14 june 2016, 16:50 Music 9199

Muzica evreiască și moldovenească: similitudini și diferențe

E cazul să atribuim, în primul rînd, „Doinei" cele mai comune coincidențe de gen între muzica evreiască și moldovenească, precum și unei serii de genuri de dans din Moldova: „Iasoc", „Oleandra", „Voleh".

În literatura de specialitate muzicologică este răspîndită percepția unei structuri din două părți a „Doinei", prima parte fiind lentă și improvizată, iar a doua – rapidă și dansantă. Acest punct de vedere asupra „Doinei" moldovenești o întîlnim în „Enciclopedia Muzicală" (Moscova, 1974, vol. 2, pag. 276-277). Aceeași opinie este împărtășită și de cercetătorii „Doinei" evreiești. În realitate „Doina" este un cîntec liric sau lirico-epic trist, de multe ori de origine instrumentală. Ceea ce este considerat a doua parte a „Doinei", ar trebui să fie calificat ca o piesă independentă, cu caracter de dans. Legătura dintre două părți contrastante între ele trebuie considerată în practica formată a muzicii populare un ciclu din două părți – „Doină" și „Joc".

În versiunea evreiască acestea ar fi „Doina" și „Freilekhs"-ul. Ciclurile formate din două părți sînt cunoscute în muzica profesională, de exemplu, „Preludiul" și „Fuga" în lucrările compozitorilor stilului polifonic, pe care le folosesc și compozitorii europeni. Ca compoziție din două părți „Doina" există și la evrei, moldovenii și românii interpretează „Doina" în forma originală. De remarcat, observația lui M. Beregovschi referitor la faptul că muzicienii evrei, care cîntă la nunți interpretează „Doina" ca cîntec de petrecere. În muzica moldovenească „Doina" în această calitate nu este întîlnită. Aici ea servește drept mijloc de exprimare a meditațiilor triste, dar însăși stilistica „Doinei" – e o improvizație lentă a muzicii.

Abundența diverselor ornamente și cadențe melodice, formă liberă îi este proprie atît „doinei evreiești", cît și celei moldovenești. Și în una și în cealaltă domină armoniile minore, ceea ce face uneori dificilă găsirea diferențelor dintre doina evreiască și moldovenească. Conținutul intonațional al doinei evreiești, uneori, își are originea în cîntecul popular evreiesc. În calitate de astfel de exemplu M. Beregovschi aduce melodia „Vos farlangt der Rabi", din păcate, fără a oferi notele și textul acesteia. Exemple notabile ale „doinei evreiești" găsim în repertoriul violonistului israelian remarcabil Itzhak Perelman, regelui-klezmer clarinetist Giora Feidman. O „Doină" vocală evreiască putem auzi în interpretarea lui Dudu Fisher. În încheierea acestui compartiment vom aduce un citat din M. Golidin: „asemănarea completă dintre „Doina" klezmeriană și cea moldovenească, precum și întîietatea ca proveniență a ultimei, nu necesită dovezi". (M. Beregovschi, Moscova, 1987, p. 272). Considerînd acest punct de vedere ca fiind mai aproape de adevăr, noi nu l-am afirma chiar atît de categoric. Cercetarea în continuare a acestei probleme poate introduce toate nuanțele și corectivele necesare.

La moldoveni există două înțelesuri pentru cuvîntul „Joc" - 1) dans, joc și 2) sărbătoare în masă, serbare rurală cu jocuri și dansuri. Evreii au împrumutat acest cuvînt cu prima dintre aceste semnificații, numind cu acesta nu un anume dans, ci dansul, în general.

În coreografia dansului popular moldovenesc întîlnim diferite jocuri: mobile, dinamice, cu muzică și ritm de două măsuri și destul de moderate, lente, cu ritm de trei-șase măsuri. Practic, toate aceste dansuri sînt diferite în ceea ce privește muzica și coregrafia dansului, ceea ce înseamnă că jocul nu denumește un dans ori un anume gen, ci e denumirea generalizată a dansului.

În muzica populară evreiască termenul de „Joc" (dacă judecăm după probele incluse în colecția de M. Beregovschi) este atribuit dansurilor pline de viață cu muzica de trei măsuri. La evrei cuvîntul „Joc" este folosit într-un sens mai restr]ns, pentru a denumi un anumit dans.

„Oleandra" în coregrafia dansurilor populare moldovenești face parte dintr-un grup de dansuri asociate cu flora țării natale (însuși acest cuvînt înseamnă - floare, în special, oleandră). După natura muzicii și coregrafie „Oleandra" repetă, practic, toate caracteristicile descrise mai sus ale jocului, fiind încă mai flexibil, mai elegant, mai feminin. Este vorba de faptul că „Oleandra" în coregrafia moldovenească este considerat dans feminin, dans al domnișoarelor de onoare ale miresei (vezi: E. Florea „Muzica dansurilor populare din Moldova", 1983, pag. 29 ....).

În coregrafia evreiască horele femeiești sînt cunoscute încă din timpurile biblice (a se vedea: „Enciclopedia evreiască", Brockhaus Editura - . Efron, v. XII, pag. 589-590 ...). Dacă vorbim despre muzică, atunci „Oleandra" evreiască repetă, practic, melodia tizei sale moldovenești. În ceea ce privește intonația, melodiile jocurilor și „Oleandrelor" noastre evreiești sînt foarte aproape de cele moldovenești. Mai mult decît atît, există melodii preluate, apropiate de original, spre exemplu melodiile „Oleanori", 233 de melodii din colecția lui M. Beregovschi (1987) și cîntecul popular moldovenesc „Frunzișoară de pe vînt" (E. Florea. Op. cit., pag. 128, N 47). De menționat, că muzica acestora este foarte aproape de cea a „Oleandrelor" N 233 și N 234.

