03 august 2021, 11:00 Celebrities 3593

Povestea bucătarului-călător care „colorează” fiecare farfurie

Noi.md continuă să descopere oameni care inspiră, oameni care, fiind supuși mai multor greutăți peste hotarele țării, au revenit în patrie și fac ceea ce le place.

Despre invitatul ediției de astăzi a proiectului „Nicăieri nu-i ca acasă” se spune că este un om care nu renunță niciodată. Calea spre succes i-a fost anevoioasă, dar a știut dintotdeauna ce-și dorește de la viață.

Dmitrii Petrenco este cel care ne-a deschis ușile restaurantului și bucătăriei sale pentru a ne povesti ce înseamnă să fii cu adevărat un bucătar-călător.

- Dmitrii, te salut și îți mulțumesc că ne-ai primit în restaurantul tău, aici unde fiecare om se simte minunat și are ocazia să guste din cele mai alese bucate. Este bucătăria locul în care te simți cel mai bine?

- Da. Înainte de a începe drumul meu în Franța, ca bucătar, eu am lucrat pentru șefi, am lucrat așa cum mi-au zis. După asta, am lucrat doi ani în Saint-Tropez și Courchevel, acolo eu am făcut mîncare pentru clienții mei. De exemplu, era o familie care mi-a spus că vrea să mănînce hrișcă toată săptămîna, dar eu lucrînd în cel mai bun restaurant din lume, am ajuns aici să gătesc hrișcă... dar am făcut, pentru că ei plăteau un ban foarte bun. Acum cînd am revenit acasă, eu am posibilitatea să fac ce vreau, bucătăria mea de autor și cea mai mare plcăcere este că putem realiza toate ideile și experiențele mele în Moldova.

- Tu practic de nevoie ai învățat să gătești și asta pentru că restaurantul pe care-l aveai la acea vreme rămăsese fără bucătari și trebuia cumva să asiguri mîncarea de pe masa clienților. Îți mai amintești de acea perioadă?

- Nu pot spune că a rămas fără bucătari. A fost un bucătar șef, dar el avea o experiență sovietică. Era o femeie care gătea borș, zeamă, sarmale. Eu nu am nimic împotrivă, mie îmi place foarte mult, dar eu am înțeles că eu vreau altceva, dar n-am avut nicio experiență. Da, eu am făcut cîte ceva pentru iubita mea, pentru prietenii mei, dar asta a fost ca amator. Și cînd am înțeles că vreau să schimb ceva, nu am putut găsi un bucătar șef, era foarte greu, pentru că în Moldova toți bucătarii buni au deja un loc de muncă, iar eu nu am avut buget pentru un bucătar șef bun. Pentru mine e foarte important că dacă vrei să faci ceva, ori ești primul, ori nu faci nimic. Atunci am vîndut tot, am luat o mică valiză cu mine și am plecat în Franța.

- Apropo despre experiența ta trăită peste hotare, pentru prima dată ai plecat în Ucraina, la vîrsta de 18 ani, apoi a urmat Franța, acolo une la fiecare cinci luni schimbai restaurantele pentru a acumula experiență. Cum a fost perioada petrecută acolo?

- Experiența din Odessa a fost una foarte faină, o nouă viață. Eu abia acum am înțeles că în viața mea au fost cinci vieți. E foarte bine cînd tu începi totul de la zero, nimeni nu te știe. Această experiență va fi scrisă în cartea mea „Я пахну едой и счастьем”, care a fost inspirată de urmăritorii mei de pe Instagram, care îmi spuneau că trebuie să scriu o carte, în care să vorbesc despre cum am ajuns în cel mai bun restaurant din lume fără experiență, fără a cunoaște limba franceză. Mi-am zis „de ce nu?”. Aceasta va fi o carte de inspirație pentru alți oameni, o carte nu numai pentru bucătari sau chelneri, va fi o carte pentru oamenii care trebuie întotdeauna să caute profesia lui. Eu știu mulți oameni care fac bani buni, au casă, mașină, dar ei nu sînt fericiți, pentru că ei nu fac ceea ce le place. Asta a fost o căutare spre mine și eu am înțeles că mie îmi place să fiu în bucătărie și să fac ceva nou. Multă lume îmi scrie „Dumitru, tu ești fericit, faci ceea ce-ți place”, dar înainte de asta eu am schimbat zece profesii. Am început să lucrez la spălătoriile auto în clasa a 9-a, după asta am fost curier, chelner, barman, administrator. Mereu eram în căutare, dar eu cred că multă lume se sperie să schimbe ceva în viață, iar asta e o mare problemă. Atunci apar probleme de psihologie, depresie și altele. Eu cred că nu are nicio importanță cîți bani faci, dacă nu ești fericit.

