|
Patru noi elemente chimice au fost adăugate în Tabloul lui Mendeleev
Patru noi elemente chimice au fost adăugate pe tabloul periodic al elementelor chimice de către Uniunea Internațională de Chimie Pură și Aplicată (IUPAC), cu sediul la Zurich, a anunțat săptămâna trecută organizația, scrie theverge.com. Elementele 113, 115, 117 și 118 au îndeplinit criteriile pentru a fi adăugate pe tabloul periodic al elementelor chimice, fiind astfel primele elemente adăugate din 2011 în prezent. Adăugarea acestor elemente completează cel de-al șaptelea rând al tabloului.
Toate cele patru elemente au deja alese numele-simbol însă vor fi denumite oficial în următoarele câteva luni. Elementele 115, 117 și 118 au fost descoperite de o echipă de cercetători de la Institutul pentru Cercetare Nucleară din Dubna (Rusia) și de la Lawrence Livermore National Laboratory din California (SUA). Echipa de cercetători ruso-americani a cerut să fie recunoscută și pentru descoperirea elementului 113, însă IUPAC a creditat Institutul Riken din Japonia cu descoperirea elementului, cunoscut ca Ununtrium. Kosuke Morita, profesor la Universitatea din Kyushu (sud-vestul Japoniei), a obținut acest privilegiu din partea unor organisme științifice internaționale — UICPA și Uniunea internațională de fizică pură și aplicată (UIPPA) — după ce a pus în evidență existența acestui nou element de trei ori, între 2004 și 2012.
Descoperirea elementelor foarte grele este dificilă pentru că se descompun foarte repede. Kosuke Morita, coordonatorul echipei de cercetare de la Riken Institute care s-a ocupat de elementul 113, a declarat că de acum înainte echipa sa se va ocupa de cercetări care să vizeze zona neexplorată a elementului 119 și dincolo de acesta.
Pentru oamenii de știință, această reușită este mult mai valoroasă decât o medalie de aur olimpică, a declarat pentru The Guardian Ryoji Noyori, fost președinte al Riken Institute și laureat al premiului Nobel în Chimie.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1644
- Populația:
- 904 locuitori
Mănoileşti este un sat şi comună din raionul Ungheni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Mănoileşti, Novaia Nicolaevca, Vulpești și Rezina. Satul Mănoilești este situat la o distanță de 9 km de orașul Ungheni și la 99 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 904 oameni. Satul Mănoilești a fost atestat documentar în anul 1644.
Comments
(0)