12 july 2017, 14:45 Kaleidoscope views 9039
Locul, de unde va începe sfîrșitul lumii
12 july 2017, 14:45 Kaleidoscope views 9039

Locul, de unde va începe sfîrșitul lumii

Veaceslav Matveev

Cu puțin timp în urmă, o mare parte din teritoriul Siriei se afla sub regimul de ocupație al diverselor organizații teroriste, aceeași situație exista și pe teritoriul Irakului.

Însă, cu ajutorul forțelor spațiale militare rusești și al unui grup de consilieri, armata siriană a eliberat mai bine de 95% din teritoriul țării. Acum cîteva zile, la Soci a avut loc o întîlnire semnificativă a președintelui rus, Vladimir Putin, și colegului său sirian Hafez al-Assad. Părțile au convenit asupra următorilor pași în scopul stabilizării. Astăzi autoritățile siriene și opoziția constructivă din Siria se pot așeza la masa negocierilor, pot organiza alegeri parlamentare și prezidențiale, dar asta nu înseamnă că Partidul Arab al Renașterii Socialiste (BAAS) și anturajul lui Assad pleacă de pe harta politică. Este începutul unor transformări democratice și al unui dialog constructiv.

Spațiul haosului controlat

În Siria, cu contribuția Rusiei și interacțiunea adecvată a forțelor de coaliție grupate în jurul SUA, procesul a demarat și există speranța că viața normală fa vi restabilită. Însă forțele care doresc destabilizare în regiunea Orientului Apropiat nu se pot liniști. Ele caută noi pîrghii pentru destabilizare, noi state în care poate fi începută o dezechilibrare a situației pentru a implementa haosul politic. Structurile care susțineau ISIS înțeleg imposibilitatea victoriei lor finale și irevocabile. Ele aveau nevoie doar de destabilizare, în cel mai rău caz – de distrugerea familiei Assad. Însă, în general, nu este vorba despre Assad, dar despre formarea unui spațiu de haos controlat pentru a destabiliza regiunea, a schimba un șir de guverne social-populare și a transfera mase enorme de imigranți în Europa, Ucraina și Rusia. Deocamdată nu au reușit. Cel puțin, în Siria nu au reușit să o facă așa cum au reușit în Liban. Ele caută noi forme de soluționare a sarcinilor puse. Și se pare că aceste forme au fost găsite.

În acest moment al situației istorice și politice, Orientul Apropiat este matricea geopolitică esențială a istoriei contemporane. Este rugul central care arde din timpurile căderii Imperiului Otoman. La început autoritățile coloniale franceze și britanice au încercat să rezolve problema, apoi au trecut la decolonizare. Însă, după crearea Statului Israel și a Statului Palestina, a început o nouă rundă de confruntări. Ulterior toată lumea arabă s-a unit împotriva Israelului, însă tînărul stat evreiesc, susținut de SUA, a putut înfrînge atacul armatelor arabe și ieși învingător din mai multe războaie.

Apoi focul confruntării geopolitice a trecut și asupra altor regiuni. Irakul s-a ciocnit cu Iranul, care devenise oponentul geopolitic al lumii arabe, doar șiiții întotdeauna au găsit cu greu limbaj comun cu reprezentanții tradiției islamice sunnite. Mai tîrziu, la aceste noduri geopolitice s-a adăugat problema confruntării dintre Irak și SUA, care s-a încheiat cu înfrîngerea regimului național-socialist și pieirea lui Saddam Hussein. Dar pacea nu s-a instaurat în Orientul Apropiat.

Pe ruinele unor astfel de state puternice ca Irak și Siria, s-a ridicat fundamentalismul islamic radical. Unul dintre fronturile lui a devenit războiul civil din Siria, care, din punctul nostru de vedere, este mai puțin civil – el reprezintă o formă sălbatică de invazie într-un stat independent. Este rezultatul invaziei fanaticilor mercenari fundamentaliști în Siria și alte țări din regiune.

Evenimente semnificative grave au loc astăzi în Orientul Apropiat. Pe de o parte, armata siriană a reușit să distrugă ultimul punct de reper al ISIS în Siria. În timpul apropiat, consideră Yakov Kedmi, cunoscut analist israelian și ex-șef al serviciului special „Nativ", sirienii vor face regulă de-a lungul întregii frontiere dintre Siria și Irak. Este un lucru pozitiv. Pe de altă parte, este dezechilibrată activ situația în Liban și Arabia Saudită – subiectul principal al studiului nostru.

Continuarea articolului citiți pe noi.md.

Source: noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1913
Populația:
388 locuitori

Alexeevca este un sat din cadrul comunei Svetlîi, UTA Găgăuzia. Localitatea se află la distanța de 38 km de municipiul Comrat și la 142 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 388 de oameni. Satul Alexeevca a fost menționat documentar în anul 1913.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.