- Ai pomenit că ai ajuns în cel mai bun restaurant din Franța. Cum erai privit de colegi acolo? Îmi imaginez că era o rivalitate între voi.

- Desigur, bucătarii francezi sînt cu nasul pe sus, ei au absolvit „Paul Bocuse”, e ca un „Oxford” în culinăria mondială și desigur că acesta a fost scopul meu, chiar dacă nu am știut cum, dar mi-am zis că voi intra acolo. Eu cred că oamenii cînd văd că tu ai un scop foarte clar, ușile se vor deschide, trebuie doar să batem.

- Despre tine se spune că ești o persoană care nu renunță niciodată. La un moment dat, te confruntai și cu probleme de sănătate din cauza oboselii și a lucrului peste program. Nici acela nu a fost un motiv pentru tine de a te face să renunți?

- Asta a fost pentru mine încă o motivație pentru mine. Nu știu cum la alții, dar la mine, înainte de ceva nou, mereu se întîmplă ceva. Cred că D-zeu verifică dacă vreau asta cu adevărat. De exemplu, în prima zi de încercare la „Paul Bocuse” eu mi-am găsit roata de la bicicletă distrusă – a fost catastrofă. Eu am luat taxi, dar în acea dimineață erau ambuteiaje. Acum înțeleg că acel lucru l-a făcut cineva special pentru mine. Și da, e adevărat, la bucătari, chelneri, există boli profesionale – cu genunchii, spatele, pentru că 16 ore pe zi tu stai în bucătărie sau în sală. Nimeni nu crede că bucătarii pot fi flămînzi, dar eu am avut o experiență cînd două săptămîni nu am mîncat nimic. Noi nu aveam timp să mergem la baie măcar. Eu nu dramatizez, acest lucru e adevărat.

- Vreau să ne întoarcem puțin în timp și să-ți amintești despre prima farfurie gătită. Spuneai într-un interviu că prima ta experiență în ale gătitului a fost un dezastru. De ce? Pentru cine ai gătit?

- Eram cu prietenul meu Sașa și după școală am mers la mine. Eram ambii flămînzi, dar aveam numai ouă și tomate. El mi-a zis că are o rețetă bună și mi-a zis s-o încercăm. Eu nu aveam răbdare, am făcut foc mare și totul a ars, a fost un dezastru. Nu aveam ventilare acasă și am deschis ușa, iar oamenii care erau în curte au apelat pompierii, crezînd că este incendiu. Și seara cînd a venit mama acasă, am avut o discuție nu prea plăcută pentru mine.

- Acum gătești foarte bine. Cu siguranță, aflîndu-tepeste hotare, ai avut posibilitatea să le gătești cetățenilor străini bucate tradiționale moldovenești. Ce spuneau ei despre bucătăria noastră?

- Acest lucru nu l-am povestit încă nicăieri, va fi și în cartea mea. Eu am plecat în Franța, în vacanță, la prietenul meu Roman care era căsătorit acolo și lucra la un restaurant și i-am spus că vreau să intru în bucătărie, ca ajutor, pentru două sau trei zile. El a vorbit cu șeful și am lucrat cu el două zile și asta a fost o mare inspirație pentru mine. Într-o zi după lucru, șeful a venit la mine și m-a întrebat despre bucătăria moldovenească, eu i-am povestit despre mămăligă, despre care el nu a înțeles nimic. Vorbeam la un pahar de vin, credeam că în glumă, dar a doua zi a venit cu producte și mi-a spus că în acea seară va închide restaurantul și va veni cu prietenii lui, toți bucătar șefi, și eu să pregătesc bucate din bucătăria moldovenească. Aveam emoții, am sunat-o pe bunica, am întrebat-o cum se fac plăcintele. Mi-amintesc că am făcut plcăinte, nu erau cele mai bune, eu acum înțeleg asta. Am mai făcut tocană cu mămăligă și jumere, iar ei au comandat de încă vreo trei ori aceste jumere. Le-a plăcut foarte mult, iar după asta șeful m-a invitat să lucrez ca ajutor de bucătar în Saint-Tropez, unde am gătit bucate din bucătăria moldovenească.

