01 april 2021, 15:00 Kaleidoscope 4787

Un șofer de autobuz a vorbit despre dragostea față de profesia sa și față de pasageri

Compatriotul nostru, Dumitru S., care lucrează în Israel în calitate de șofer de autobuz, a vorbit despre dragostea față de profesia sa și față de pasageri, pe care îi transportă în fiecare zi, avînd o responsabilitate față de ei, față de viața, de sănătatea lor și chiar, față de starea lor bună de spirit.

- Dima, dar de ce ești șofer de autobuz?
- Hm, probabil pentru că oamenii au nevoie de mine?!)))
Tînăra mea interlocutoare se uită atent la mine cu ochii ei albaștri, ca și cum ar încerca să înțeleagă esența.
Această întrebare atît de naivă și, la prima vedere, atît de simplă, m-a pus puțin pe gînduri...
Serios, de ce??
Sau poate invers? Poate pentru că eu am nevoie de ei...?
Nu știu exact de ce, dar am nevoie!
Simt acest lucru cu un al șaselea simț.
În fiecare zi mă întîlnesc cu ei și îi petrec.
Probabil că eu nu sînt la fel ca alții (nu vreau să rănesc pe nimeni, dar...).
Îi întîlnesc în picioare. Le zîmbesc.
"Bună ziua!"
"Bine ați venit"!
Așa întîlnesc și petrec pasagerii avionului însoțitorii de bord.
Doar că aici există un singur căpitan - eu.
Nu am un al doilea pilot. Nu am un ajutor. Nu am navigator și inginer de bord. Eu singur răspund pentru tot.
Nimeni nu mă va corecta, nu-mi va spune ceva, nu mă va înlocui.
Deja nu mai am un instructor alături, care, în caz de ceva vor apăsa frîna, arătîndu-mi greșeala.

Acum ești singur. Unul pentru toți.
Ei au încredere în tine.

Este un sentiment special, ești responsabil pentru ei, pentru viața lor, pentru sănătatea lor, chiar și pentru starea lor bună de spirit. Pentru ca totul să meargă bine.
Ei, drept răspuns, la fel îmi zîmbesc, spun: "Vă mulțumim foarte mult!"
Uneori: "Dvs. sînteți un șofer foarte bun, ne-a făcut plăcere să călătorim cu dvs.".
Chiar și atunci cînd sînt supărat și am o dispoziție proastă, atunci cînd lasă gunoi, mă fac să aștept și să întîrzii, fac gălăgie și vorbesc urît, după astfel de cuvinte, oricum zîmbești involuntar.

"Și eu vă mulțumesc", le răspund.
Cred că pentru asta și lucrez. Pentru aceste cuvinte, pentru aceste fețe.
Cînd, de exemplu, ești pe străzile înguste din Jaffa și ai impresia că ai întrat într-un asemenea r...
Milimetraje, cotiri, întorsături, unde precizia mișcărilor poate fi comparată doar cu precizia bijutierului, și ieșind în cele din urmă din această capcană, pasagerii strigă în cor "bravo" și aplaudă, bucurîndu-se împreună cu tine. E ca și cum am fi ieșit din toate astea împreună. De parcă ai simți pe piele emoțiile lor tensionate.

Sau cînd copiii din autobuz îți cîntă în cor "נהג שלנו טוב" (șoferul nostru este cel mai bun).
Pentru asta lucrez.
Cînd conduc și mă uit la ei în oglinda retrovizoare, sînt fericit.
Cineva doarme liniștit, altcineva se uită în telefon, unii vorbesc liniștit noaptea în autobuzul luminat cu lumini multicolore.
Albastru, gălbui, roșu, verde.
Afara pe lîngă noi aleargă becurile și clădirile iluminate. Sau o pădure albastră... Se întîmplă și munți. În stînga o pantă abruptă, iar în dreapta o prăpastie adîncă.
Ei sînt liniștiți. Ei nu ai nevoie să se gîndească la drum.
Ei se odihnesc acum. Lasă-i să se odihnească.
Ei știu că șoferul știe totul și poate totul.
El îi aduce unde trebuie, în locul exact și la timp.
Pe malul mării sau la un picnic în pădure, la un hotel confortabil sau la un meci de fotbal. Într-un oraș îndepărtat sau acasă, la rude și prieteni.
Acolo îi așteaptă. Acolo sînt puțin îngrijorați.
Dar ei știu că totul va fi bine.
E seară tîrzie, aproape noapte.
Uite-l... autobuzul, a apărut de după colț. E al nostru!!))
Mulțimea zgomotoasă care îi întîlnesc, ca la comandă se îndreaptă spre autobuz.

Și toată lumea încearcă să vadă pe fereastră fața dragă. Deși ferestrele sînt întunecate. Oricum.
Am impresia uneori că ajung ca un avion sau ca un tren multașteptat.
Azi am ajuns puțin cu întîrziere. În Tel Aviv erau ambuteiaje mari, iar în munți ceață.
Încet, ușor mă îndrept spre parcare. Un mic semicerc și autobuzul mare, care s-a înclinat puțin, ca și cum ar fi făcut un poclon de bun venit, a scos în cele din urmă aerul din frîne și s-a oprit. Pțssșșșș!
Asta e tot pentru ziua de azi.
Puțin obosit, aranjîndu-mi gulerul de la cămașă, mă ridic ca întotdeauna.
Îl conduc pe fiecare!
"La revedere."
"Mulțumesc, mi-a făcut plăcere."
"Pentru puțin".
"Cu plăcere!" ))
"Fiți sănătoși!!"
"Dvs. la fel"
Ultimul pasager iese.
Pe stradă îmbrățișări, sărutări, strigăte pline de bucurie, bătăi peste umăr. Încîntare, zîmbete și schimb de impresii.
Iat-o. Iată coroana călătoriei de astăzi.
Toată lumea este fericită, toți sînt sănătoși, toți s-au întîlnit)).
Merg prin salon, verificînd dacă nu au uitat nimic. Acestea sînt și regulile de siguranță. Totul trebuie verificat, fiecare hîrtie uitată, fiecare pachet, fiecare geantă. Aproape întotdeauna rămîne cîte ceva.
Căști, power bank, boxe, telefoane mobile, încărcătoare, scurte))).
Odată, au uitat chiar și lucrurile sfințite în Biserica Sfîntului Mormînt. Talismane, lumînări, icoane și cruci de aur cu diamante.
Da, da))) se întîmplă și din astea.
A doua zi primesc un sunet.
"Ce bine că v-am găsit. Dimineață trebuie să zburăm la Sankt Petersburg. Am uitat lucrurile sfinte, am crezut că nu le vom mai găsi, acolo sînt lucruri scumpe!"
"Cel mai scump este faptul că aceste obiecte sînt memorabile și sfinte pentru Dvs! La noi nu se pierde nimic. Iar Dumnezeu deja începe să facă minuni pentru Dvs.!!
Fiți sănătoși și mai veniți la noi în Israel!"
Noii mei prieteni recunoscători îmi dau la sfîrșit o ciocolată mare și îmbrățișîndu-ne, ne despărțim cu toții fericiți.
E plăcut, la naiba!!
Gata. Acum urmează drumul spre casă.
Deja calm, singur, derulînd în cap momentele de astăzi și anticipînd confortul casei în care voi ajunge curînd,
închid ușa și aruncîndu-mi ultima privire spre cei "care au rămas în noapte", plec lin. Pțssșșșș...
Pe curînd, oameni buni!
Cred că îi iubesc un pic.))
Doar un pic)))