04 september 2024, 10:30 Celebrities views 29243
In memoriam Mihail Grecu (Video)
04 september 2024, 10:30 Celebrities views 29243

In memoriam Mihail Grecu (Video)

Astăzi se împlinesc 25 ani de la trecerea în neființă a artistului plastic Mihail Grecu. Născut la 22 noiembrie 1916 în satul Faraonovca din Ucraina, el a studiat la Academia de Arte din Bucureşti (1937-1940), la atelierul lui Francisc Şirato şi la Şcoala de Arte Plastice din Chișinău − atelierul lui M. Gamburd (1940), urmînd cursurile facultative la atelierul lui I. Hazov (1947-1948). În perioada celui de-al Doilea Război Mondial este evacuat în Uralsk, Kazahstan (1941-1944), unde realizează prima sa lucrare „Maternitate” (1944).

Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din RSSM din 1945. Începînd cu 1957 participă la primele expoziţii unionale şi internaţionale. Creaţia lui M. Grecu a cunoscut trei perioade distincte, care i-au marcat operele. Prima cuprinde anii 1950-1960 şi poate fi identificată cu însuşirea profesională a limbajului plastic profesionist în domeniul desenului compoziţiei şi cromaticii coloristice, ce-a de-a doua − reflectă experimentele coloritului decorativ (1960-1975), ultima reprezintă un interes sporit al maestrului pentru materiale noi şi colaj, concomitent, se adresează tradiţiilor artei populare prin prisma simbolicii mesajului.

Printre cele mai cunoscute opere din prima perioadă figurează „Femeie cu broboadă galbenă” (1956), „Portretul lui Gh. Dimitriu”, „Natură statică cu peşti” şi „Ţăran cu pălărie” (1957).

După 1960 pictura maestrului este marcată de un decorativism sonor, declarat de către ideologii timpului „ca influenţe formaliste, burgheze”, interzicînd expunerea lor în cadrul expoziţiilor republicane. Astăzi pînzele „Fetele din Ceadîr-Lunga” (1959-1960), „Recruţii” (1965) şi tripticul „Istoria unei vieţi” constituie „fondul de aur” al artei naţionale. Fiind o personalitate de cultură europeană M. Grecu abandonează, în pictură, după 1975 coloritul decorativ şi sonor, optînd pentru noi tehnici şi coloranţi produşi în industrie. Astfel, în numeroase lucrări din această perioadă maestrul utilizează lacurile şi vopselele sintetice cu aplicarea colajului („Tragica Veneţie”, 1970; „In memoriam”, 1974; „Geneză”, „Vulcan”, 1977; „Masă de piatră”, 1976; „Poarta strămoşilor”, 1977; „Luna la Butuceni”, 1979; „Toamna aurie”, 1984 etc.). A avut numeroase expoziţii personale în Rusia (1971, 1989, 1973, 1975, 1989), Azerbaidjan (1965), Ucraina (1965, 1968, 1980), Lituania (1971), Letonia şi Estonia (1968,) România (1992, 1999) şi la Chișinău (1966, 1969, 1977, 1986, 1992, 1996, 2001). Pentru merite deosebite în artă a fost menţionat cu Medalia de Aur la Expoziţia Realizărilor Economiei Naţionale (EREN) (1966, 1970), Premiul de Stat al RSSM (1978), Artist al Poporului din RSSM (1986), Laureat al Premiului de Stat al URSS (1990), Ordinul Republicii  Moldova (1992). Mihail Grecu s-a stins din viață la 9 aprilie 1998 la Chișinău.

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1604
Populația:
611 locuitori

Cogîlniceni este un sat şi comună din raionul Rezina. Satul are o suprafaţă de circa 0.79 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 4.27 km. Cogîlniceni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Cogîlniceni este aşezat pe partea stîngă a rîuleţului Cogîlnic, de unde vine  şi numele localităţii. Cogîlniceni este situat la o distanţă de 25 km de oraşul Rerzina şi la 73 km de Chișinău.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.