|
Photo: pastransport.ru |
Zborul a fost anulat? Cere despăgubiri
Potrivit Autorității Aeronauticii Civile a Republicii Moldova, în cazul anulării unui zbor, pasagerii trebuie sa beneficieze de asistenţă şi deservire, inclusiv în eventualitatea unei redirecţionări, notează Noi.md.
De asemenea, pasagerii au dreptul să primească o compensaţie, cu următoarele excepţii:
- dacă au fost informaţi despre anulare cu cel puţin 2 săptămîni înainte de ora de plecare prevăzută;
- dacă sînt informaţi despre anulare într-un interval cuprins între 14 şi 7 zile înainte de ora de plecare prevăzută, şi li se oferă o redirecţionare care să le permită să plece cu cel mult 2 ore înainte de ora de plecare prevăzută, şi să ajungă la destinaţia finală cu mai puţin de 4 ore după ora de sosire prevăzută;
- dacă sînt informaţi despre anulare cu mai puţin de 7 zile înainte de ora de plecare prevăzută, şi li se oferă o redirecţionare care să le permită să plece cel tîrziu cu o oră înainte de ora de plecare prevăzută şi să ajungă la destinaţia finală în mai puţin de 2 ore după ora de sosire prevăzută.
În momentul în care pasagerii sînt informaţi despre anulare, acestora li se oferă explicaţii privind posibilităţile de transport alternative.
Operatorul de transport aerian nu este obligat să plătească compensaţii dacă poate face dovada că anularea este cauzată de circumstanţe extraordinare, care nu au putut fi evitate în pofida adoptării tuturor măsurilor posibile.
Sarcina dovedirii faptului că pasagerul a fost într-adevăr informat despre anularea zborului, cu indicarea momentului precis, revine operatorului de transport aerian.
Care sînt compensaţiile?
1. Valoarea acestor compensaţii este de:
- 250 euro pentru toate zborurile de 1 500 kilometri sau mai puţin;
- 400 euro pentru toate zborurile cuprinse între 1 500 şi 3 500 kilometri;
- 600 euro pentru toate zborurile care nu se încadrează în primele 2 categorii.
Pentru stabilirea distanţei se ia în considerare ultima destinaţie unde pasagerul urmează să sosească cu întărziere faţă de ora prevăzută, datorită refuzului la îmbarcare sau anulării zborului.
2. Atunci cînd pasagerilor li se oferă redirecţionarea spre destinaţia finală cu un zbor alternativ, a cărui oră de sosire nu depăşeşte ora de sosire prevăzută a zborului rezervat iniţial
- cu două ore, pentru toate zborurile de 1 500 kilometri sau mai puţin, sau
- cu trei ore, pentru toate zborurile cuprinse între 1 500 şi 3 500 kilometri, sau
- cu patru ore, pentru toate zborurile care nu se încadrează la primele 2 puncte,
operatorul aerian poate reduce cu 50 % compensaţia prevăzută la alineatul (1).
3. Compensaţia menţionată la alineatul (1) se plăteşte în numerar, prin transfer bancar electronic, ordin de plată bancar sau cec bancar sau, cu acordul scris al pasagerului, în bonuri de călătorie şi/sau alte servicii.
4. Distanţele indicate la alineatele (1) i (2) se măsoară prin metoda rutei ortodromice.
În cazul în care un operator aerian plăteşte compensaţii sau se achită de alte obligaţii care îi revin în conformitate cu Regulamentul, nici una din dispoziţiile acestuia nu poate fi interpretată ca o limitare a dreptului său de a pretinde compensaţii de la orice persoană, inclusiv părţi terţe, în conformitate cu legislaţia aplicabilă. În special, prevederile Regulament nu limitează în nici un fel dreptul operatorului aerian de a solicita o rambursare de la un turoperator sau de la o altă persoană cu care operatorul aerian a încheiat un contract. În mod similar, nici una din dispoziţiile Regulamentului nu poate fi interpretată ca o limitare a dreptului unui turoperator sau al unei părţi terţe, alta decît pasagerul, cu care operatorul aerian a încheiat un contract, de a solicita o rambursare sau reparaţii operatorului aerian, în conformitate cu legislaţia aplicabilă în materie.
Orice persoană care consideră că i-a fost lezat un drept consfinţit de Regulament poate sesiza organele competente stabilite de legislaţia în vigoare.
Ce înseamnă asistenţă?
Pasagerilor li se oferă posibilitatea de a alege între:
- rambursarea, în termen de şapte zile, a întregului cost al biletului, la preţul de achiziţie, pentru partea sau părţile de călătorie neefectuate, precum şi pentru partea sau părţile deja efectuate, în cazul în care zborul devine inutil în raport cu planul de călătorie iniţial al pasagerului, împreună cu, dacă este cazul, un zbor de retur la punctul de plecare iniţial, cît mai repede posibil;
- redirecţionarea, în condiţii de transport comparabile, spre destinaţia finală, cît mai repede posibil sau
- redirecţionarea, în condiţii de transport comparabile, spre destinaţia finală, la o dată ulterioară, la alegerea pasagerului, sub rezerva existenţei unor locuri disponibile.
Ce este dreptul la deservire?
Pasagerii au dreptul de a li se oferi gratuit următoarele:
- mese şi băuturi răcoritoare, direct proporţionale cu timpul de aşteptare;
- cazare hotelieră, în cazul în care este necesară o şedere de una sau mai multe nopţi, sau în cazul în care este necesară o şedere suplimentară faţă de cea prevăzută de pasager;
- transportul dintre aeroport şi locul cazării (hotel sau altele).
În plus, pasagerii au dreptul la două apeluri telefonice gratuite şi de a trimite gratuit mesaje prin telex, fax sau e-mail.
La aplicarea prevederilor menţionate mai sus, operatorul aerian acordă o atenţie specială nevoilor persoanelor cu mobilitate redusă şi însoţitorilor acestora sau a cîinilor utilitari însoţitori certificaţi, precum şi nevoilor copiilor fără însoţitor.
Surclasarea şi declasarea
În cazul în care un operator de transport aerian cazează pasagerul la o clasă de călătorie superioară preţului de achiziţie al biletului, operatorul nu poate pretinde o plată suplimentară.
În cazul în care un operator de transport aerian cazează pasagerul la o clasă inferioară preţului de achiziţie al biletului, atunci acesta, în termen de şapte zile rambursează
a) 30 % din preţul biletului pentru toate zborurile de 1500 kilometri sau mai puţin; sau
b) 50 % din preţul biletului pentru toate zborurile variind între 1500 şi 3500 kilometri; sau
c) 75 % din preţul biletului pentru toate zborurile care nu se încadrează în cazurile menţionate la literele a) sau b).
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1922
- Populația:
- 156 locuitori
Gura-Oituz este un sat din cadrul comunei Cotiujenii Mici, raionul Sîngerei. Localitatea se află la distanța de 27 km de orașul Sîngerei și la 114 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 156 de oameni. Satul Gura-Oituz a fost înființat în anul 1922.
Comments
(0)