Un mister care nu poate fi descifrat de 40 de ani (VIDEO)
Foto: gandul.info |
Sute de persoane din Marea Britanie, Statele Unite şi din Australia s-au plîns, de-a lungul ultimelor decenii, că aud un ţiuit constant, însă cercetătorii nu au reuşit să descopere originea sunetului care a dus chiar şi la o sinucidere, scrie NBC News.
Locuitorii mai multor state din lume s-au plîns de sunetul pe care l-au descris drept "un ţiuit constant", ce se aude doar înăuntru, în special noaptea şi cu precădere în zonele rurale. Primele plîngeri datează din 1970.
O cercetare realizată de un consultant în acustică a arătat că doar 2% dintre persoanele care locuiesc în zonele în care s-ar auzi acest sunet îl pot percepe. Acestea au vîrste cuprinse între 55 şi 70 de ani.
"Este un fel de tortură. Uneori, îţi vine să urli", a mărturisit Katie Jacques, din Leeds, Marea Britanie.
"Noaptea este cel mai rău. Este greu să adormi pentru că auzi sunetul acesta în fundal. Te foieşti şi devii din ce în ce mai agitat din cauza lui", a mai adăugat ea, într-un interviu BBC.
Iniţial, s-a crezut că sunetul provine de la fabricile din vecinătatea localităţilor afectate. Ulterior, s-a speculat că persoanele respective ar suferi de tinitus (acufenă, o senzaţie auditivă patologică, fără un stimul extern n.r.).
Potrivit altor teorii, sunetul este produs conducte de gaz de înaltă presiune, linii electrice sau dispozitive de comunicaţii fără fir. Alţi cercetători susţin că ar fi vorba despre radiaţii electromagnetice cu o frecvenţă joasă, ce pot fi auzite doar de anumite persoane.
Cu toate acestea, nicio teorie nu a reuşit să coreleze misteriosul ţiuit de un factor anume.
Sursa: gandul.info
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Хорошая новость для молдован в Испании
- "Транспортный безвиз" для грузовых перевозок: с кем договорилась Украина
- Отменен безвизовый режим с Республикой Эквадор
- Проекту Moldovenii.md 13 лет
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1816
- Populația:
- 2124 locuitori
Cairaclia este un sat şi comună din raionul Taraclia. Cairaclia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Taraclia și la 153 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2124 de oameni. Satul Cairaclia a fost menționat documentar în anul 1816.
Comments
(0)