|
Photo: gandul.info |
"Comoara nazistă" de un miliard de euro va fi restituită, după ce a fost ţinută ascunsă zeci de ani
Peste 1.500 de opere de artă furate de nazişti şi descoperite la domiciliile din München şi Salzburg ale colecţionarului Cornelius Gurlitt, estimate la un miliard de euro, vor fi restituite proprietarilor sau urmaşilor acestora, a declarat, miercuri, tutorele legal al lui Gurlitt,informează Reuters.
Picturile, desenele şi sculpturile - unele dintre acestea capodopere ale Renaşterii şi modernismului - au fost confiscate de la cele două domicilii ale lui Cornelius Gurlitt în februarie 2012, în urma unei percheziţii a autorităţilor, care îl suspectau pe acesta de evaziune fiscală.
În luna februarie, avocaţii lui Gurlitt au declarat că acesta a depus o plîngere oficială împotriva confiscării colecţiei sale de artă.
Germania s-a confruntat cu critici din toată lumea deoarece nu a publicat imediat inventarul complet al operelor de artă şi a păstrat tăcerea în legătură cu această descoperire timp de aproape doi ani.
Gurlitt doreşte "să restituie toate (operele de artă, n.r.) furate de la proprietarii evrei fiecăruia dintre proprietarii sau urmaşii acestora", a declarat avocatul Christoph Edel, citat miercuri de ziarul Süddeutsche Zeitung.
Autorităţile l-au numit pe Edel tutorele legal provizoriu al lui Gurlitt, care are vîrsta de 81 de ani.
Prima operă de artă ce va fi returnată este portretul intitulat "Femeie pe fotoliu", de Henri Matisse, care a aparţinut colecţionarului de artă din Paris Paul Rosenberg, bunicului jurnalistei Anne Sinclair, fosta soţie a lui Dominique Strauss-Kahn.
Cornelius Gurlitt a moştenit colecţia de la tatăl său, Hildebrand Gurlitt, un comerciant cu obiecte de artă care a primit ordin de la Hitler să cumpere şi să vîndă aşa-numitele "opere de artă degenerată" pentru a finanţa activităţile naziste din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Pe lîngă colecţia impresionantă - peste 1.400 de opere de artă - descoperită în apartamentul din Munchen al lui Gurlitt - autorităţile au identificat alte 238 de capodopere, mult mai mult decît se credea iniţial, într-un apartament din Salzburg al lui Cornelius Gurlitt.
Ultimele 180 de lucrări de artă descoperite în "ascunzătoarea" din Austria includ un tablou în ulei de Claude Monet, care ar putea valora 10 milioane de euro, conform televiziunii naţionale din Austria.
Tabloul din 1903, care înfăţişează Tower Bridge din Londra a fost considerat dispărut. Printre capodoperele inventariate se mai numără o sculptură în bronz de Auguste Renoir şi desene de Gauguin, Cézanne şi Picasso.
Potrivit sursei citate, lucrările descoperite în Salzburg s-ar fi aflat în proprietatea bunicului lui Cornelius Gurlitt, Louis, şi astfel - spre deosebire de capodoperele descoperite în colecţia din Germania - se presupune că nu au fost confiscate de nazişti.
Legislaţia din Germania prevede că operele de artă achiziţionate din 1933 pînă în zilele noastre - dar create înainte de 1945 - pot fi investigate ca obiecte de artă furate de nazişti.
Conform Muzeului Holocaustului din Statele Unite ale Americii, naziştii şi-ar fi însuşit în jur de 16.000 de opere de artă, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1436
- Populația:
- 2245 locuitori
Tigheci este un sat şi comună din raionul Leova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Cuporani și Tigheci. Localitatea se află la distanța de 27 km de orașul Leova și la 100 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2245 de oameni. Satul Tigheci a fost menționat documentar în anul 1436.
Comments
(0)