13 february 2020, 09:00 Kaleidoscope views 3291
Horoscopul pentru 13 februarie 2020
13 february 2020, 09:00 Kaleidoscope views 3291

Horoscopul pentru 13 februarie 2020

BERBEC

Fii cu mare băgare de seamă la bugetul propriu, pentru că azi trece un mare pericol prin calea ta. Numai prudenţa ta caracteristică te poate ţine departe de eventualele urmări nedorite, ca atare rezistă oricărei ispite care-ţi face cu ochiul. Chiar dacă te atrage vreo afacere ce promite multe, chiar dacă vrei să cumperi un obiect de care crezi că ai mare nevoie, dacă te laşi convins de tentaţie rişti să rămâi fără o sumă de bani ce se va dovedi a fi foarte necesară în altă direcţie. Nu intra în banii puşi deoparte cu alt scop şi încearcă să ţii banii la saltea, pentru că rişti să pierzi enorm, trecând de la plus la minus într-o clipă.

TAUR

Tot calmul ce părea să se fi aşezat peste un plan ajuns la un nivel satisfăcător dispare peste noapte din cauza unei veşti proaste care agită spiritele. Eşti conştient că de tine depinde modul în care restabileşti normalitatea peste această problemă, dar, pe moment, cât timp apele sunt atât de tulburi, eşti nervos şi pierzi controlul acestei probleme. Încearcă să laşi un pic lucrurile să se clarifice înainte de a te apuca să construieşti totul la loc, pentru că acum, prins în mijlocul furtunii, rişti să strici şi mai mult doar pentru că ţi-ai pierdut cumpătul.

GEMENI

Uneori, legea intervine în treburile tale în cel mai agresiv mod, cu reguli severe ce se cer respectate fără a te opune. La fel trebuie să faci şi azi, când dai piept cu un ordin de sus ce are la bază legi care nu pot fi contestate, deci tot ce poţi să faci e să te supui. Chiar dacă, în sinea ta, nu eşti deloc de acord cu ceea ce eşti obligat să faci, urmezi ordinele întocmai doar pentru că aşa trebuie. Dacă începi să critici sau să te ridici împotriva celor care deţin astăzi puterea absolută, e posibil să atragi sancţiuni asupra ta, deci mai bine taci şi faci cum ţi se cere.

RAC

Afacerile tale trec printr-un punct sensibil, când chiar tu ai putea comite o infracţiune cu speranţa că nu va lăsa urme. Ba da, va lăsa, iar imaginea ta ar putea avea mult de suferit, ca atare nu te lăsa păcălit de perspective amăgitoare. Cineva are interesul de a te atrage într-o cursă promiţând marea cu sarea, iar tu eşti gata să-l crezi. Dar se poate ca şi tu să încerci să păcăleşti pe cineva cu vorbe meşteşugite pentru a-l atrage într-o afacere, dar din care, la urma urmei, doar tu ai putea avea de câştigat dar nu pe cele mai corecte căi. Dacă cinstea e mai presus de câştig, te va mustra conştiinţa.

LEU

Iubirea e ca un joc adolescentin care te face să te simţi bine, eliberat de orice griji şi inhibiţii. Un vis dulce se naşte în cuplul vostru şi vă apropie şi mai mult. Surprizele de ordin sentimental pot apărea de oriunde, dar, pentru a avea parte de ele, trebuie să profiţi de orice ocazie de a cunoaşte oameni şi de a socializa. Nici nu ştii de unde descoperi privirea unei persoane atrăgătoare îndreptată către tine în cel mai neaşteptat loc, totul e să fii deschis să încerci. Atmosfera idilică de azi este prielnică unei noi iubiri.

FECIOARĂ

Te încearcă mania persecuţiei, ai impresia că toată lumea s-a aliat împotriva ta şi nimic nu-ţi iese. Ceva lipseşte, e un gol în sufletul tău care, momentan, nu poate fi înlocuit cu nimic. Ţi-e dor de ceva ce îţi inspira cândva încredere şi siguranţă, dar l-ai pierdut sau ţi s-a luat pe nedrept şi e normal să suferi. Nu are rost să regreţi şi nici să vezi în jur doar motivele de nefericire, pentru că ai putea rata lucruri noi care pot compensa această pierdere, dar dacă-l iei pe nu în braţe la nesfârşit, e greu de crezut că poţi observa şi ceva bun în preajmă.

