14 april 2017, 10:20 Kaleidoscope 3804

Norvegia – ţara fiordurilor. Şi pedofililor?

Norvegia a produs ceea ce era greu de aşteptat. Autorităţile au făcut publice informaţiile, care erau cunoscute neoficial, dar nimeni nu îndrăznea să vorbească despre asta în public. Poliţia din oraşul Bergen a anunțat despre deconspirarea unei reţele largi clandestine de pedofilie.

Prezenţa unei reţele de pedofili nu i-ar fi îngrozit pe norvegieni şi străinii care locuiesc în Norvegia, dacă concomitent cu asta nu ar fi existat o altă oroare – sistemul de stat de preluare forţată a copiilor din familii şi transmiterea lor în familii cu membri de acelaşi sex, de unde copilul nu mai poate reveni înapoi în familia sa. Norvegienii văd o legătură directă în reţeaua clandestină de pedofili descoperită „brusc" şi sistemul de stat de preluare forţată a copiilor.

Conferinţă de presă şocantă

În cadrul conferinţei de presă Poliţia a anunţat despre arestarea în vestul Norvegiei a 20 de persoane implicate în infracţiuni de acest gen. Vor fi arestaţi încă 31 de oameni. A fost declarat că aceasta este „cea mai mare operaţiune, desfăşurată vreodată de Poliţia norvegiană". Bănuiţii de pedofilie au fost reţinuţi datorită informaţiilor obţinute de la FBI din SUA, ai cărui specialişti au spart site-ul dedicat amatorilor de pornografie infantilă în partea închisă a Internetului, aşa-zisul Darknet.

Doar în Vestul Norvegiei reţeaua de pedofili numără peste 5500 de oameni! S-a stabilit că prin Darknet, pedofilii nu doar făceau schimb de pornografie infantilă, ci și planificau infracţiuni reale cu tentă sexuală împotriva copiilor. Au fost confiscaţi purtători electronicei cu 150 terabiţi de pornografie infantilă. Poliţia a menţionat şi un caz cînd în acte violente faţă de bebeluş a participat propriul lui tată împreună cu alţi pedofili.

Toţi ştiau demult despre asta, dar pentru ministrul Justiţiei asta e o noutate

Ministrul Justiţiei al Norvegiei Anders Anundsen a declarat în acest sens următoarele: „Cazul cercetat demonstrează că în Norvegia această problemă are rădăcini adînci, fapt ce trezeşte îngrijorare". Ministrul Justiţiei a mai adăugat un detaliu semnificativ: „Este important ca victimele acestor infracţiuni să fie sigure că vor primi ajutor... Noi vedem că numărul declaraţiilor privind asemenea infracţiuni creşte brusc. Şi asta se datorează creşterii încrederii faţă de Poliţie". Înseamnă că oamenii nu au încredere în poliţie. Nu au încredere în autorităţi, în stat.

Ministrul vorbeşte ca despre o descoperire că problema are în Norvegia rădăcăni adînci. Însă toţi „localnicii" ştiu că în Norvegia înfloreşte pedofilia. Eu, personal, pot confirma acest lucru, pentru că am lucrat mulţi ani în Norvegia în calitate de corespondent şi, respectiv, am discutat cu mai mulţi norvegieni, care nu ascund acest lucru.

Dar însăşi pedofilia printre concetăţeni nu i-ar fi deranjat atît de tare pe părinţii norvegieni, dacă în ţară nu ar fi existat Serviciul de Protecţie a Copilului, cunoscut în lume ca Barnevernet, care distribuie copiii prin familii unisex, unde copiii pot fi supuşi violenţei sexuale. Norvegienii, care sînt adepţi ai familiilor tradiționale, nu o dată mi-au spus că gay-ii norvegieni sînt pedofili camuflaţi. În virtutea legii, aceşti „gay", desigur, nu-şi pot afişa preferinţele, dar fac tot posibilul pentru a-şi asigura posturi în cadrul puterii şi pentru a promova legile de care au nevoie.

Ce reprezintă Barnevernet?

Serviciul de Protecție a Copilului Barnevernet face parte din sistemul Ministerului Copilului, Egalităţii şi Incluziunii Sociale al Norvegiei. Acest serviciu ia copiii din familiile lor, în special, „pentru constrîngerea de a practica o religie"; pentru că „părinţii îşi iubesc prea mult copiii"; pentru că părinţii îşi impun copiii să facă temele sau să spele vesela etc. În cel mai bun caz, părinţii vor avea dreptul să-şi vadă copilul o dată la jumătate de an, sub supravegherea unui gardian de la Barnevernet.

