![]() |
A decedat Regele Mihai I al României
Regele Mihai I s-a stins din viaţă la vîrsta de 96 de ani, la locuinţa sa din Aubonne (Elveţia). În urmă cu un an, fostul suveran a fost diagnosticat cu o boală incurabilă, leucemie cronică şi tot atunci a anunţat că se retrage din viaţa publică.
Principesa Margareta şi Principele Radu au plecat duminică, 5 noiembrie, de urgenţă în Elveţia, după ce starea Regelui Mihai s-a agravat.
Printr-un comunicat, Casa Regală anunţa: "Starea generală a Regelui Mihai s-a agravat şi prezintă o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenţei (...) În această săptămînă, Familia Regală va avea o rundă de întîlniri cu medicii Majestăţii Sale, pentru a discuta tratamentul curent al Regelui şi pentru a primi sfatul lor în circumstanţele actuale", scrie Mediafax.ro.
Regele Mihai I s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al Regelui Carol al II-lea şi al Reginei-Mamă Elena, şi a domnit între 1927 şi 1930, prin intermediul unei Regenţe, precum şi între 1940 şi 30 decembrie 1947, cînd a fost silit să abdice şi să plece în exil.
A fost unul dintre puţinii foşti şefi de stat în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
Fiu al principelui moştenitor Carol, Mihai a moştenit de la naştere titlurile de principe al Romîniei şi principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunţat mai tîrziu).
Grav bolnav, Regele Mihai a decis să se retragă din viaţa publică pe 2 martie 2016, în favoarea Principesei Moştenitoare Margareta a Romîniei.
Source:
Как Попшой комментирует информацию о намерении властей ввести визы для граждан России
Компания DAAC Hermes получила Сертификат доверия как самый честный налогоплательщик ©
Депутаты Парламента Республики Молдова в гостях у Viorica Cosmetic: Нам есть чем гордиться ©
Китай введет безвизовый режим для граждан ряда стран
АГУ предоставляет новый вид услуг гражданам Молдовы в Израиле и России
МИД Молдовы дал разъяснения по поводу заблокированных в Греции молдавских граждан
- Чудо, чудо-семья! Такие молодцы! Без слёз читать трудно! (+Фото)
- Древние гиганты Земли на снимках фотографа Бет Мун (+Фото)
- Как повысить настроение?
- 10 рекомендаций, как приобрести настоящий и качественный мед
- Коммерциализация детской дружбы: счета за посещения и их влияние на общество (+Видео)
- Вы никогда не будете страдать от кашля или бронхита: Натуральное средство для Вас и Вашего ребенка!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1715
- Populația:
- 225 locuitori
Rîngaci este un sat din cadrul comunei Cepeleuţi, raionul Edineţ. Localitatea se află la distanța de 27 km de orașul Edineț și la 234 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 225 de oameni. Satul Rîngaci a fost menționat documentar în anul 1715.
Comments
(0)