|
Seismul care a zguduit Mexicul în septembrie a permis descoperirea unui templu în interiorul unei piramide
Seismul care a devastat centrul Mexicului pe 19 septembrie a permis descoperirea ruinelor unui templu dedicat lui Tláloc, zeul aztec al ploii, fertilităţii şi al apei, în interiorul piramidei Teopanzolco, din statul central mexican Morelos.
Templul a fost prezentat presei joi la Cuernavaca, capitala statului Morelos unde se află în prezent piramida Teopanzolco, emblemă a culturii Tlahuica care s-a dezvoltat în regiune.
Din cauza cutremurului, "piramida a suferit o modificare considerabilă a centrului structurii sale", a explicat presei Barbara Koniecza, arheoloagă la Institutul naţional de Antropologie şi Istorie (INAH).
Pe 19 septembrie, la sfîrşitul după-amiezii, un cutremur cu magnitudinea 7,1, al cărui epicentru a fost localizat între statele Morelos şi Puebla, a zguduit centrul Mexicului, provocând 369 de decese, majoritatea în capitală.
Cutremurul a afectat în principal partea superioară a piramidei unde fuseseră deja descoperite două temple, unul dedicat zeului mesoamerican al soarelui şi războiului, Huitzilopochtli, şi unul lui Tláloc, zeul ploii.
"Solul celor două sanctuare s-a prăbuşit şi apoi s-a înclinat, ceea ce le-a afectat stabilitatea", a subliniat Barbara Koniecza.
Atunci când INAH a efectuat cercetări cu georadarul pentru a examina structura piramidei, echipa sa a descoperit ruinele unei structuri ascunse, de asemenea dedicată lui Tláloc, alături de resturi de ceramică din perioada culturii Tlahuica.
Structura ar data din jurul anului 1.150. Templul ar fi măsurat circa şase metri lungime şi patru metri lăţime, având o scară de acces în partea de vest a monumentului, chiar pe locul unde se află scara actuală, vizibilă, şi integrată în piramidă.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1956
- Populația:
- 197 locuitori
Calfa Nouă este un sat din cadrul comunei Calfa, raionul Anenii Noi. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Anenii Noi și la 54 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 197 de oameni. Satul Calfa Nouă a fost înființat în anul 1956.
Comments
(0)