Marile descoperiri ale anului 2011
În fiecare an, experţii de la revista Science selectează 10 cele mai importante descoperiri ştiinţifice ale anului, potrivit Independent. Din această listă, juriul alege un "descoperirea anului".
În 2011, cea mai mare realizare ştiinţifică, în opinia experţilor, au fost studiile clinice a preparatelor antiretrovirale. "Testele au dovedit că aceste medicamente nu numai îi ajută pe pacienţii infectaţi cu SIDA, dar şi inhibă, de asemenea, răspîndirea virusului acestei infecţii" -, explică publicaţia.
Descoperirea cea mai importantă este că, tratamentul cu medicamente antiretrovirale într-un stadiu incipient al bolii poate reduce cu 96% probabilitatea de infectare cu HIV.
Ziarul trece în revistă şi alte descoperiri şi realizări menţionate de experţii de la Science:
1. sonda Hayabusa a adus pe Pămînt probe de sol de pe un asteroid;
2. a fost inventat potenţialul "elixir al tinereţii": dacă din organismul şoarecilor sînt eliminate celulele îmbătrînite, simptomele de îmbătrînire apar mai tîrziu, cu toate că durata vieţii nu creşte;
3. a fost studiată structura proteinei responsabile pentru fotosinteza la plante ("aceasta este calea spre sursele de energie ecologic pure" – explică publicaţia);
4. au fost descoperite sisteme planetare neobişnuite, total diferite de a noastră.
Experţii remarcă, de asemenea descoperirea în spaţiu a doi nori de hidrogen, compoziţia chimică a cărora, aparent, nu s-a schimbat de 2 miliarde de ani după "Big Bang", testările promiţătoare a vaccinului contra malariei, identificarea genelor străvechi în genomul omului modern, precum şi studiul bacteriilor din tractul gastro-intestinal al omului.
Как Попшой комментирует информацию о намерении властей ввести визы для граждан России
Компания DAAC Hermes получила Сертификат доверия как самый честный налогоплательщик ©
Депутаты Парламента Республики Молдова в гостях у Viorica Cosmetic: Нам есть чем гордиться ©
Китай введет безвизовый режим для граждан ряда стран
АГУ предоставляет новый вид услуг гражданам Молдовы в Израиле и России
МИД Молдовы дал разъяснения по поводу заблокированных в Греции молдавских граждан
- На низком старте: 9 фактов о человеческом беге, про которые вы не задумывались, даже если бегаете ка…
- Возраст останков более 150 миллионов лет: скелет стегозавра был продан на аукционе за баснословные д…
- Система прогнила изнутри: исповедь мужчины, который 20 лет работал нейрохирургом, выгорел и ушел в г…
- Слой алмазов толщиной 18 км: на Меркурии обнаружили сокровища планетарного масштаба
- Сериал - Алиби
- А вы раньше об этом знали? 7 причин употреблять имбирь ежедневно
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1634
- Populația:
- 1607 locuitori
Drăsliceni este un sat şi comună din raionul Criuleni. Din componenţa comunei fac parte trei localităţi: Drăsliceni, Logănești și Ratuș. Satul Drăsliceni este situat la o distanță de 50 km de orașul Criuleni și la 18 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1607 oameni. Prima menţiune documentară a satului Drăsliceni datează din 5 martie 1634.
Comments
(0)