Denumirea dansului „Voleh" (valah) indică legătura cu Valahia sau cu Moldova de după Prut (teritoriul României). În colecția numită mai sus a lui M. Beregovschi sînt patru variante ale dansului „Voleh", care îl amintesc foarte mult pe cel al „Oleandrelor", dar au un ritm mai moderat. „Voleh" 236 – „Oleandră" moldovenească tipică, putem presupune că e un împrumut direct. Din păcate, comentariul la această înregistrare lipsește aici.

Următoarele două tipuri de dans evreiesc –„Hora" și „Șerul". În știința coregrafică moldovenească „Hora" (dans în cerc) este considerată dans național moldovenesc din cele mai vechi timpuri. Cu toate acestea, acest tip de dansuri predomină în Balcani, România, Ucraina, Rusia, desigur, în fiecare țară cu propriile sale caracteristici. În colecția lui M. Beregovschi, citată mai sus, printre cele 134 melodii de dans publicate, doar una e horă - 122 („Karahod-horă"). În același timp, în diferite surse puteți găsi menționarea corului ca dans, cunoscută evreilor din cele mai vechi timpuri, dar și în prezent. Am văzut în timpul Festivalului Tineretului Internațional de la Moscova, în 1957, cum băieții și fetele din delegația israeliană, ținîndu-se de umeri și, astfel, formînd un cerc au dansat „Hora" pe muzica Hava Nagila. Întrebarea despre „horă" este foarte interesantă, dar nu ne putem permite să o punem în discuție fără să dispunem de date relevante și note muzicale sub aspectul culturii evreiești.

În alt plan puteți vedea dansul „Șer". M. Beregovschi prezintă în culegerea sa 32 de melodii de dans cu aceeași denumire. Din această descriere este clar că „Șer" și „Freilekhs" sînt dansuri similare, aproape și ca caracter muzical. Uneori acestea coincid, în general; în unele locuri melodia și dansul sînt numit-Șer, în altele melodia e aceeași, dar dansul e numit „Freilekhs". Coregrafia lor este însă diferită.

Există opinia că dansul „Șer" este dansat și în Moldova, dar aici el este numit „Șaer". Din păcate, în nici una dintre colecțiile folclorului moldovenesc nu am întîlnit melodia „Șaerului". Nu am găsit nici descrieri, nici a dansului evreiesc, nici a celui moldovenesc cu aceeași denumire. În același timp, în „Colecția melodiilor moldovenești" a lui V. Corcinschi (Moscova, 1937) este o piesă cu denumirea „Freilich" basarabean, iar în colecția lui Carl Rusnac (Chișinău, 1981) - o „Sîrbă" evreiască și două melodii „Freilekhs". Iar dacă în prima dintre aceste melodii, coloritul evreiesc se întrevede destul de clar, atunci în melodiile din colecția lui Carl Rusnac tot într-un mod evident transpare coloritul moldovenesc. Denumirile lor evreiești pot fi explicate prin faptul că au fost dedicate evreilor, ori acelui fapt că erau interpretate de muzicieni evrei, care cîntau de multe ori la nunțile moldovenești și la alte sărbători.

Studiind caracteristicile coloritului național al muzicii populare evreiești una dintre cele mai importante și interesante este problema structurii melodiilor modale.

Acest lucru îl înțelegea foarte bine M. Beregovshi, care a lansat păreri foarte valoroase, deși nu întotdeauna incontestabile cu privire la această problemă. Muzicieni evrei preferă variabilitatea modală în interpretare, structurile paralele și structurile minore-majore cu diferite adaosuri cromatice. Spre exemplu, M. Beregovshi constată existența unor melodii evreiești, construite într-o cheie minoră, ocazional, cu scara a 5-ea redusă și adesea și cu a II-a redusă (ultima în Cadence). Dar anume aceste structuri sunt, în mai mare parte, caracteristice muzicii populare moldovenești, fapt confirmat și de cercetările efectuate de noi. Cele spuse mai sus ne dau motive să credem că apariția în muzica evreiască a structurilor minore numite cu alternarea scărilor V și II sînt rezultatul impactului muzicii moldovenești. Potrivit lui M. Beregovschi tipice pentru muzica evreiască sînt așa-numitele melodii modale cu armonii modificate frigiene și doriene. Aceste linii melodice sînt răpîndite pe scară largă și în muzica moldovenească.

Ocupîndu-mă de studiul muzicii moldovenești, am ajuns la concluzia că purtătoare ale coloraturii naționale nu sînt liniile melodice însele, ci anumite ritmuri-intonații, intonații tipice și expresive ale liniei melodice, întorsături melodice.

Această idee mi-am exprimat-o în articolele ample despre muzica moldovenească (revista „Sovietskaia muzîca2, ed. a 11, 1972) și „Cîteva probleme de continuitate a simfoniilor moldovenești melodice din folclorul național" („Culegere de muzică contemporană", ed. 3, „Muzghiz", 1979). M-am convins în repetate rînduri despre adevărul observațiilor mele. Constat că concluzii similare despre specificul muzicii evreiești găsim la M. Beregovschi și M. Goldin. Rezumînd cele expuse mai sus, consider că studierea muzicii evreiești și moldovenești în continuare, similitudinile și diferențele dintre ele ne vor permite să ne lărgim orizonturile în domeniul istoriei relațiilor internaționale muzicale.