- Cînd spui cuvîntul „acasă” la ce te gîndești?

Bunica mea, brînzoaicele de dimineață, bucătăria noastră moldovenească, pe care o îndrăgesc foarte mult. Mulți credeau că mie nu-mi place, de aceea eu fac ceva creat de mine. Nu este adevărat. Mie îmi place. Cînd ați văzut voi pe Instagram sau Facebook postări despre plăcinte sau zeamă? Voi vedeți numai sushi, burgeri, carpaccio. Dacă bucătăria noastră de acum nu este interesantă pentru noi, moldovenii, cum pote fi ea interesantă pentru alții? Trebuie să o facem modernă, iar acesta este scopul nostru.

- Aș vrea să te întreb la final de ce pentru tine „nicăieri nu-i ca acasă”?

Întotdeauna tu vei fi străin în străinătate. La un moment dat, eu am înțeles că eu am experiență pentru un proiect, pe care să-l dezvolt în Moldova. Visul moldoveanului este să-și facă pașaport român și să plece în străinătate, crezînd că acolo cineva îi așteaptă. Da, da! Voi plecați în Franța, iar aeroport vă așteaptă Macron cu cheile de la mașină, de la apartament și de la restaurantul vostru. Nu este o glumă, dar în primii trei ani, eu aveam în fiecare lună la contul meu minus 200 – 300 euro. Și eu acolo nu m-am distrat, am lucrat și am cheltuit pentru puțină mîncare cînd aveam liber. Acolo nimeni nu te așteaptă pe tine. Mulți au ochelari roz. Nu, băieți! Haideți să facem ceva aici! Voi puteți și trebuie să reveniți acasă. Fiecare are experiența lui și poate să facă ceva pentru această țară. Iar eu vreau să fiu un exemplu, o inspirație pentru alții.

- Dmitrii, îți mulțumesc tare mult pentru această discuție aromată și îți urez mult succes în tot ceea ce faci și fie ca restaurantul tău să fie mereu plin de oameni dornici să guste din bucatele tale.

Mulțumesc! Iar eu, la rîndul meu, vă invit la bucătărie. Voi prepara o costiță delicioasă Barda. Noi gătim acest fel de mîncare pe cărbuni, apoi pe ulei. Acum o să vedeți și singuri totul, iar eu am să vă povestesc. Să mergem!

Astăzi vreau să gătesc pentru dvs. steak-ul nostru de marcă de la Barda. Aceasta este o costiță costițe de porc, ținută 15 zile la marinat. Carnea este de la furnizorul nostru Barda din satul Bardar. Acesta este un produs de top. Nu este nevoie să comandați carne din Ucraina. Iată un produs moldovenesc și îl pregătim în cîteva moduri. Veniți cu mine!

Neapărat se folosește sare, piper, condimente, ulei, astfel încît carnea să nu devină uscată. Și, bineînțeles, tehnica noastră moldovenească - pe grătar, dar noi, totuși, punem carnea direct pe cărbuni, astfel ea absoarbe fumul, căpătînd un gust extraordinar.

La noi în bucătărie există întotdeauna un mini-grătar. Iată așa căldură ar trebui să fie atunci cînd gătiți carnea, cît mai puternică posibil.

În cazul în care doriţi să deveniţi protagoniştii rubricii „Nicăieri nu-i ca acasă” sau ştiţi pe cineva care, după ani de pribegie, a ales să rămînă în Republica Moldova, daţi-ne de veste la adresa de email intreaba@noi.md, iar noi cu drag vom arăta lumii întregi motivele care v-au ţinut acasă şi care nu vă lasă să plecaţi.

Partenerii rubricii sînt Biroul Relații cu Diaspora din cadrul Cancelariei de Stat și Președinția Republicii Moldova.

Alte ediţii ale proiectului „Nicăieri nu-i ca acasă” le puteţi vedea aici.