|
Horoscopul pentru 2 decembrie 2020
BERBEC
Nu privi piedicile care se mai ivesc pe parcurs cu atâta încrâncenare, ca şi cum ar fi o povară, ci tratează-le cu un dram de detaşare, de umor chiar. Nu merită să le priveşti ca pe cel mai groaznic lucru, ci aşteaptă cu încredere deplină ca apele să se mai sedimenteze şi ai să vezi că ceea ce părea a fi un hop, era de fapt o lecţie excelentă prin care ai ocazia să te maturizezi. Bucură-te de lucrurile frumoase pe care le întâlneşti pe parcursul acestei aventuri, pentru că a te concentra doar la ceea ce nu merge bine, te face să pierzi din vedere aspectele pozitive, care există în număr mare.
TAUR
Ai grijă cum încerci să distragi unui prieten atenţia de la suferinţa sa. Umorul tău, deşi e binevenit cu alte ocazii, s-ar putea să-l irite şi mai tare, semn că nu ţi-ai ales cele mai potrivite glume. Nu trebuie să râzi pe seama necazurilor altora, chiar dacă scopul tău e nobil, de a-i abate atenţia de la durerea sa. El mai degrabă are nevoie de compătimire, să plângi alături de el să-i ţii hangul în nefericirea sa, pentru că a încerca să-l scoţi din tristeţe ar fi trata ca gest de impoliteţe faţă de ceea ce simte el. Poartă-te cu mănuşi cu cei care trec prin momente sensibile, pentru că orice ai spune, greu de crezut că-l vei face să zâmbească. Pune-te în pielea lui!
GEMENI
Mai bine taci şi faci, fără să spui tuturor ce intenţii ai, ca nu cumva să generezi în jurul tău critici care ţi-ar putea tăia elanul. Sunt momente în care e mai bine să păstrezi pentru tine planurile pe care vrei să le ridici, ori din superstiţie, după ideea că dacă spui ce doreşti, nu se mai îndeplineşte, ori ca să nu atragi în calea ta o serie de hopuri puse de invidioşi, răutăcioşi, inamici care nu vor să te lase să ajungi acolo unde ţi-ai propus. În situaţia de faţă, cel mai bine e să stai în banca ta, să-ţi vezi de ceea ce ai început să construieşti şi să te lauzi cu reuşita ta abia după ce ai dus-o complet la capăt. Păstrează discreţia şi urmează-ţi visul!
RAC
Experienţa acumulată de tine poate fi pusă şi în slujba altora, ca atare dedică-te celor care au nevoie de ceea ce ştii tu să faci. Nu te deranjează deloc să lucrezi pentru alţii, pentru că ştii că rolul tău, prin exemplu personal, e să-i ghidezi pe cei care încă îşi caută calea. Tu ştii ce faci, şi le poţi arăta şi lor ce trebuie să facă, dar nu te rezumi doar la informaţii teoretice adunate de prin cărţi, ci pui efectiv umărul pentru a le arăta practic ce e de făcut. Te vor privi cu recunoştinţă şi cu admiraţie, pentru că ai uitat de timpul şi treburile tale pentru a dărui ceva din bagajul tău de informaţii celor aflaţi la început de drum.
LEU
Simţi că te apropii cu paşi repezi de un mare succes, pentru care ai depus mari eforturi până acum. Nu mai e mult şi vei trage linie finală şi vei culege roadele cele mai bune, dar tocmai pentru că eşti pe ultima sută de metri, simţi că şi stresul creşte, şi nerăbdarea se amplifică, de parcă ai intrat în mijlocul furtunii şi finalul e cel mai agitat moment al cursei. Nu micşora ritmul tocmai acum, când eşti atât de aproape de marele ţel, deci trage tare, chiar dacă simţi că devine din ce în ce mai greu. Ar fi culmea să abandonezi tocmai acum, înainte de ultima turnantă, deci hai, insistă, se vede linia de finish deja!
FECIOARĂ
Ai grijă la ce spui despre ceilalţi astăzi, pentru că eşti cam critic şi ai tendinţa ca, de la o banală etichetă aruncată asupra cuiva, să ajungi la o adevărată judecată. Abţine-te să vorbeşti despre ceilalţi cu ton critic, nici dacă se fac vinovaţi de cine ştie ce greşeală, pentru că ai limba cam ascuţită şi poţi emite şi opinii mult prea dure la adresa lor. Ai impresia că ai dreptul să judeci pe ceilalţi, ceea ce nu e chiar adevărat, şi dacă nu te opreşti la timp, ajungi să creezi pe seama unora un întreg scenariu de defecte şi erori de care s-ar face responsabil. Nu umfla un balon de impresii greşite la adresa cuiva care, momentan, nu are mijloacele necesare de a se apăra.
