|
Horoscopul pentru 4 decembrie 2020
BERBEC
Eşti în faţa unui moment în care parcă nu ai vrea să laşi lucrurile să curgă de la sine, la voia întâmplării. Eşti mult mai curios faţă de ce te aşteaptă, ca atare vei fi, cel puţin azi, un mare devorator de literatură cu tentă esoterică sau spirituală. Numerologia, astrologia, orice alte domenii care deschid o portiţă către viitor, sunt marile tale atracţii, poate începi chiar să le studiezi, pentru că eşti în căutare de răspunsuri şi le poţi găsi cu ajutorul lor. Nici ţie nu-ţi vine a crede cât de avid eşti de a afla ce te aşteaptă, de aceea un horoscop ca cel pe care îl citeşti acum e doar punctul de plecare spre o lume atractivă de predicţii astrale care te motivează.
TAUR
De câte ori îţi poţi permite un moment de totală detaşare în care să te apleci doar asupra lucrurilor frumoase şi sensibile ale vieţii? Te vezi complet rupt de agitaţia cotidiană ocupându-te de floricelele din casă, făcând goblen, citind poezii sau sortând timbre? Nu? Atunci încearcă să-ţi imaginezi cum ar fi, pentru că această zi îţi oferă exact acest gen de răgaz, în care nimic nu te împinge de la spate cu obligaţii urgente, ci doar ţi se oferă pe tavă câteva ore complet libere în care te poţi apleca spre bucuriile sufletului. Adu-ţi aminte de acele activităţi plăcute şi liniştite care îţi insuflă starea de zen!
GEMENI
Nu te gândi neapărat de unde vii sau unde te îndrepţi, pentru că tu înveţi cu fiecare clipă a existenţei tale. Aşa e viaţa ta de acum, o şcoală la care, zi de zi, mai ai ceva de acumulat. Aşa te maturizezi, prin fiecare lecţie învăţată, deci fii mândru că ai ocazia să trăieşti tot ce ţi se predă de maestrul divin. Nimic nu e greu, nimic nu e rău, ci totul face parte din cursul la care participi ca un învăţăcel dornic să se dezvolte. Azi poţi vedea cât de mult ai evoluat, deci fii recunoscător pentru examenele vieţii – bune, grele – dar prin care ai trecut cu brio!
RAC
Se naşte alt om acum sub ochii tăi şi acela eşti tu! E o renaştere benefică, deci acceptă cu bucurie şi entuziasm noua viziune care ţi se deschide în faţa ochilor, chiar dacă nu eşti cel mai mare iubitor de nou şi schimbare. De data aceasta, a aborda o astfel de strategie, modernă, diferită, poate chiar ciudată pentru mulţi, se va dovedi a fi exact ce aveai nevoie pentru a te scoate din rutină, din banal, din penumbră. Nu-i aşa că visai o astfel de renaştere? Nu aveai curaj s-o declanşezi chiar tu, acum trebuie doar să o laşi să te conducă, e în faţa ta.
LEU
Nu încerca să repari azi problema în care eşti deja prins de ceva vreme, pentru că azi nu deţii toate resursele necesare unui succes deplin. În ciuda eforturilor depuse, lucrurile se complică şi mai mult şi practic consumi inutil energia investită într-un plan fără prea mulţi sorţi de izbândă. Opreşte-te un pic din acest film de acţiune şi permite-ţi o zi de răgaz pentru a medita asupra lucrurilor. Dacă nu insişti să termini totul acum, vei începe să descoperi aspecte noi, care erau demult acolo, dar din cauza stresului, nu puteai să le vezi. Eşti obosit, deci mai degrabă ţi-ai mai lua o zi de vacanţă, în care să nu faci nimic, pentru că oricum nu-ţi prea iese.
FECIOARĂ
Fii mai tolerant cu cei din jurul tău, mai ales cu cei care fac parte dintr-o cu totul altă generaţie decât tine sau formaţi în alt sistem de valori decât tine, pentru că nu puteţi vedea lucrurile la fel. De data aceasta atragi alături de tine oameni conservatori, demodaţi, care o ţin pe a lor, orice le-ai propune. Da, trebuie să-ţi susţii punctul de vedere, dar fă-o cu înţelepciune, flexibilitate, deschidere, ca să nu generezi conflicte inutile. Părerile sunt împărţite, orice ai face, deci ţine cont de varietatea mentalităţilor adunate la un loc.
BALANȚĂ
Nu te crampona cu orice preţ de capătul de drum la care visezi să ajungi cu tot dinadinsul. E bine să te laşi uneori şi în voia curentului, lasă jos controlul şi încrâncenarea. Ai să vezi cât de mult înaintezi dacă te arunci pe val şi-l laşi pe el să te îndrume unde vrea. Altfel, dacă insişti să mergi într-o anumită direcţie şi nu te abaţi de la traseu, ai descoperi că ai consumat energie şi timp când, între timp, ar fi apărut multe alte oportunităţi. Chiar dacă tot traseul se reconfigurează din mers, dacă-l laşi să meargă cum vrea el, fii sigur că ai ajunge mult mai uşor la ceea ce e mai bun şi mai potrivit pentru tine.
