|
Un nou studiu sprijină teza existenței apei în stare lichisă pe Marte
Dungile de culoare închisă care apar pe suprafața planetei Marte ar putea fi cursuri de apă sărată, soluție apoasă saturată în sare, arată noi date care susțin teze existenței de apă în stare lichidă pe planeta roșie, condiție prealabilă vieții, relatează AFP și EFE. Analiza imaginilor captate de sonda Mars Reconnaissance Orbiter, lansată în 2005 este prezentată într-un studiu publicat luni în revista Nature Geoscience și realizat de Lujendra Ojha, Mary Beth Wilhelm, de la Centrul de cercetări al NASA din Moffett Field (California, SUA), și Alfred McEwen, cercetător la Universitatea din Arizona.
Autorii studiului declară că au găsit în acele urme semne ale prezenței unor săruri minerale "hidratate", care necesită apă pentru a se forma. "Aceste rezultate susțin ferm ipoteza că aceste linii conțin apă în stare lichidă în timpul sezoanelor calde de pe Marte și aceasta în zilele noastre", afirmă studiul.
Astrofizicienii au emis de multă vreme ipoteza că aceste urme care apar sezonier pot fi formate de curgeri de apă sărată pe planeta roșie. Liniile, care pot avea câteva sute de metri lungime și cinci metri lățime, apar pe pante de pe Marte în timpul sezoanelor calde, se lungesc și apoi dispar când temperaturile scad. Însă imaginile furnizate de Mars Reconnaissance Orbiter nu sunt suficient de precise pentru a furniza detalii, pixelii din acestea fiind mai mari decât lățimea urmelor.
Oamenii de știință anunțaseră în luna aprilie, tot în Nature Geoscience, că pe suprafața planetei Marte se găseau și perclorați de calciu. Percloratul, tip de sare identic cu cel menționat astăzi, este foarte absorbant și coboară punctul de înghețare a apei, astfel încât aceasta rămâne lichidă la temperaturi mai reci. Noul studiu aduce noi dovezi ale existenței acestor fluxuri de apă sărată. Agenția aerospațială americană, NASA, a confirmat luni, într-o conferință de presă, că a găsit "cele mai solide dovezi" de până acum privind existența apei în stare lichidă pe planeta Marte.
Source:
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1918
- Populația:
- 555 locuitori
Frumuşica este un sat din cadrul comunei Băcioi, municipiul Chișinău. Satul are o suprafaţă de circa 0.31 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 3.14 km. Localitatea se află la distanța de 12 km de municipiul Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 555 de oameni. Satul Frumuşica a fost înființat în anul 1918.
Comments
(0)