28 april 2020, 09:00 Kaleidoscope views 5350
Horoscopul pentru 28 aprilie 2020
28 april 2020, 09:00 Kaleidoscope views 5350

Horoscopul pentru 28 aprilie 2020

BERBEC

Oricât de rănit ai fi de un eveniment in trecut peste care nu poţi trece, fă un compromis şi măcar deschide uşa spre o discuţie. Posibil ca la mijloc să fi fost o neînţelegere, o interpretare pripită a unor aspecte care nu erau deloc atât de rele pe cât ţi s-au părut ţie, deci înainte de a o rupe complet cu cel care ţi-a creat neplăcerile, mai dă-i o şansă de a da explicaţii. E o bună ocazie de a vă împăca, de a ierta şi de a uita, pentru că ar fi păcat să pierzi poate un prieten sau o iubire doar din cauza unui orgoliu de moment. Poate şi tu ai o vină pe undeva, deci n-ar strica un dialog foarte sincer. Fii deschis spre iertare!

TAUR

Schimbările pot veni ca tăvălugul în viaţa ta, dar nu te poţi opune lor! Sunt transformări pe care, vrei nu vrei, tot trebuie să le accepţi, chiar dacă pe moment par complicate. Tu oricum eşti un mare amator de provocări, ca atare o situaţie ca cea de acum, care pică din senin în calea ta, nu-ţi displace, ba dimpotrivă, pare incitantă şi abia aştepţi să vezi unde duce. Fii deci pregătit să răstorni munţii, să schimbi major macazul, să dărâmi tot ce ai construi pentru a o lua în altă direcţie, deoarece modificările pot fi radicale, dar eşti de părere că sunt obligatorii şi merită să le faci.

GEMENI

Indiferent de vârsta pe care o ai, eşti totuşi un copil în adâncul sufletului tău şi trebuie să laşi acest copil să se manifeste liber, din când în când. Şi tu ai nevoie de ocrotire, nu numai să ocroteşti tu pe alţii, şi tu ai nevoie de grija altuia, nu doar să ai grijă de alţii, deci acceptă-ţi poziţia de răsfăţat şi de protejat, pentru că o meriţi pe deplin. Te simţi bine aşa, ştiind că cineva te învăluie în iubirea sa necondiţionată, şi îţi dai seama că aveai nevoie de acest dar de la cei pe care îi consideri cei mai importanţi pentru sufletul tău. Şi tu faci la fel pentru ei, tot timpul, dar trebuie să şi primeşti, nu numai să dăruieşti!

RAC

Bucură-te din plin de nivelul la care ai ajuns, priveşte numai jumătatea plină a paharului pentru că sigur ai realizat multe din ce ţi-ai propus şi ai cu ce te lăuda. Lasă modestia la o parte, nu are rost să îmbraci o haină smerită care nu ţi se potriveşte, când tu ai atâtea lucruri minunate cu care te poţi prezenta lumii cu cea mai strălucitoare atitudine de învingător. Ai un mare motiv de satisfacţie, ori un succes recent, ori un an plin de reuşite care te face să extragi acum o concluzie pozitivă despre tot ce ai realizat, ca atare nu o face pe modestul, aşteptând să te laude alţii, ci vorbeşte singur de motivele tale majore de satisfacţie.

LEU

Energia pe care o investeşti într-o activitate epuizantă te va ajuta să ajungi repede la rezultatele scontate. Chiar dacă tu eşti adeptul acţiunilor lente, pe îndelete, cu termene de lungă durată, de data aceasta ţi s-ar cere totuşi un efort susţinut rapid, pe loc, în termen scurt. Încearcă să-ţi aduni forţele în acest sens şi să-ţi canalizezi toată atenţia asuprea lui, pentru că rezultatele vor apărea foarte repede. Trebuie să pui accent pe spontaneitate, promptitudine, viteză de lucru, pentru că e totuşi o situaţia care se cere rezolvată repede. Ieri dacă s-ar putea, deci nu mai ai timpul necesar de care ai avea nevoie.

FECIOARĂ

A venit vremea rezultatelor materiale ale unei acţiuni la care ţi-ai adus contribuţia cu pasiune. Dar pentru că nu ai fost doar tu implicat, ci un întreg grup de persoane, trebuie să vă recunoaşteţi unii altora rolul, pentru că nu s-ar fi ajuns aici dacă nu ar fi participat cu toţii în mod egal. După ce aţi lucrat cot la cot împreună, acum puteţi celebra reuşita tot împreună, împărţind roadele materiale tocmai culese şi de care sunteţi cu toţii mândri. Se resimte un aer ca de sărbătoare în mediul respectiv, pentru că fiecare e încântat de ce a obţinut: şi sentimentul muncii împlinite, şi ceva bani în buzunar!