Formal, totul are loc aşa: copilul luat din familia lui este dus la o casă de copii privată sau într-o familie adoptivă, care primesc alocaţii de la stat pentru fiecare copil adoptat. Această alocaţie depăşeşte de zece ori cheltuielile justificate pentru copii. Este o afacere foarte profitabilă. Potrivit Biroului Central de Statistică din Norvegia, în ţară creşte mereu numărul copiilor, „în privinţa cărora a fost luată decizia privind protecţia lor". Dacă în 2013, în Norvegia erau 53150 de copii luați din familiile lor, atunci în 2015 numărul lor era deja de 53439. Autorităţile norvegiene contribuie, practic, la luarea micuţilor din familii şi plătesc generos aflarea lor în familiile adoptive şi casele de copii private. Dar partea financiară nu este cea mai importantă.

Toţi copiii retrași din familiile lor – în familiile unisex

În Norvegia legea stabileşte dreptul oricăror tipuri de cupuri, inclusiv unisex, să adopte copii, fapt despre care puteţi afla pe site-ul Guvernului norvegian. Autorităţile Norvegiei nu vorbesc despre traumele psihologice, suportate de părinţi şi copii în urma acestor acţiuni. Acestea vorbesc despre faptul cum să procedeze ca aceşti copii să ajungă anume în familiile adoptive unisex.

Lesbienele norvegiene cu copii adoptivi

Barnevernet cheamă membrii cuplurilor de acelaşi sex să adopte copiii, retrași din familiile lor şi aflaţi la dispoziţia acestui serviciu. Iată un fapt real documentat: în 2012, principala publicaţie norvegiană „Aftenposten" scria: „Desfăşurînd campania informaţională cu ajutorul filmelor, articolelor şi postărilor pe reţelele de socializare şi internet, Barnevernet speră că multe cupluri homosexuale vor depune cereri pentru a adopta un copil. Doar în anul acestea, 1000 de copii aşteaptă să fie transmişi în familiile adoptive". În acelaşi articol sînt citate declaraţiile înaltului reprezentant al Directoratului pentru Copii, Tineret şi Familie (din cadrul Ministerului Copilului, Egalităţii şi Incluziunii Sociale al Norvegiei, din care face parte şi Barnevernet) Mari Trommald: „Mulţi copii, ce urmează a fi transmişi în familiile adoptive, sînt potriviţi anume pentru cuplurile unisex. Avem impresia că în această categorie există familii puternice, care doresc să educe copii". Iar deja în 2016, acest Departament a comunicat că intenţionează să „promoveze cuplurile unisex pentru adopţia copiilor... Pe lista de aşteptare au rămas 200 de copii". Înseamnă că cei mai mulţi copii, aflaţi în mîinile Barnevernet, au fost preluaţi de familiile unisex.

De ce Barnevernet cheamă homosexualii să adopte copiii luați din familiile normale? Oare copiilor le este mai rău alături de părinţii lor? Totul e simplu. Ministerului Copilului, Egalităţii şi Incluziunii Sociale al Norvegiei, din care face parte şi Barnevernet a fost condus pînă în 2012 de homosexualul Audun Lysbakken. La postul de ministru el a fost invitat de premierul Jens Stoltenberg (din 2005 pînă în 2013), care în prezent este secretar general al NATO. Precum scria influenta publicaţie „Verdens gang", fiind ministru Audun Lysbakken a organizat alocarea din bugetul de stat a 13 milioane de crone norvegiene (2 mil. dolari.) fondului „Reforma", care implementează Programul „educaţiei" homosexuale a copiilor norvegieni. În acelaşi timp, el a condus acest fond din 2006 pînă în 2008. Din 2013, Lysbakken este liderul fracţiunii Partidului Socialist „Venstre" din Parlamentul Norvegiei.

Lumea protestează faţă de sistemul Barnevernet din Norvegia

Între timp, problema retragerii copiilor din familiile lor în Norvegia a depăşit hotarele ţării. Deoarece copiii sînt luați, inclusiv, din familiile străine, ce locuiesc în Norvegia, acestea au creat Mişcarea Internaţională „Stop Barnevernet".

Pe 16 aprilie 2016 „Stop Barnevernet" a desfăşurat pichetări şi mitinguri în faţa Ambasadelor şi Consulatelor norvegiene din 20 de ţări ale lumii şi în 65 de oraşe, inclusiv, la Moscova sub lozinca: „Opriţi traficul de copii în Barnevernet". La aceste acţiuni au participat circa 50 de mii de oameni. Drept motiv pentru această acţiune a servit luarea a cinci copii din familia românească Bondariu, care locuia în Norvegia. Despre aceste acţiuni a relatat şi serviciul BBC . Presa rusă a tăcut.