BALANȚĂ
Ai o comunicare mult mai uşoară cu lumea din jur, pentru că sufletul tău e foarte receptiv la tot ce se întâmplă. Rareori reuşeşti să îţi deschizi inima ca acum, tocmai aceea lumea te priveşte diferit, descoperind la tine un om cald şi înţelegător, un bun ascultător la nevoie. Eşti convins că poţi colabora eficient cu lumea dacă laşi toţi receptorii tăi deschişi, fără a mai filtra tot numai prin prisma raţiunii. Intuiţia, simţirea, senzaţiile sunt cele care îţi vor oferi azi cele mai corecte informaţii despre ceea ce se petrece în jurul tău şi tot prin intermediul emoţiilor transmiţi înapoi răspunsul tău.
SCORPION
Nu vâsli împotriva curentului, ci acceptă cursul acesta lin care te duce acolo unde trebuie. Chiar dacă nu ştii foarte bine încotro te îndrepţi, ai încredere că înaintezi în direcţia potrivită. Primeşti suficiente sfaturi bune pe parcurs, cineva îţi este alături şi te ghidează uşor din umbră, te susţine, te încurajează să continui, deci lasă-te dus fără să te opui. Linişteşte-te pentru că ai să vezi că o atitudine relaxată şi calmă te va ajuta să ajungi mult mai repede la scopul visat, decât dacă ai începe să te agiţi la orice pas. Fii ca apa care curge printre pietre către destinaţia finală.
SĂGETĂTOR
Te-ai fixat pe un anumit rezultat pe care îl aştepţi şi nu vrei pentru nimic în lume să te mai gândeşti şi la alte variante. Această atitudine încăpăţânată sau rigidă te poate ţine departe de o mulţime de alternative care ar putea fi mult mai bune şi mai profitabile, ca atare renunţă la anumite aşteptări, la o programare foarte strictă pe care ţi-ai făcut-o cândva, şi acceptă schimbările din mers. Nici nu ştii cum se iveşte altceva mult mai bun, dar dacă tu eşti concentrat pe un singur scop, rişti să-l ratezi, visând doar la cel deja stabilit.
CAPRICORN
Ai curaj să te rupi de o stare emoţională care nu-ţi face bine. E un gest de voinţă din partea ta, ca să scapi de temeri sau slăbiciuni care te ţin captiv într-o zonă sumbră. Tu poţi fi şi foarte puternic, şi foarte ambiţios, şi foarte ferm în decizii, nu aşa cum spune lumea că eşti blând şi cuminte. Ia taurul de coarne în situaţia de faţă şi arată-le că, atunci când sunt în joc drepturile tale, fericirea ta, renumele sau reputaţia ta, poţi deveni de temut, de neînvins. O criză de personalitate poate fi chiar potrivită într-o astfel de situaţie, arătând că nu mai tolerezi să fii condus, dominat, îngenuncheat de nimeni. Ridică-te şi luptă pentru şansa ta!
VĂRSĂTOR
Îţi lipseşte motivaţia, curajul, determinarea, deşi exact acestea sunt de obicei atuurile tale forte, dar de data aceasta preferi să stai cuminte în banca ta. Parcă aştepţi ca scânteia să vină din altă parte, şi spui înainte de orice doar: nu se poate, nu merge, nu mă bag. Păcat, ai face faţă de minune dacă te-ai mobiliza un pic, dar te laşi cuprins de o oarecare stare de lehamite combinată cu teama de a nu greşi, ceea ce, evident, te opreşte din elan. Dacă intuiţia îţi spune să mai aştepţi, poate e bine s-o asculţi, dar nu da cu piciorul la această acţiune. S-ar putea să deţii toate resursele pentru a o începe în forţă, dar eşti cam obosit.
PEȘTI
Nu te crampona de fleacuri, pentru că în situaţia de acum nu merită să acorzi atâta atenţie detaliilor. Fii mai superficial, mai lejer în aprecieri, şi ignoră acele mărunţişuri care, dacă te opreşti la ele prea serios, te-ar putea opri din elan. Spune de fiecare dată când dai piept cu un hop că va trece, că nu-i nimic, că e o bagatelă, şi această atitudine pozitivă se va dovedi a fi salvatoare. Cu cât stai şi analizezi orice detaliu, cu atât consumi din resursele tale de timp, de energie, de optimism. Eşti pe drumul cel bun spre reuşita finală, dar nu-ţi pune singur piedici de la orice nimic. Spune sigur pe tine: merge excelent!
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
- Как производство крем-меда спасло глухую деревню (+Фото)
- Разлом Сан-Андреас (Видео)
- Правда о тебе
- Все говорят, что перекись полезна, но вот чего они не говорят
- Малахитовая шкатулка, или история самоцвета Хозяйки Медной горы (+Фото)
- Выпейте эту смесь перед сном, и Вы удалите из организма все, что съели в течение дня!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1420
- Populația:
- 2038 locuitori
Micleuşeni este un sat şi comună din raionul Străşeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Huzun și Micleuşeni. Localitatea se află la distanța de 26 km de orașul Strășeni și la 49 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2038 de oameni. Satul Micleuşeni a fost menționat documentar în anul 1420.
Comments
(0)