|
Cum să ne comportăm în caz de cutremur (Video)
În ultimul timp Moldova este tot mai des zguduită de cutremure, însă puțini știu regulile de comportament în timpul unui eveniment seismic.
Solicitat de NOI.md, șeful Centrului de Monitorizare Tehnică al Institutului de Geologie și Seismologie, Ion Ilieș, a enumerat cîteva reguli elementare de comportament în cazurile de producere a unor cutremure.
Potrivit sursei citate, trebuie să știm că după 19-26 de secunde de la prima undă a cutremurului urmează o nouă undă, mult mai puternică. Astfel, în această perioadă scurtă, de cîteva secunde, avem posibilitatea să ieșim din clădire, dar numai dacă ne aflăm la primul sau al doilea nivel. În niciun caz nu se cuvine să ieșim afară dacă ne aflăm la etajele de mai sus.
„Rămînem în camera unde ne-a surprins cutremurul, ocupăm o poziție opusă ferestrelor, într-un colț al încăperii; într-un toc de ușă sau sub o grindă de rezistență. Dacă nu avem un toc de ușă, ne băgăm sub masă, pentru a ne proteja de căderea tencuielii", a menționat Ion Ilieș.
În cazul în care pe timp de cutremur ne aflăm într-un loc aglomerat – școală, magazin, biserică, cinematograf, în primul rînd trebuie să ne păstrăm calmul și în niciun caz să nu fugim pe scări sau să apelăm la ascensor. Spre exemplu, dacă sîntem la școală, atunci ne băgăm sub bancă, în genunchi și ne protejăm capul pînă la terminarea cutremurului.
Se întîmplă ca în timpul cînd sîntem într-o unitate de transport sau la volanul acestuia să nu simțim undele seismice și să fim aruncați de pe carosabil. În asemenea situații, atunci cînd sîntem informați, prin intermediul radioului sau al altor surse de informare, că are loc un cutremur, trebuie neapărat să staționăm pe marginea drumului, să ocolim podurile și stîlpii de electricitate.
În stradă, undeva în spațiile libere se pare că pericolul de cutremur nu ne paște, atît timp cît în apropiere nu avem clădiri, garduri înalte sau pereți; stîlpi de electricitate sau chiar copaci.
După ce a trecut cutremurul, trebuie să ieșim în liniște afară, deoarece există probabilitatea să urmeze și alte replici ale cutremurului.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1803
- Populația:
- 1155 locuitori
Hînceşti este un sat şi comună din raionul Făleşti. Hînceşti este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, la distanța de 20 km de orașul Fălești și la 148 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1155 de oameni. Satul Hînceşti a fost menționat documentar în anul 1803.
Comments
(0)