|
Horoscopul pentru 18 aprilie 2020
BERBEC
Rutina zilei îţi consumă toată energia încât nu mai apuci să te ocupi de nimic altceva decât de chestiuni administrative prin casă şi de restanţele care îşi aşteaptă rândul. Dacă ţi-ai planificat ceva mai interesant pentru astăzi, va trebui să amâni pe altădată, pentru că acum trebuie să aduci la zi mărunţişurile pe care le-ai tot amânat în ultima vreme. După ce scapi de ele, te poţi gândi şi la alte lucruri, dar, pentru o fire activă ca tine, e frustrant să bată pasul pe loc cu astfel de fleacuri. Cineva trebuie să le onoreze şi pe acestea.
TAUR
Cine te are pe tine azi aproape, are numai de câştigat, pentru că sfaturile primite de la tine se vor dovedi a fi salvatoare. Împărtăşeşti cu drag ceea ce ştii fără a aştepta nimic în schimb, pentru că aceasta este forma în care întorci şi tu celor din jur ceva din serviciile pe care ţi le-au oferit aceştia cu alte ocazii. Eşti un consilier înţelept care oferă cele mai inteligente soluţii chiar şi la cele mai complicate probleme, pentru că priveşti lucrurile logic şi imparţial. Ceilalţi ar trebui să-ţi urmeze îndrumările, pentru că sunt sfaturi bune!
GEMENI
Acordă atenţie locului în care te afli şi aruncă pe fereastră tot ce nu-ţi mai face bine, tot ce-ţi blochează fericirea, tot ce-ţi creează o senzaţie de disconfort, ca şi cum ai fi captiv într-o lume impură. E un moment excelent de eliberare de lucruri, de oameni, de emoţii care nu îţi fac bine, deci fă acest gest fără nici un fel de regret. Nu te lega de nimic, mai ales dacă acel lucru chiar nu-ţi inspiră bucurie şi pace, ca atare, dacă în casa, în inima sau în viaţa ta există un gunoi, dă-l afară pur şi simplu. Creează un spaţiu nou de evoluţie, ca şi cum chiar tu eşti altul!
RAC
Trece prin calea ta o şansă excelentă, dar nu te prinde în cea mai bună pasă şi rişti să-i dai cu piciorul. Te îndoieşti că ar ieşi ceva bun de aici şi, tot căutând nod în papură, vei lăsa norocul să treacă pe lângă tine fără a profita de el. Lasă nesiguranţa deoparte şi pune imediat mâna pe ocaziile bune care se ivesc, pentru că norocul nu te aşteaptă. Uneori, e nevoie de reacţii foarte prompte pentru a beneficia de auspiciile bune ale unei situaţii, pentru că nu ţi se oferă de două ori. Mâine ar putea fi deja prea târziu!
LEU
Ca să poţi depăşi starea de timiditate crescută, ai avea nevoie de o garanţie, de ceva cert pe care să te poţi baza. Atât timp cât nimeni nu ţi-o oferă, parcă ai călca pe coji de ouă, permanent speriat de ce s-ar putea întâmpla. Luptă cu aceste emoţii negative, pentru că şi ele pot fi sursa unor evenimente neplăcute, deoarece atunci cînd abordezi o acţiune sigur pe tine şi fără nicio frică, nimic nu te mai poate intimida. Informaţia menită să-ţi alunge teama poate apărea!
FECIOARĂ
Deciziile bune sunt o combinaţie între ceeea ce îţi transmite inima şi ceea ce te sfătuieşte mintea. Dacă ai găsi o variantă care să unească ambele laturi, ai avea numai de câştigat. Nimic în exces nu e bun, iar o fire echilibrată ca tine nu va turna nici prea multă emoţie, nici prea multă logică în reţeta acestui moment. Alegerea făcută se va dovedi a fi cea mai bună care răspunde şi la nevoile tale sufleteşti, şi la cele mentale, aducând la un numitor comun dorinţa şi datoria.
