Horoscopul pentru 31 ianuarie 2014
BERBEC: Astăzi eşti concentrat în continuare pe transformarea în realitate a speranţelor tale, fiind prea puţin dispus să te abaţi în altă direcţie şi asta numai dacă aceasta se potriveşte intereselor tale. Poţi fi perceput puţin cam detaşat, dar de fapt eşti intens preocupat să construieşti alianţe şi să obţii rezultate. Dacă ai timp, ieşi să faci puţină mişcare împreună cu un prieten iar spre seară fii mai atent la ceea ce-ţi şopteşte intuiţia şi la informaţiile venite pe căi neobişnuite.
TAUR: Energia cu care eşti dispus să consolidezi relaţiile cu colegii este greu de egalat. Vrei să faci tot posibilul să rezolvaţi împreună toate sarcinile şi vei fi apreciat pentru spiritul tău de echipă. Totuşi, implicarea în prea multe activităţi şi neprecizarea cu exactitate a aspectelor cheie pot constitui impedimente de luat în seamă. Ambiţia şi siguranţa de sine sînt un exemplu pentu ceilalţi atîta timp cît nu încerci să răstorni din temelie concepte şi filosofii tradiţionaliste.
GEMENI: Dacă ai de lucrat cu nişte acte, încearcă să rezolvi în prima parte a zilei, căci spre seară mintea îţi va fi mai mult influenţată de emoţii şi ceea ce transmiţi altora poate lăsa loc de interpretări. Nu te lăsa apăsat de griji dacă rămîi puţin în urmă cu activităţile cotidiene, este doar o dispoziţie trecătoare. O mică evadare alături de copii sau de persoana iubită, ieşirea din rutină şi contactul cu locuri şi oameni noi nu pot constitui decît beneficii, aşa că profită de puţină aventură.
RAC: Eşti dispus să abordezi orice mijloace, oricît de neobişnuite, ca să te desprinzi de tabuuri care stau în calea liniştii tale sufleteşti. Chiar dacă poate trebuie să te confrunţi şi cu sentimente de vinovăţie sau insecuritate, găseşti puterea de a-ţi gestiona constructiv emoţiile şi de a spune partenerului ceea ce este mai important pentru tine şi ceea ce consideri că trebuie corectat. De asemenea, îi poţi face mai uşor pe cei din familie să înţeleagă nevoia ta de nou.
LEU: Chiar dacă eşti deschis către noi contacte sociale, este posibil să te axezi mai mult pe nevoile altora decît pe interesele tale. Astfel, îi vei promova în mod spontan pe cei care te motivează prin originalitatea şi nonconformismul lor. De asemenea, acordurile vor decurge armonios, fiind ferm dar şi obiectiv. În relaţiile cu familia, deşi eşti alături de ei, poţi păstra o oarecare distanţă emoţională, dar tendinţa altruistă te va face totuşi să ţii cont de necesităţile celor dragi.
FECIOARA: Soluţiile nonconformiste luate alături de colegii de muncă îţi pot aduce astăzi beneficii financiare. Totuşi, motivat de interesele tale şi axat pe rezultate, poţi părea cam rece sau vei fi afectat de o uşoară anxietate. Cel mai indicat ar fi să nu te cramponezi de rutină şi să rezervi timp şi pentru activitate fizică. Spre seară, devii mai dispus să-ţi asculţi partenerul de cuplu iar comunicarea cu acesta tinde să se desfăşoare într-o manieră mai subtilă, mai empatică.
BALANŢĂ: Buna dispoziţie este la ordinea zilei şi chiar dacă sentimentele pe care le trăieşti sînt puternice, reuşeşti să le canalizezi constructiv, exprimîndu-te cît mai atipic şi fără a te lăsa dominat de acestea. Ai energie din belşug care trebuie consumată, deci fă-ţi timp pentru activităţi recreative şi nu te îngrijora că-ţi vei destabiliza bugetul dacă eşti astăzi mai indulgent în satisfacerea capriciilor. Totul este să te bucuri de o zi mai relaxată, fără însă să faci excese.
SCORPION: Emoţiile puternice care erup astăzi din subconştient au legătură cu ceea ce reprezintă fundamentul legăturilor cu familia, dar vei reuşi să le gestionezi destul de bine, chiar dacă poţi avea un sentiment apăsător al maturizării şi al asumării responsabilităţii. Exprimă-ţi nevoia de independenţă într-un mod ferm, fără însă a stîrni conflicte. Spre seară, o dată cu intrarea planetei Mercur în zona creativităţii, expresivitatea artistică va fi facilitată în mod evident.
SĂGETĂTOR: Dacă ai posibilitatea, implică-te activ în acţiuni alături de prietenii tăi şi bazează-te pe moduri de exprimare cît mai convingătoare şi inedite în susţinerea planurilor de viitor sau dacă te prezinţi la vreun examen. Tot un prieten sau cineva mai apropiat poate fi un bun confident, care te poate ajuta să te eliberezi de temeri şi anxietăţi. Fereşte-te de speculaţii tentante precum şi de tendinţa de a investi în obiecte costisitoare, de care nici nu ai cu adevărat nevoie.
CAPRICORN: Chiar dacă eşti deschis experimentelor în zona financiară, astăzi vei reuşi să-ţi controlezi impulsivitatea şi poţi fi dispus să faci schimbări numai dacă se dovedesc a fi în interesul tău. Acelaşi principiu trebuie să îl aplici şi în privinţa planurilor de viitor, unde vei fi provocat să îţi păstrezi realismul şi să înveţi din greşeli. În relaţiile cu partenerul şi cu familia în general, există încă tensiuni legate de subiecte precum asumarea responsabilităţilor, orgolii şi crize emoţionale.
VĂRSĂTOR: Te deschizi tot mai mult către contacte socio-umane cît mai diverse şi impresionezi prin spontaneitate în exprimare dar şi prin pasiunea cu care împărtăşeşti şi altora ideile şi conceptele tale. Totuşi, orgoliul tău poate fi rănit putîndu-ţi-se reproşa că eşti prea distant emoţional şi axat doar pe planurile tale ambiţioase. În privinţa finanţelor, fii mai atent şi cîntăreşte bine înainte de a cumpăra ceva, fiindcă emoţiile îţi pot înceţoşa raţiunea în luarea deciziilor corecte.
PEŞTI: Ai încredere astăzi în tine că vei putea să controlezi bine procesul de eliberare a emoţiilor negative. Trebuie doar să treci peste momentele de îndoială despre anumite concepte religioase şi vei găsi alte metode de a te conecta la zona spiritualităţii. Chiar dacă nu eşti într-o formă fizică optimă, fii mai deschis către contacte sociale şi bazează-te pe ceea ce îţi spune intuiţia, fiindu-ţi mult mai uşor să citeşti ce este în spatele măştilor pe care le afişează cei din jurul tău.
Sursa: www.astrocafe.ro
- В какие сроки в Румынии надеются присоединиться к Шенгену
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1900
- Populația:
- 147 locuitori
Țapoc este un sat din cadrul comunei Natalievca, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Fălești și la 138 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 147 de oameni. Satul Țapoc a fost menționat documentar în anul 1900.
Comments
(0)