Această problemă a intrat în atenţia Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) de la Strasbourg, care a demarat o anchetă în baza a şapte plîngeri ale părinţilor, cărora le-au fost luaţi copiii.

„Dragostea diversă" – la baza politicii promovate în Norvegia

La baza politicii statului norvegian modern se află aşa-zisa „ideologie a egalităţii gender", care, de facto, recunoaşte dreptul pedofililor „la dragoste". Acest fapt este negat juridic. Dar în realitate, această ideologie recunoaşte că toţi au dreptul la relaţii sexuale. Chiar şi Biserica Luterană din Norvegia a adoptat în aprilie curent „decizia istorică" de a cununa cuplurile unisex şi de a scrie pentru această o slujbă religioasă specială. În condiţiile acestei „libertăţi totale", în curînd în Norvegia şi pedofilia ar putea fi legalizată.

Statul norvegian – de la grădiniţe, şcoli şi instituţii de stat – este practic îmbibat de spiritul „dragostei netradiţionale". Adepţii familiei tradiţionale sînt în minoritate şi se tem să ridice glasul. Dar cum pot ei protesta oare, dacă autorităţile centrale şi locale adoptă documente ce obligă protejarea drepturilor minorităţilor sexuale de genul „Planul de acţiuni pentru lupta antidiscriminare" a comunității-gay, adoptat de autorităţile comunei oraşului Bergen. În acest document, pe care l-am luat drept exemplu, se spune că „școala, ca o instituţie ce include copiii şi tineretul, are un rol important în răspîndirea acestor cunoştinţe şi relaţii".

Ce pot face adepţii familiei tradiţionale, dacă posturile înalte în stat sînt ocupate de persoane, ce se declară deschis gay, dar care în realitate, precum a fost descris mai sus, sunt, cel mai probabil, pedofili. În luna mai 2008 (adică pe timpul aceluiaşi premier J. Stoltenberg, în subordinea căruia se afla A. Lysbakken) în incinta Muzeului de Istorie a Culturii de la Oslo a avut loc prezentarea cărţii "Gay kids – Kule barn som også finnes" – „Copiii-gay – copii speciali, care, la fel, există". În această ediţie au fost adunate poze şi amintiri din copilărie ale politicienilor şi funcţionarilor publici, care de mici s-au identificat drept gay. Printre aceştia se află fostul ministru al finanţelor Per-Kristian Foss, activista LGBT Karen-Christine Friele, directorul Consiliului Norvegian pentru Cultură Anne Åsheim, preşedintele Guvernului Oslo Erling Lae şi mulţi alţii.

Este întîmplător oare că într-un asemenea mediu a apărut această reţea organizată de pedofili? Sigur că nu. Oamenii ce trăiesc în Norvegia şi care cunosc situaţia de acolo au declarat, sub protecţia anonimatului, că între reţeaua organizată de pedofili şi faptul că luarea copiilor din familiile lor este organizată la nivel de stat, există o legătură directă. Informaţia despre reţeaua de pedofili din Norvegia nu ar fi ieşit niciodată la iveală, dacă nu ar fi fost implicarea din exterior a FBI-ului. Însă putem fi siguri că recentele arestări sînt doar praf în ochi. Mai departe de reţinerea „peştilor mici" nu se va merge.

„Vågå-saken" – Cazul municipalităţii Vaga

Şi pentru a înţelege definitiv cît de înalt este lobby-ul pedofililor din Norvegia, voi invoca următorul caz. Primarul municipiului Vaga din provincia Opplann Rune Øygard, în decembrie 2012, a fost condamnat pentru pedofilie. El a molestat o copilă de 13 ani şi a întreţinut relaţii cu ea timp de doi ani, minţind părinţii şi obligînd-o să păstreze tăcerea.

Cazul ar fi fost unul trivial pentru Norvegia, dacă Rune Øygard nu ar fi fost prietenul şi colegul de partid (Partidului Muncitoresc din Norvegia) a premierului Norvegiei Jens Stoltenberg – actualul secretar general al NATO. Stoltenberg trebuia să figureze în calitate de martor în acest caz, deoarece ştia despre „relaţiile" dintre prietenul său cu minora. Acest lucru a fost cerut de către avocatul victimei. Faptul că Stoltenberg cunoştea acest cuplu trebuia să justifice apariţia în public a lui Øygard cu minora. Presa norvegiană a răspîndit pe larg declaraţiile lui Stoltenberg despre faptul că el „acceptă relaţiile" dintre prietenul său şi minoră, „pentru că în dragoste vîrsta nu contează".