SCORPION
Faci parte dintr-un grup de persoane în mijlocul cărora te simţi foarte bine. Parcă te-ar ocroti, în permanenţă, parcă te-ar răsfăţa mai mult şi când vezi câtă grijă îţi acordă, cum să nu-ţi placă să stai în compania lor? Parcă ai fi un copil care primeşte de la părinţi toată protecţia. În acest mediu, chiar dacă nu sunt neapărat oameni foarte apropiaţi ţie, te simţi în siguranţă deplină, pentru că ceilalţi îţi inspiră seriozitate, maturitate, încredere şi dorinţă de a-ţi fi de ajutor dacă ai nevoie. E ca un grup de suport care stă alături de tine pentru a te ajuta să depăşeşti un moment important, iar sfaturile şi susţinerea lor sunt de mare valoare! Îi priveşti cu recunoştinţă.
SĂGETĂTOR
Întâlneşti azi o persoană ce va juca un rol cât se poate de concret în planurile care te preocupă. Intervine cu o mână de ajutor, nu doar cu un sfat sau o încurajare. Deţine o soluţie materială la problema ta, deci ascultă-l cu luare aminte. Ai multe de învăţat de la el, deci fă tot posibilul să-i câştigi şi să-i menţii prietenia, pentru că te va salva în cele mai dificile momente. Te vei bucura multă vreme de sfaturile sale de acum, deci ţine-le minte şi foloseşte-le ori de câte ori ai nevoie.
CAPRICORN
Ai câştig de cauză într-o polemică aprinsă, pentru că deţii multe informaţii certe pe marginea subiectului aflat în discuţie, dar şi o atitudine mai sigură, care îţi garantează supremaţia în faţa rivalilor. Nu te laşi influenţat nici de agresivitatea sau combativitatea celor din jur, şi nici nu cobori ochii în faţa celor puternici, ci faci un pas în faţă şi arăţi concret ce ştii să faci mai bine. Când ai ocazia de a-ţi demonstra măiestria în domeniul tău forte, nimeni nu te poate intimida.
VĂRSĂTOR
Se ştie că tu ai o relaţie mai specială cu tot ce ţine de comunicare, dar azi te atrage şi mai mult scrisul. Fie că eşti gata să scrii romanul vieţii tale sau doar un bileţel lăsat pe masă, talentul tău se simte în fiecare cuvinţel. Nu te-ai gândit să duci mai departe acest talent? Poate un expert în domeniu, un scriitor de renume, te sfătuieşte să aprofundezi această preocupare, să publici sau să te înscrii într-un cenaclu literar, orice care te-ar putea ajuta să-ţi dezvolţi mai bine calităţile de scriitor. Cuvintele curg din mâna ta, dând dovadă de uşurinţă în a redacta orice gen de text. Dacă scrii azi cuiva o scrisoare sau un mail, impactul emoţional va fi maxim şi vei primi un feed-back de-a dreptul incredibil faţă de mesajul tău!
PEȘTI
Rutina zilei îţi consumă toată energia încât nu mai apuci să te ocupi de nimic altceva decât de chestiuni administrative prin dosare şi de restanţele care îşi aşteaptă rândul. Dacă ţi-ai planificat ceva mai interesant pentru astăzi, va trebui să amâni pe altădată, pentru că acum trebuie să aduci la zi mărunţişurile pe care le-ai tot amânat în ultima vreme. După ce scapi de ele, te poţi gândi şi la alte lucruri, dar, pentru o fire activă ca tine, e frustrant să bată pasul pe loc cu astfel de fleacuri. Cineva trebuie să le onoreze şi pe acestea.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
- Как производство крем-меда спасло глухую деревню (+Фото)
- Разлом Сан-Андреас (Видео)
- Правда о тебе
- Все говорят, что перекись полезна, но вот чего они не говорят
- Малахитовая шкатулка, или история самоцвета Хозяйки Медной горы (+Фото)
- Выпейте эту смесь перед сном, и Вы удалите из организма все, что съели в течение дня!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1429
- Populația:
- 1122 locuitori
Hancăuţi este un sat şi comună din raionul Edineţ. Hancăuţi este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul este situat la o distanţă de 26 km de oraşul Edineţ, la 47 km de staţia de cale ferată Lipcani şi la 228 km de Chișinău.Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1122 de oameni. Prima atestare documentară a așezării datează din anul 1429, cînd domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun dăruia lui Radu grămătic satul Ivancăuți (denumirea veche a satului Hancăuți.)
Comments
(0)