Go to section: Music
26 november 2015, 15:36 Music views 10277
Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice a împlinit 75 de ani de la fondare
26 november 2015, 15:36 Music views 10277

Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice a împlinit 75 de ani de la fondare

Mai multe evenimente comemorative sub genericul „75 de ani de învăţămînt artistic în R. Moldova" au loc în zilele 25-26 noiembrie la Chişinău, fiind organizate de Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice (AMTAP).

În dimineaţa zilei de miercuri, în Sala Mare a instituţiei a avut loc deschiderea oficială a Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale „Educaţia artistică: realizările trecutului şi provocările prezentului".

În alocuţiunea sa, ministrul în exerciţiul al Culturii, Monica Babuc, a subliniat, între altele, că preşedintele R. Moldova, Nicolae Timofti, a semnat un decret prin care, pentru contribuţia adusă la pregătirea cadrelor artistice, cîţiva profesori au fost distinşi cu titlurile onorifice „Maestru în Artă" şi „Om Emerit", iar rectorul instituţiei, Victoria Melnic, a fost decorată cu Ordinul „Gloria Muncii".

De asemenea, a avut loc ceremonia de înmînare a însemnelor titlului "Doctor Honoris Causa al AMTAP" profesorului universitar Viorel Munteanu, preşedinte al filialei Iaşi a Uniunii Compozitorilor din România. La ora 17.30, la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici" a fost vernisată o expoziţie de artă plastică şi decorativă a Facultăţii de Arte Plastice, după care a urmat un concert festiv, prezentat de studenţii facultăţilor muzicale şi colectivele artistice ale AMTAP.

Astăzi, la ora 10.00, lucrările conferinţei internaţionale vor continua în Sala Mare a AMTAP, iar la ora 18.00, la Centrul Cultural „Odeon" va avea loc cea de-a III-a ediţie a Festivalului de Film Studenţesc „Debut".

Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice este succesoarea Conservatorului de Stat din Chişinău fondat în anul 1940. Pe parcursul istoriei sale, instituţia şi-a schimbat de mai multe ori denumirea şi structura.

În forma ei actuală, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice a fost instituită în baza reorganizării Universităţii de Stat a Artelor, la 1 septembrie 2002. În prezent, Academia acoperă toate domeniile de învăţămînt artistic universitar şi postuniversitar. AMTAP a fost acreditată în iulie 2006, iar în iulie 2009 a obţinut certificatul de acreditare ştiinţifică. Timp de 75 de ani, instituţia a pregătit 14 500 de specialişti.

Din băncile AMTAP au ieșit numeroși laureaţi ai concursurilor internaţionale, artişti ai poporului, personalităţi notorii ale artei şi culturii naţionale precum Tamara Ceban, Serghei Lunchevici, Vasile Zagorschi, Evgheni Verbeţchi, Vladimir Rotaru, Zlata Tcaci, Maria Bieşu, Eugen Doga, Veronica Garştea, Sofia Rotaru, Anastasia Lazariuc, Ion Aldea-Teodorovici, Marian Stârcea, Iurie Gâscă, Natalia Gavrilan, Ilian Gârneţ, Diana Axenti, Nelly Ciobanu, Geta Burlacu şi mulţi alţii.

Source: www.voceabasarabiei.net

Keywords:

aniversarea , muzica , academia

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1939
Populația:
964 locuitori

Saharna Nouă este un sat şi comună din raionul Rezina. Din componenţa comunei fac parte localităţile Buciușca, Saharna Nouă, Saharna. Satul Saharna Nouă este situate la o distanță de 15 km de orașul Rezina și la 127 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 964 de oameni. Satul Saharna Nouă a fost înființat în anul 1939.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.