BALANȚĂ

Te simți vinovat de o situaţie din care altul a avut mult de suferit, dar nu ai avut curajul de a-ţi recunoaşte greşeala sau de a o repara cumva. Duci cu tine această pată pe care încerci s-o tot ascunzi, dar, dacă nu se vede, nu înseamnă că nu vor exista momente când ţi se va critica eroarea. Sancţiuni pot apărea şi după atâta vreme de când ai comis greşeala respectivă, pentru că au existat mărturii care pot oricând să scoată la lumină faptele tale. Eşti sfătuit să faci ceva pentru a repara chiar şi acum situaţia, pentru că încă se mai poate face ceva, înainte de a atrage asupra ta o pedeapsă mai severă.

SCORPION

Iubirea cere, înainte de orice, încredere unul în altul şi acelaşi lucru îl vrea cel drag de la tine. Dacă tu îi pui la îndoială toate vorbele, toate gesturile, toate intenţiile, cum să evolueze relaţia spre un nivel superior? Lasă-te dus de val cu maximă încredere, pentru că ai alături de tine un om demn de iubire. Nu are rost să-i cauţi nod în papură, nici să-l bănuieşti de cine ştie ce gesturi incorecte, pentru că el chiar nu face nimic care să merite suspiciunea ta. Dacă tu nu te simţi cu musca pe căciulă, dedică-te acestei relaţii cu inima deschisă, punând în prim plan sinceritatea, loialitatea, fidelitatea, şi rezultatul nu poate fi decât o iubire fericită.

SĂGETĂTOR

Numai veşti bune se îndreaptă astăzi spre tine, dar te cam îndoieşti de ele. Dacă începi să le analizezi pe toate părţile, e şi normal să li se mai diminueze energia pozitivă, pentru că ajungi să descoperi şi aspecte nu tocmai plăcute la ceea ce prea a fi doar un motiv deplin de bucurie. Mai bine te încarci doar de energia bună care se resimte, nu căuta nod în papură că orice preţ, pentru că atunci când sapi după ceea ce nu se vede, chiar ajungi la ele şi strică din bucuria aparentă. Lasă-te invadat de lucrurile minunate care se petrec în jurul tău şi arată-ţi fericirea cât mai clar, cât mai sonor, cât mai energic, pentru că ai motive!

CAPRICORN

Ai făcut parte, o vreme, dintr-un grup de persoane adunat în jurul unui scop comun, dar nimic nu e veşnic. Nici prieteniile nu durează o viaţă, nici colaborarea de grup nu e pentru totdeauna, ci a venit vremea să te retragi din acest mediu şi să-ţi cauţi alt sens. Priveşte înapoi, la perioada în care ai fost parte din acest grup, cu deplină recunoştinţă, pentru că ai învăţat multe de la acei oameni care ţi-au ţinut companie o vreme. A fost un schimb reciproc de idei, de opinii,d e energii, de sprijin, dar acum e timpul să pleci. Grupul se destramă şi numai de voi depinde ce amintire vă veţi purta unii altora de acum înainte.

VĂRSĂTOR

Trebuie să oprești un proiect care a ajuns într-un punct sensibil din care nu mai întrezăreai, momentan, nicio ieşire. E bine să iei o pauză, pentru o vreme, pentru a aduna noi informaţii, pentru a cere opinii şi din alte părţi. Poţi primi exact impulsul de care aveai nevoie pentru a reporni totul în forţă, semn că e bine, din când în când, să te retragi din miezul evenimentelor. Nu e un hop major, nu e un capăt de drum, nu e un blocaj peste care nu se poate trece, ci doar un respiro înainte de următoarea etapă ce poate merge mai bine decât cea anterioară.

PEȘTI

Dacă îl ai şi pe partenerul de viaţă alături necondiţionat, eşti capabil de orice, pentru că primeşti din partea sa toate resursele necesare pentru a reuşi. Iubirea sa, stimulentele sale, încurajările care vin sincer şi tonic de la el, devin motorul tău principal de energie pentru ceea ce ţi-ai propus. El aşteaptă mult de la tine, dar îţi şi oferă mult, deci ce îţi poţi dori mai mult de la viaţa în doi? Se poate vorbi de o colaborare excelentă între soţ şi soţie, pentru că fiecare contribuie la buna desfăşurare a relaţiei cu ceea ce are el mai de preţ şi vă completaţi reciproc de fiecare dată.

Source: acvaria.com

Keywords:

horoscop , astrologie , 2020

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1898
Populația:
611 locuitori

Ţambula este un sat şi comună din raionul Sîngerei. Satul are o suprafaţă de circa 0.81 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 4.32 km. Din componenţa comunei fac parte localităţile Pălăria, Octiabriscoe și Ţambula. Satul Țambula se află la distanța de 24 km de orașul Sîngerei și la 128 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 611 oameni. Localitatea a fost întemeiată în anul 1898.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.