|
Trăiesc de-o viaţă fără curent electric, la 15 kilometri de Suceava
La 15 kilometri de municipiul Suceava, în comuna Stroieşti, există încă o comunitate de oameni care nu au curent electric, puţina lumină din casele lor venind de la lampa cu motorină ori de la lampa pe baterii. Ceea ce şochează poate cel mai mult este că nu vorbim de un cătun izolat, părăsit şi în care să mai locuiască doi-trei bătrâni, ci de o zonă în care trăiesc nu mai puţin de 39 de oameni, 19 adulţi şi 20 de copii. Pentru ei nu există televizor sau laptop, radioul cu baterii fiind unica legătură cu lumea exterioară, pe care însă nu şi-o permit toţi.
Drumul către o altă lume, fără curent electric, mai scurt decât ne-am putut imagina
Ieri dimineaţă, însoţiţi de un angajat al Primăriei comuna Stroieşti, ne-am deplasat în zona în care nu este curent electric. Trecem de casele electrificate, de cimitirul din sat şi ajungem foarte repede la cele cinci case fără curent electric. Din start trebuie spus că locuinţele nu sunt într-o zonă foarte izolată. Se află la mai puţin de doi kilometri de reţeaua electrică, însă, din păcate, mereu această distanţă a fost mult prea mare pentru ca lumina să ajungă şi la aceşti oameni.
O găsim în una dintre case pe Oltea Boberschi. Are zece copii, cel mai mic de 1 an şi şase luni, iar cel mai mare de 21 de ani. Două dintre fete s-au măritat şi au plecat în alte sate, unde au curent electric. Restul, cei doi soţi şi opt copii, trăiesc în continuare în întuneric.
Lampă cu motorină, pentru că petrolul e prea scump
Oltea Boberschi ne conduce în una din cele două camere. Lampa stă agăţată de perete, în mijlocul camerei.
„E locul becului, acolo ar trebui să fie becul, dar la noi e felinarul. Luăm motorină de la benzinărie şi aşa avem puţină lumină, că petrolul e prea scump", îşi varsă amarul femeia.
Spune că în fiecare lună bărbatul ei cumpără câte 9-10 litri de motorină, care le ajunge la limită pentru a ţine o lampă aprinsă seara. Mai mult nu-şi permit. Nici măcar bani de un radio cu baterii nu au, aşa că femeia află ce se mai întâmplă prin ţară doar de pe la vecinii din zonele electrificate.
„Ne-am gândit că poate, după ce a venit europeana (n.r. Uniunea Europeană) nu o să mai stăm la leampă"
Femeia a ajuns în casa neelectrificată după ce s-a căsătorit cu soţul său, Nicolae Boberschi. Stă de 26 de ani fără curent electric, aşa că s-a obişnuit.
„Ne-am gândit că poate, poate, după ce a venit europeana (n.r. Uniunea Europeană) nu o să mai stăm la leampă, dar tot aşa am rămas", pare resemnată femeia.
Cea mai tristă este însă soarta copiilor săi. Micuţii de şcoală gimnazială care trebuie să-şi facă temele la lumina „chioară" a lămpii. Copii cărora viaţa le oferă deocamdată extrem de puţine şi care pleacă cu un imens handicap în viaţă.
Trei generaţii stau în aceeaşi cameră, la lampa cu baterii
La o casă vecină, găsim o altă familie, tot Boberschi. Doi bătrâni, fiul şi nora lor, plus cei cinci copii mici ai tinerilor, stau în aceeaşi casă. Oamenii, în total nouă, au într-o cameră o lampă cu baterii. Iarna, toţi, bătrânii, fiul şi nora, alături de copii, stau în aceeaşi cameră. Au puţină lumină şi încălzesc o singură sobă, pentru că mai mult nu îşi permit.
Ileana Boberschi, în vârstă de 79 de ani, locuieşte de o viaţă în această casă.
„De când m-am trezit eu pe lumea asta nu am avut niciodată curent electric. M-am trezit la lampă şi aşa o să mor", concluzionează femeia.
Oamenii au şi multe alte nemulţumiri. Drumul spre casele lor devine adesea impracticabil, iar microbuzul şcolar vine doar dimineaţă să ia copiii celor cinci familii. Toate neajunsurile fac din viaţa celor aproape 40 de suflete un calvar, care, din păcate, nu pare a fi prea aproape de a se încheia.
Au „scăpat" de comuniştii care vroiau să-i mute şi au rămas pe întuneric
Primarul comunei Stroieşti, Mihai Senic, a declarat că bunicii şi străbunicii celor care stau acum pe întuneric şi-au făcut case în acea zonă şi niciodată nu au avut curent electric.
Înainte de Revoluţia din 1989 familiile urmau să fie mutate forţat de comunişti, care nu erau de acord cu astfel de comunităţi răsfirate. Vremurile s-au schimbat după 1990, iar oamenii au rămas acolo, mai ales că nici nu au unde se duce în altă parte.
Conform evidenţelor de la Primăria comunei Stroieşti, în cele cinci case trăiesc 39 de oameni, din care 20 sunt copii. Pentru ca oamenii să aibă curent electric ar fi nevoie de o investiţie de 1,5 miliarde de lei vechi, spune Mihai Senic.
Oameni săraci, pentru care nu prea există perspective
„Primăria nu are fonduri pentru o asemenea lucrare. Din ce ştiu au fost proiecte de acest gen finanţate de Guvernul României, dar doar pentru peste zece locuinţe. Familiile care stau acolo nu pot să suporte nici măcar o parte din costuri, nu au de unde, sunt asistaţi social, beneficiari ai legii privind venitul minim garantat, iar la venituri li se mai adaugă doar alocaţiile copiilor", a explicat Mihai Senic.
Primarul spune că a făcut ce a putut pentru aceşti oameni. A pietruit drumul şi, din anul şcolar 2013-2014, microbuzul şcolar se deplasează în zonă şi aduce copiii la şcoală. Copiii sunt doar duşi la şcoală, la întoarcere trebuind să se întoarcă doi kilometri pe jos, pentru că microbuzul trebuie să ducă mulţi alţi şcolari în alte zone, explică Mihai Senic.
Din păcate, problema curentului electric nu pare a avea rezolvare pentru aceşti oameni, cel puţin pe termen scurt. Cel mai plauzibil scenariu favorabil ar fi ca în apropierea caselor lor să se deschidă o fermă sau o altă mică afacere, care să aducă energia electrică mai aproape de ei.
137 de case din judeţ, în zone neelectrificate
Conform celor mai recente date privind electrificarea la nivelul judeţului, în Suceava mai sunt încă 12 comunităţi (cătune) total neelectrificate.
Cele mai multe sunt în comuna Izvoarele Sucevei (Hrebeni, Bobeica Gruni, Hrobi de Sus, Chimcineni, Calela, Oglinda, Pohonis). Zone neelectrificate locuite ar mai fi la Hânţeşti, Panaci, Breaza şi Todireşti.
În total, în datele oficiale se găsesc 137 de gospodării fără curent electric, însă nu este deloc exclus ca numărul acestora să fie mai mare.
Source:
- В какие сроки в Румынии надеются присоединиться к Шенгену
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1517
- Populația:
- 1021 locuitori
Călimăneşti este un sat şi comună din raionul Nisporeni. Călimăneşti este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Nisporeni și la 85 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1021 de oameni. Satul Călimăneşti a fost menționat documentar în anul 1517.
Comments
(0)