BALANȚĂ

Trebuie să alegi ceva, dar decizia e dificilă. Parcă ai fi undeva la o răscruce de drumuri: un sens duce spre trecut de care te simţi încă ataşat, iar celălalt duce spre o cale complet nouă care nu ştii clar ce aduce, tocmai de aceea stai în cumpănă: către care să îţi îndrepţi atenţia? Nu ai dori să renunţi la ceea ce te leagă de trecut (amintiri, lucruri certe pentru care poţi băga mâna în foc, realităţi solide), dar te atrage totodată foarte mult şi noutatea, conştient că trebuie să mergi mai departe, orice ar fi.

SCORPION

Eşti cam debusolat pentru că au apărut tot felul de detalii contradictorii pe care nu mai ştii cum să le gestionezi. Nu reuşeşti să extragi concluzii prea fericite azi, ca atare nu te grăbi să dai un răspuns pe loc, pentru că nu lucrezi eficient sub presiune. Încearcă să amâni marile decizii sau răspunsuri pe altădată, după ce va trece furtuna de acum. Împins de la spate, ai putea face o alegere greşită pe care o vei regreta mai târziu, deci fă tot posibilul să ai suficient timp de gândire înainte de a spune ultimul cuvânt.

SĂGETĂTOR

Ziua este incitantă şi îţi oferă tot felul de provocări. Eşti cuprins de un elan nou, care nu te reprezintă de obicei. Ori tocmai ţi s-au aprins călcâiele după cineva şi vrei ca relaţia voastră să evolueze mai repede spre un nivel superior, ori e doar o dorinţă fantastică de a începe un drum nou, pe care înainte nu aveai curaj să porneşti. Energia care te copleşeşte scoate la iveală trăsături pe care nici tu nu ştiai că le ai: încredere, curaj, tărie de caracter, pe care trebuie să le pui în joc pentru a ajunge la scopul ales.

CAPRICORN

Nu poţi sta să se rezolve problema în care eşti implicat, pentru că nu pasivitatea e soluţia. Ar fi nevoie de un impuls nou, de curajul de a încerca ceva ce nu ai mai făcut niciodată, dar eşti într-o pasă conservatoare care nu te lasă să experimentezi nimic dacă ţi se pare cât de cât riscant. Aştepţi ceva care să te stimuleze, să îţi dea curaj să mergi mai departe, dar deocamdată nimic nou nu apare. Profită de acest repaus pentru a pregăti o strategie care să te ducă la succes, dar nu transforma pauza în motiv de comoditate: fă ceva în timpul acesta!

VĂRSĂTOR

Dacă ai nevoie de un ajutor, ai la cine apela pentru că nimereşti într-un mediu cu oameni de valoare de la care ai mereu ceva interesant de învăţat. Stai cu urechile pâlnie la ceea ce au ceilalţi de transmis, pentru că ideile lor, soluţiile lor, poate chiar intervenţiile lor concrete, îţi sunt de mare folos. Ba mai mult: ţine minte lecţiile pe care ţi le oferă unii cu generozitate, pentru că le vei putea transmite şi tu altora mai târziu, devenind astfel bagajul tău de cunoştinţe de mare preţ.

PEȘTI

Numai prudenţa te poate scoate cu bine din situaţia periculoasă în care te-ai băgat. Chiar dacă ai riscat mult implicându-te în această situaţie, ea are rezolvare doar dacă apelezi la trăsături precum răbdare, cumpătare şi chiar pasivitate. Cu cât eşti mai agitat şi mai nervos, cu atât poţi complica şi mai mult lucrurile, ca atare nu uita de soluţia-cheie a acestei probleme neplăcute: stai pe loc, analizează pe îndelete, chibzuieşte fără grabă, şi abia după aceea spune ce ai decis!

Source: acvaria.com

Keywords:

horoscop , astrologie , 2020

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1832
Populația:
3903 locuitori

Başcalia este un sat şi comună din raionul Basarabeasca. Başcalia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, situat la distanța de 23 km de orașul Basarabeasca și la 118 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3903 oameni. Satul Bașcalia a fost întemeiat în anul 1832.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.