|
Cele mai prietenoase oraşe din lume
Charleston din Carolina de Sud este cel mai în vogă oraş anul acesta, potrivit Conde Nast Traveler.
Charleston a fost desemnat cel mai prietenos oraş, în cadrul celei de-a 29-a ediţii a premiilor Conde Nast Traveler Reader's Choice.
"Tot mai mulţi oameni vin în Charleston. Europenii se îndreaptă spre Charleston, pentru că au auzit de mîncarea excelentă şi de superba arhitectură", spune Laura Redman, de la Conde Nast, potrivit CNN. Este o plăcere să-l descoperi mergând pe jos, iar oamenii care locuiesc aici sînt minunaţi, afirmă unul dintre turiştii impresionaţi de farmecul acestui loc.
Podiumul este completat de Sydney, pe locul doi, oraş care a devenit un rai pentru iubitorii gastronomiei. În Dublin, aflat pe trei în preferinţele votanţilor, punctul forte îl reprezintă localnicii, care te ajută oricînd ai nevoie. Iar dacă vrei să te împrieteneşti cu cît mai mulţi oameni, mergi la The Temple Pub, foarte popular în oraş.
Pe 4, Queenstown este preferat de cei care iubesc aventura, datorită munţilor Remarkables şi lacului Wakatipu. În Park City, locul 5, industria turismului se dezvoltă fantastic, devenind locul preferat al schiorilor. În Irlanda, Galway, poziţia 6, este considerat scena celor mai tari concerte live în puburi.
Savannah, pe locul 7, este celebru pentru petrecerile incredibile de St. Patrick s Day, cu peste 300.000 de participanţi. Pe 8, Cracovia, unul dintre cele mai vechi oraşe din Polonia, garnisit cu o superbă arhitectură medievală, atrage tot mai mulţi turişti. Ciocolata delicioasă, berea pe gustul tuturor şi localnicii prietenoşi sînt atuurile oraşului Bruges, aflat poziţia 9.
Farmecul sudului şi muzica country i-au cucerit pe turişti, care au inclus Nashville, pe 10, în lista oraşelor prietenoase.
Mai mult de 100.000 de cititori au participat la studiul Conde Nast, dezvăluind preferinţele lor în materie de oraşe, hoteluri, insule, companii aeriene sau linii de croazieră, dar şi impresiile despre locuitorii acestor zone.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1436
- Populația:
- 2066 locuitori
Codreanca este un sat şi comună din raionul Străşeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Codreanca și Lupa-Recea. Localitatea se află la distanța de 23 km de orașul Strășeni și la 43 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2066 de oameni. Satul Codreanca a fost menționat documentar în anul 1436.
Comments
(0)