|
Un virus extraterestru și o nebuloasă vor distruge Pămîntul
Un grup international de astronomi au supus unei noi analize ultimele dintre fotografiile postate pe site-ul sau oficial de NASA, agentia spatiala americana si au descoperit indici ale unui alt sfarsit al lumii, care se va produce peste aproaximativ cinci ani. In schimb, oamenii de stiinta indieni cred ca Apocalipsa va veni mult mai repede.
Studiind imaginile NASA, cercetatorii au ajuns la concluzia ca viata pe Pamant va disparea din cauza unei nebuloase, aflata la 7500 de ani lumina de planeta noastra.
Respectiva formatiuni a primit chiar si un nume - HH666 "Axa raului". Se presupune ca intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat aceasta nebuloasa va ajunge in Sistemul solar si va reprezenta un pericol serios pentru Terra si locuitorii ei. Cand se va intampla acest lucru, nu se prcizeaza, dar se presupune ca peste aproximtiv cinci ani.
In schimb, astronomii indieni cred ca Sfarsitul lumii va veni in 23 decembrie anul curent. Rezultatele unui studiu pe aceasta tema au fost publicate in revista Science. Cercetatorii indieni cred ca Apocalipsa va fi imposibil de evitat.
Oamenii de stiinta de la New Delhi au explicat ca un virus va fi raspandit curand printre populatia Terrei, care va distruge practic intr-o saptamana intreaga suflare omeneasca. Autorii articolului nu indica insa sursa de propagare a virusului, dar cred ca el va fi adus de un corp spatial care va cadea pe Pamant.
Recent, expertii indieni au observat un obiect cosmic care nu se regaseste in baza de date a NASA. Se crede ca acesta ar fi obiectul care va aduce pe Terra virusul mortal.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1603
- Populația:
- 1155 locuitori
Solonceni este un sat şi comună din raionul Rezina, situat pe malul drept al Nistrului. Din componenţa comunei fac parte localităţile Solonceni și Tarasova. Satul Solonceni se află la o distanță de 113 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004 populaţia satului constituie 1155 de oameni. Prima atestare documentară a satului datează din anul 1603.
Comments
(0)