Horoscopul pentru 17 iunie 2014
BERBEC: Subiectele care îţi acaparează atenţia astăzi sînt reprezentate de prietenii pe care îi ai şi ce impact au deciziile acestora în viaţa ta, dar şi de faptul că nu ştii ce să faci cu ideile pe care le ai. În ambele cazuri se recomandă răbdarea şi acceptarea circumstanţelor actuale.
TAUR: Deşi afişezi o mină calmă, ascunzi un vulcan de emoţii şi de nervi în suflet. Motiv pentru care este indicat să nu te laşi provocat de nimeni, astăzi. Cel mai important, însă, este să reuşeşti să fii sincer cu ţine însuţi. Este posibil să recuperezi o sumă de bani restantă.
GEMENI: Cu cît gîndeşti mai mult şi încerci să găseşti soluţii cu mintea şi nu cu inima, cu atît mai obosit vei fi. Abia spre seară lucrurile se vor mai linişti, însă este de preferat ca seara să te găsească deja calm. Şi asta pentru a putea transforma ideile pe care le ai în ceva concret.
RAC: “Iertarea este cheia către acţiune şi libertate”, spunea Hannah Arendt. Numai cînd ierţi totul eşti liber cu adevărat, iar ziua de astăzi poartă amprenta acestui sfat. Nu uita să te ierţi şi pe tine, însă. Oricît de înfricoşător ar putea părea viitorul pentru tine, aminteşte-ţi că ai toate atributele pentru a reuşi.
LEU: Cere-ţi drepturile cu îndîrjire, în special de la cei care îţi fac viaţa un coşmar, astăzi. Mai bine recuperezi ceea ce ţi s-a luat pe nedrept decît să încerci a obţine ceva nou. Ceea ce trebuie să planifici, însă, sînt exact consecinţele acţiunilor tale.
FECIOARA: Nu este o zi favorabilă deciziilor, indiferent de domeniul în care acestea sînt cerute. În schimb, a vorbi sincer şi din suflet cu cei cu care interacţionezi îţi poate deschide mai multe uşi decît ţi-ai imaginat. Fii blajin, ceilalţi te vor aprecia şi îţi vor răspunde cu aceeaşi monedă.
BALANŢĂ: Concentrează-te pe ceea ce ai de făcut pentru a schimba ceva în modul în care priveşti lucrurile şi viaţă, în general. Este timpul pentru a descoperi că se poate şi altfel. Universul te susţine pentru a face acest lucru – eşti mult mai inspirat decît de obicei.
SCORPION: Ar fi bine dacă astăzi nu ai semna contracte şi nu ai încheia înţelegeri, dacă nu ai promite nimic, nimănui. În schimb, pe cît posibil şi dacă este cazul, scapă de toate datoriile pe care le-ai făcut, returnează orice ai împrumutat. O zi în care nu trebuie să ai încredere în nimeni.
SĂGETĂTOR: Felul în care comunici astăzi cu partenerii tăi este definitoriu pentru afacerile viitoare. Acordă timp pentru a încheia înţelegeri noi acolo unde este cazul, iar de familie ocupă-te abia spre seară, momentul cel mai liniştit al zilei. Nu te grăbi să îţi asumi responsabilităţi pe care nu le poţi onora.
CAPRICORN: Legătura între mintea ta şi sufletul tău este foarte bună, cel puţin în această zi. Motiv pentru care ar trebui să profiţi de ocazie şi să îţi revizuieşti vechile idei, descoperind concepte noi. Nu te îngrijora de funcţionalitatea acestora, vei avea destul timp pentru a face acest lucru, în viitor.
VĂRSĂTOR: Este de preferat să nu te agiţi foarte mult pentru a-i face pe alţii fericiţi, astăzi. Este o zi în care e mai important să te ocupi de tine însuţi şi să analizezi ceea ce simţi, decît să te dedici unor scopuri străine de ţelurile tale. Pe de altă parte, este posibil ca persoane din trecutul tău să revină în viaţa ta actuală.
PEŞTI: Foarte multe schimbări s-au petrecut în viaţa ta în ultima perioadă, iar de astăzi începînd ar trebui să începi a le asimila. Fii blînd nu doar cu ceilalţi, ci şi cu tine însuţi. Acceptă ajutorul persoanei iubite în cazul problemelor de familie. Cu greu vei reuşi să desfaci iţele de unul singur.
Sursa: www.astrocafe.ro
- В какие сроки в Румынии надеются присоединиться к Шенгену
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1447
- Populația:
- 2502 locuitori
Clocuşna este un sat şi comună din raionul Ocniţa. Clocuşna este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Clocușna este situat la o distanță de 25 km de orașul Ocnița și la 230 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004 populaţia satului constituie 2502 oameni. Prima atestare documentară a satului Clocușna din ținutul Hotin datează din 22 august 1447.
Comments
(0)