Discul care permite stocarea datelor timp de 1 milion de ani
Foto: gandul.info |
Cum CD-urile, DVD-urile sau stick-urile sînt tot mai puţin utilizate, oamenii de ştiinţă de Universitatea din Southampton au inventat un nou suport ce permite stocarea datelor timp de 1 milion de ani.
„Cristalul de memorie Superman” a fost creat din straturi de sticlă nanostructurate, are o capacitate de 360 de tera şi poate rezista chiar şi la temperaturi de pînă la 1.000 de grade.
Specialiştii l-au testat deja, imprimînd pe disc copia unui fişier de tip text prin intermediul unui laser ultra-rapid ce produce pulsaţii de lumină etrem de scurte şi foarte intese.
„E palpitant să te gîndeşti că am creat primul document care cel mai probabil va supravieţui mai mult decît rasa umană”, a declarat profesorul Peter Kazansky. „Această tehnologie poate păstra ultima dovadă a civilizaţiei: tot ce am făcut noi nu va fi uitat”, a adăugat acesta.
Oamenii de ştiinţă spun că discul va fi extrem de util marilor companii care au nevoie să stocheze volume mari de date.
„Dezvoltăm o formă foarte stabilă şi portabilă de stocare folosing sticla, ceea ce ar putea fi de mare ajutor organizaţiilor care au arhive mari”, a explicat cercetătorul Jingyu Zhang de la Centrul de Cercetare Optoelectrică al Universităţii din Southampton. „În prezent, companiile sînt nevoite să-şi copieze arhivele o dată la cinci sau zece ani pentru că hard-disk-urile au o durată de viaţă relativ scurtă”, a adăugat acesta.
„Muzeele care doresc să păstreze informaţii sau documente importante din arhiva naţională spre exemplu, vor putea beneficia de această invenţie”, a conchis Jingyu Zhang.
Plasticul din care sînt fabricate CD-uri obișnuite, degradează de-a lungul deceniilor și este comparabil ca durată de viață cu suportul magnetic sau drive-urile solide. Chiar și hîrtia specială de arhivă poate fi păstrată circa o mie ani, însă cedează suporturilor digitale în ceea ce privește confortul de a lucra cu datele: oamenii de știință cred că pentru muzee și arhive durata de depozitare va fi un avantaj decisiv.
Sursa: macdigger.ru
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1816
- Populația:
- 2124 locuitori
Cairaclia este un sat şi comună din raionul Taraclia. Cairaclia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Taraclia și la 153 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2124 de oameni. Satul Cairaclia a fost menționat documentar în anul 1816.
Comments
(0)