BALANȚĂ
Nu te aştepta ca lucrurile să meargă atât de uşor, fără să le împingi tu cumva de la spate, ca atare acceptă faptul că e nevoie să pui serios umărul la treabă. Ai putea primi suficiente oferte să fii ajutat, susţinut, completat, şi chiar dacă orgoliul îţi spune să nu primeşti ajutor de la alţii, ar fi bine să-l accepţi. Chiar dacă nu e ceea ce ai fi dorit tu cel mai mult, tot e ceva, deci acceptă sfaturi, idei, chiar şi îndrumare de la cei care vor să ţi se alăture. Poate aveţi un interes comun şi merită să vă puneţi laolaltă energiile pentru a ajunge acolo, deci fii atent la ce au ceilalţi să ofere în această situaţie.
SCORPION
Visezi la clipa când lumea îţi va da dreptate şi va recunoaşte că a greşit în etichetele pe care ţi le-a pus fără să le meriţi. Tu ai răbdare, convins că adevărul va ieşi la iveală într-o zi şi nu e decât o chestiune de timp până acolo. Între timp nu sta pasiv, aşteptând din cer o minune, ci caută argumente, dovezi, documente eventual care să îţi susţină poziţia. Luptă pentru ceea ce ţi se cuvine, că e un drept luat, că e o rectificare de imagine, că e o informaţie eronată împrăştiată în jur, pentru că ai toate şansele să faci lumină.
SĂGETĂTOR
Nu pune la suflet veştile care ajung azi la urechile tale, ci încearcă să priveşti totul cu o atitudine rece, logică, în care pui accent doar pe ceea ce transmite raţiunea. A trata o situaţie doar prin prisma sentimentelor, nu e cea mai bună soluţie pentru tine, despre care toată lumea ştie cât de lucid poţi rămâne chiar şi în cele mai sensibile momente. Reuşeşti să priveşti totul obiectiv, matur, sobru, şi să iei o decizie pe care o vei expune cu maturitate. Cine vrea să te asculte, face bine, chiar dacă nu e întru totul de acord cu concluzia ta strict raţională.
CAPRICORN
Încrederea stă la baza oricărei acţiuni în care te implici astăzi. Chiar dacă nu eşti tu iniţiatorul ei, te alături cuiva care deja e direct implicat deoarece te-a convins că direcţia în care merge este solidă şi profitabilă. Mergeţi mai departe umăr la umăr, investind în mod echitabil resursele pe care le deţine fiecare. Tu ştii ceva, celălalt ştie altceva, şi puneţi la un loc această investiţie pentru rezultate de care veţi beneficia deopotrivă la final. Nu are rost să priveşti la tovarăşul tău cu suspiciune sau teamă, pentru că totul va merge bine cât fiecare are încredere totală în cel de alături.
VĂRSĂTOR
Aveai nevoie de ceva care să te scoată din rutină sau linişte, pentru că prea nu se mai întâmpla nimic nou în preajma ta. O întâlnire cu familia, o activitate colectivă care adună un grup mai numeros alături de tine s-ar potrivi de minune cu atmosfera veselă care se încinge, şi participi cu plăcere. Chiar dacă nu mai eşti tu centrul acestei agitaţii, preferând să rămâi în banca ta, e o bucurie pentru tine să-i observi pe ceilalţi cum se desfăşoară. De regulă eşti mult mai volubil, dar azi taci foarte mult, fără să strici însă energia tonică din preajmă.
PEȘTI
Eşti pe drumul cel mai minunat de formare a omului care poţi să devii. Viaţa ta e o continuă şlefuire a unui cristal care eşti chiar tu, dar niciodată nu trebuie să te mulţumeşti cu cât ai făcut deja. Poţi deveni şi mai mult, procesul de perfecţionare la care te supui sau eşti supus trebuie să continue, şi să descoperi la tine însuşi alte şi alte faţete, ca ale unui briliant care, prin prelucrare continuă de calitate îşi arată minunatele străluciri şi sclipiri. Decizia pe care o iei acum are toate şansele să te transforme într-un diamant preţios, deci ţine-te de alegerea făcută prin voinţă proprie.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- sec XVIII-lea
- Populația:
- 1333 locuitori
Albota de Sus este un sat şi comună din raionul Taraclia. Din componenţa comunei fac parte localităţile Albota de Sus, Sofievca și Roşiţa. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Taraclia și la 144 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1333 de oameni. Satul Albota de Sus a fost întemeiat în secolul al XVIII-lea.
Comments
(0)