![]() |
Photo: romaniatv.net |
A profeţit cele mai mari schimbări ale omenirii, iar acum planeta tremură! Ce urmează să se întâmple
Puţini sunt cei care au auzit de Nikolaas van Rensburg, dar acesta s-a remarcat pentru numeroasele profeţii pe care le-a făcut.
Una dintre acestea s-a referit la războiul mondial, previziune ce s-a adeverit. Mai mult decât atât, a prevestit gripa spaniolă și numeroasele pierderi cauzate de aceasta.
Tot Nikolaas van Rensburg a făcut profeții despre al Doilea Război Mondial, independența Irlandei și a statelor africane, a vorbit despre Organizația Națiunilor Unite și despre probleme actuale precum nașterea unei boli ce ucide millioane de oameni (SIDA), decesul prințesei Diana sau catastrofa de la Cernobîl.
Potrivit acestuia, al treilea conflict mondial se va desfășura între Marea Britanie, Germania și Statele Unite la un capăt, iar Rusia la celălalt. Se pare că acest război va fi atât de puternic încât marile puteri ale lumii vor ajunge să fie la stadiul de lumea a treia.
După aceea, omenirea va cunoaște o perioadă de mare schimbare.
Potrivit specialiştilor din domeniu, se pare că şi Nostradamus a făcut o serie de previziuni despre anul 2015, ce sună de-a dreptul cutremurător.
Astfel, se pare că omenirea se va confrunta cu numeroase conflicte militare și schimbări în plan social și politic. Multe dintre barierele lingvistice vor dispărea. Omenirea se va apropia astfel cu pași repezi de momentul în care țările își vor pierde identitatea, taxele vor dispărea iar părinții vor avea nevoie de certificate pentru a face copii, lucru cauzat de suprapopulație.
Mai mult decât atât, celebrul Nostradamus a avertizat că este foarte posibil să se producă un cutremur puternic în America, o calamitate ce ar putea afecta întreaga lume. De asemenea, se pare că acesta a prezis și o creștere alarmantă a epidemiilor.
Source:
Как Попшой комментирует информацию о намерении властей ввести визы для граждан России
Компания DAAC Hermes получила Сертификат доверия как самый честный налогоплательщик ©
Депутаты Парламента Республики Молдова в гостях у Viorica Cosmetic: Нам есть чем гордиться ©
Китай введет безвизовый режим для граждан ряда стран
АГУ предоставляет новый вид услуг гражданам Молдовы в Израиле и России
МИД Молдовы дал разъяснения по поводу заблокированных в Греции молдавских граждан
- Три кита знаменитой на весь мир системы педагога Антона Макаренко
- Мудрая притча о школе и воспитании
- Звуковой геноцид населения! Зачем в 1953 году поменяли частоту музыки?
- Бездомные куры на Гавайях: экологический феномен и его последствия +(Видео)
- Черный список продуктов, категорически не подходящих для завтрака
- Чувствуете постоянную усталость и слабость? Виноват дефицит этого минерала!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1907
- Populația:
- 601 locuitori
Cîşla este un sat şi comună din raionul Cantemir. Din componenţa comunei fac parte localităţile Şofranovca și Cîşla. Localitatea se află la distanța de 35 km de orașul Cantemir și la 153 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 601 oameni. Satul Cîșla a fost înființat în anul 1907.
Comments
(2)