|
Ion Puiu - Omul-Artist, puntea de lumină dintre trecut şi prezent (Video)
O persoană trăiește atît timp, cît şi-l amintesc alții. De aceea credem, sincer că numărul oamenilor care-i onorează amintirea lui Ion Puiu este încă mare, deoarece numele lui este unul semnificativ, fiind înscris temeinic în istoria artei țării.
Creațiile sale rămîn şi astăzi actuale, ele poartă armonia peste ani. Picturile sale, peisajele, grafica, poeziile, piesele sînt reale, fără falsuri, fără împrumuturi, el exprimîndu-se plenar în creațiile sale.
Pentru noi toți e o descoperire şi astăzi că creațiile sale nu-şi pierd din actualitate, ba chiar într-o oarecare măsură o depășesc, oferindu-ne din trecut creații de o actualitate reală.
Noi ştim cu toții că creaţia menţine în om capacitatea de a se bucura de lumea înconjurătoare și de a o iubi, de aceea amintindu-ne astăzi de plecarea prematură în lumea celor drepți a lui Ion Puiu, noi realizăm conexiunea cu sufletul său nemuritor şi creaţia sa care va dăinui peste timpuri.
Fiecare artist se naşte cu propriile seminţe, culese din izvorul vieţii ca apoi să le semene cu grijă, să le ude, să rupă buruienile din jurul lor, să le aştepte să dea în pîrg, să le aleagă cu grijă şi să plece.
Pe 25 iunie 2022 s-au împlinit 6 ani de cînd Ion Puiu a trecut în nefiinţă.
Omul-Artist plenar deosebit de talentat, a acţionat cu aceeaşi siguranţă în domenii precum: pictură, grafică, scenografie, dramaturgie, poezie, oferindu-ne parcursul îndelungatei sale cariere de creație, de circa 30 de ani, scenografii pentru circa 100 de spectacole, care au fost montate pe scenele teatrelor din Moldova, Rusia, Ţările Baltice, România, Georgia, numeroase expoziții, cu lucrările sale fiind organizate la Chişinău, Bucureşti, Moscova, Riga, Tbilisi, dintre acestea fiind remarcate: „Hyperion", „Amfora", „Clovnul timpului", „Bălăuţa" etc.
Cele mai de preţ însuşiri ale unui artist adevărat le poseda Ion Puiu, căci pătrunde în sufletului uman peste timpuri, creînd puntea de lumină dintre trecut şi prezent. Prin talentul sau a reuşit să găsească mereu expresia adecvată, folosind mijloacele tehnice cele mai proprii cu atîta frămîntare şi pasiune, egalate de inteligenţă şi gust, ca să ne mişte sufletele şi astăzi, rămînînd etern viu prin creaţia sa.
El şi-a văzut destinul în aceea de a pătrunde în sufletele oamenilor şi de a-i învăţa să desluşească frumosul. Urmărindu-i spectacolele, picturile permitem să crească în noi bucuria culorilor, magia nuanţelor, spiritul creaţiei.
S-a bucurat de o critică extrem de favorabilă în toate domeniile în care a activat. A fost membru a trei Uniuni de Creaţie: Uniunea Teatrală, Uniunea Scriitorilor şi Uniunea Artiştilor Plastici. A obţinut pe parcursul vieţii numeroase premii ale Ministerului Culturii, dar şi Premiul de Stat al Republicii Moldova, în anul 1991, a primit titlurile "Eminent al Culturii", "Maestru în Artă" şi s-a învrednicit de Medalia „M. Eminescu", în anul 2000.
Luminoasă fie-i amintirea Omului-Artist Ion Puiu.
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1859
- Populația:
- 728 locuitori
Pivniceni este un sat şi comună din raionul Donduşeni. Pivniceni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 7 km de orașul Dondușeni și la 234 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 728 de oameni. Satul Pivniceni a fost menționat documentar în anul 1859.
Comments
(0)