O nouă planetă a fost descoperită în apropierea Pămîntului!
Foto: wday.ru |
Astronomii au descoperit o planetă ce orbitează o stea aflată la doar 33 de ani-lumină distanţă de planeta noastră, fiind cel mai apropiat corp ceresc de acest tip descoperit pînă acum. Exoplaneta este mai mică decît Terra, diametrul său fiind 66% din cel al planetei noastre. Descrierea descoperirii a fost publicată în The Astrophysical Journal.
Planeta nou-descoperită este acoperită de lavă topită şi de vulcani, temperata la suprafaţa sa fiind de peste 600 de grade Celsius.
Cercetătorii afirmă că, în cazul în care această planetă a avut vreodată o atmosferă, aceasta s-a evaporat acum mult timp. Motivul evaporării atmosferei constă în apropierea planetei de steaua pe care o orbitează, căldura extremă fiind cauza acestui eveniment. De altfel, exoplaneta orbitează steaua sa într-un timp record, de doar 1,4 zile pămîntene.
Exoplaneta a primit numele de UCF-1.01, însă momentan nu a primit oficial statutul de planetă, acest lucru urmînd să aibă loc după ce oamenii de ştiinţă îi vor măsura masa. „În ciuda faptului că nu am confirmat masa acestei planete, echipa de cercetători este convinsă că observaţiile viitoare vor confirma descoperirea noastră”, a declarat Joseph Harrington, profesor de ştiinţe planetare la University of Central Florida.
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1546
- Populația:
- 4044 locuitori
Goteşti este un sat şi comună din raionul Cantemir. Din componenţa comunei fac parte localităţile Constantineşti și Goteşti. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Cantemir și la 138 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 4044 de oameni. Satul Gotești a fost menționat documentar în anul 1546.
Comments
(0)