Între timp, Stoltenberg a scăpat de chemarea în judecată. Procurorul a declarat că „nu e nevoie" ca Stoltenberg să fie chemat în judecată. După pronunţarea sentinţei, Stoltenberg s-a grăbit să se dezică de prietenul său, numind decizia instanţei „serioasă", a spus că Rune Øygard a „subminat încrederea alegătorilor" şi i-a recomandat să demisioneze. A fost făcut totul ca premierul să nu fie „pătat". Procurorul l-a salvat pe Stoltenberg de necesitatea de a depune mărturii înjositoare, ce ar fi fost tirajate de presă. Lui Rune Øygard i-au închis gura, i-au dat patru ani de închisoare, iar în 2015 el a fost pus deja în libertate.

Dar asta nu schimbă esenţa. Spune-mi cine este prietenul tău şi îţi vor spune cine eşti tu. Cine sînteţi, dle Stoltenberg? Ce-i cu tine, Norvegia?

Apropo, în ţările vecine Suedia, Danemarca şi Finlanda e acelaşi lucru, fapt demonstrat de Comitetul pentru Drepturile Omului al Țărilor Scandinave, ce activează în Suedia. E suficient să citiţi interpelarea expediată de acest Comitet Consiliului Europei „privind desfăşurarea unei verificări minuţioase a faptului răspîndirii în ţările Scandinave a practicii de retragere a copiilor din familiile lor".

P.S. Familia Bodnariu: Drama răpirii copiilor, dar şi bucuria uriaşă a revederii

Familia Bodnariu a povestit în exclusivitate la Antena 3 drama răpirii copiilor, dar şi bucuria uriaşă a revederii.

Soții Marius și Ruth Bodnariu s-au luptat mai bine de opt luni cu autoritățile norvegiene de la Barnevernet, care le luaseră cei cinci copii cu vîrsta de 3 luni, 2 ani, 5 ani, 8 ani și 10 ani.

Copiii soţilor Bodnariu, românul Marius Bodnariu, inginer IT şi soţia sa norvegiancă Ruth, asistentă medical, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de Protecţie a Copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie 2015, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că sînt supuse pedepselor fizice din partea părinţilor.

Povestea răpirii celor cinci copii

„Aveam îndoieli că ne vom recupera copiii. Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a dat credință, dar a venit pe parcurs. Aveam o oarecare teamă", a declarat Marius Bodnariu, marți seara, la Antena 3.

„Cei de la Barnevernet nu ne-au spus că vin să ne ia copiii, ne-au spus că o să mergem la Poliție la interogatoriu și că ei vor supraveghea copiii. N-am avut șansa să le spunem la revedere. Ni i-au luat pur și simplu. N-am realizat că asta va fi pentru șapte luni", a mărturisit Ruth Bodnariu.

Vă amintim că mii de oameni din întreaga lume au ieșit în stradă în sprijinul familiei Bodnariu.

Acțiuni de protest au fost organizate în mai multe orașe din Austria, Belgia, Germania, Olanda, Elveția, Suedia, Marea Britanie, SUA și Canada.

Povestea soţilor Bodnariu a scos în stradă părinţi din toată lumea şi a ajuns subiect de discuţie la CEDO, dar şi la Parlamentul European.

Povestea familiei Bodnariu a împărţit România în două

Pe de o parte, au fost cei care au spus că părinţii au fost lăsaţi pe nedrept fără copii. Pe de altă parte, au fost români care au spus că legea norvegiană protejează copiii, iar Marius şi Ruth Bodnariu cu siguranţă au greşit de s-a ajuns atît de departe.

Drama răpirii copiilor, dar şi bucuria uriaşă a revederii. Iată declarațiile soților Bodnariu:

După un an de luptă cu autoritățile din Norvegia, familia Bodnariu se mută definitiv în România.

Marius Bodnariu: „Mulțumesc, în primul rind, lui Dumnezeu, sîntem foarte convinși că el a orchestrat așa într-un mod minunat tot ce s-a întîmplat. Dumnezeu lucrează prin oameni și am observat cum Dumnezeu a mișcat oameni, inimi, și de acolo de pe loc și, în special, aici în țară, vă mulțumim pe această cale. Mulțumim celor care au luat parte la suferința noastră și au și acționat imediat, mulțumim și credincioșilor care s-au rugat pentru noi. Mulțumim celor care au ieșit în stradă sau au scris scrisori, mulțumim comisiei care a venit din partea Senatului și ne-a vizitat"