|
Erdogan a anunţat stare de urgenţă în Turcia pentru trei luni
Într-o declaraţie făcută miercuri seara la Ankara, preşedintele turc a anunţat instaurarea stării de urgenţă. Măsura ar fi luată pentru combaterea efectelor loviturii de stat „care nu s-a încheiat". Starea de urgenţă a fost declarată pentru 3 luni. În acelaşi discurs, preşedintele Turciei a reclamat şi că ţări străine ar putea fi implicate în puciul eşuat de la sfârşitul săptămânii trecute.
Preşedintele turc a făcut declaraţii la finalul unor reuniuni de urgenţă ale Consiliului de Securitate şi Guvernului. În discursul său Recep Tayyip Erdogan a anunţat instaurarea stării de urgenţă pentru următoarele 3 luni. Este o măsură necesară pentru a pune capăt efectelor loviturii de stat depre care liderul de la Ankara spune că "nu s-a încheiat".
Preşedintele turc a afirmat că "se pare că ţări străine ar fi fost implicate" în puciul eşuat. O declaraţie făcută la câteva ore după ce, într-o intervenţie la postul Al Jazeera, îi recomandase ministrul de Externe al Franţei "să-şi vadă de treburile lui".
Jean-Marc Ayrault ceruse duminică, la două zile după lovitura de stat eşuată, respectarea statului de drept în Turcia. Şeful diplomaţiei franceze afirmase că nu îi acordă "un cec în alb" preşedintelui turc pentru măsurile pe care le ia.
În cotinuarea discursul său de după şedinţa de Guvern în care s-a decis instaurarea stării de urgenţă, Recep Tayyip Erdogan a afirmat că vor fi consolidate valorile democraţiei şi va fi restabilită ordinea de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
În acelaşi timp, Erdogan le-a cerut guvernelor străine să nu se implice în treburile Turciei: "Această naţiune are dreptul să-şi determine singură propriul destin". Apoi, el s-a adresat populaţiei turce: "Să nu fiţi îngrijoraţi. Nu există niciun motiv de îngrijorare".
Conform Constituţiei Turciei, starea de urgenţă poate fi declarată de Guvern pentru o perioadă de cel mult 6 luni şi trebuie aprobată de Parlament. Însă, în situaţii speciale, Parlamentul poate prelungi termenul cu încă 4 luni. În acest timp, Guvernul, reunit sub conducerea preşedintelui Republicii, poate decide ce drepturi şi libertăţi sunt restricţionate sau chiar suspendate.
Conform unui nou bilanţ oficial anunţat, 312 oameni au murit în timpul loviturii de stat eşuate. 208 sunt cei pe care preşedintele turc îi numeşte eroi: 145 de civili, 60 de poliţişti şi 3 soldaţi. A crescut spectaculos, în câteva zile, numărul puciştilor care şi-ar fi pierdut viaţa vineri seara - de la 24 la 104.
Miercuri, 99 de militari care au avut funcţii la vârful armantei turce au fost puşi oficial sub acuzare pentru participare la lovitura de stat eşuată.
Organizaţia Amnesty International consideră că acţiunile din ultimele zile ale regimului de la Ankara constituie "o epurare de proporţii excepţionale". Conform presei din Turcia, mai mult de 50.000 de oameni - de la militari, poliţişti şi judecători până la profesori şi funcţionari - au fost până acum arestaţi, concediaţi sau suspendaţi din funcţii.
Epurările din Turcia:
- 15.200 de angajaţi ai Ministerului Educaţiei au fost concediaţi
- 21.000 de profesori au rămas fără licenţe şi nu mai pot preda
- 1.577 de decani din universităţi au fost somaţi să demisioneze
- 8.000 de poliţişti au fost concediaţi
- 2 judecători ai Curţii Constituţionale au fost arestaţi
- 1.500 de funcţionari din Ministerul Finanţelor au fost suspendaţi
- 257 de angajaţi ai cabinetului premierului au fost concediaţi
Source:
- В какие сроки в Румынии надеются присоединиться к Шенгену
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Античный фонтан Антонина (Видео)
- Трёхостровское огневище: тайна древнего кургана на берегу Дона (+Фото)
- Нездоровый образ жизни - удел малообразованных людей
- Изобретатель летающих тарелок - гениальный Шаубер
- 10 десять продуктов, которые могут помочь вашему телу хорошо пахнуть
- Изюм и вода помогают в чистке печени!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1897
- Populația:
- 591 locuitori
Pepenii Noi este un sat din cadrul comunei Pepeni, raionul Sîngerei. Satul Pepenii Noi se află la distanța de 26 km de orașul Sîngerei și la 85 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 591 de oameni. Localitatea a fost fondată în anul 1897.
Comments
(0)