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1609
Populația:
1954 locuitori

Leuşeni este un sat şi comună din raionul Teleneşti. Leuşeni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanţa de 15 km de oraşul Teleneşti şi la 90 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1954 de oameni. Satul Leușeni a fost menționat documentar în anul 1609.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.