|
O maimuță nu poate avea drepturi asupra selfie-urilor sale (tribunal american)
Un judecător federal american a apreciat că macacul care și-a făcut două selfie-uri nu poate fi titularul drepturilor de autor, în condițiile în care legea privind drepturile de autor nu se extinde, în opinia sa, la animale, relatează AFP. Fotografiile au fost realizate în 2011 în insula indoneziană Sulawesi (Celebes). Fotograful britanic David Slater, specializat în pozarea faunei sălbatice, realiza un reportaj fotografic, când, după ce a lipsit câteva minute pentru a-și instala trepiedul, a găsit la întoarcere maimuța fotografiindu-se.
Slater, care a publicat ulterior o carte cu fotografii, printre care cele două selfie-uri făcute de macac, a susținut că este proprietarul acestor fotografii și s-a plâns că distribuirea lor în masă pe internet l-a privat în mod nejustificat de venituri.
Organizația pentru drepturile animalelor PETA (People for the Ethical Treatment of Animals) a decis să meargă la tribunal pentru a apăra drepturile lui Naruto, macacul "autor și proprietar al imaginilor sale".
Cu toate acestea, un judecător din San Francisco (vestul SUA) a declarat miercuri că, "deși Congresul și Președintele pot extinde protecția legilor la animale, nu există niciun indiciu că au făcut-o în cazul legii privind drepturile de autor".
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
- Как производство крем-меда спасло глухую деревню (+Фото)
- Разлом Сан-Андреас (Видео)
- Правда о тебе
- Все говорят, что перекись полезна, но вот чего они не говорят
- Малахитовая шкатулка, или история самоцвета Хозяйки Медной горы (+Фото)
- Выпейте эту смесь перед сном, и Вы удалите из организма все, что съели в течение дня!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1722
- Populația:
- 1342 locuitori
Butuceni este un sat şi comună din din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Butuceni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Rîbnița și la 85 km de Chișinău. Populaţia satului Butuceni alcătuia 1342 de oameni în anul 2001. Satul Butuceni a fost menționat documentar în anul 1722.
Comments
(0)