09 february 2015, 11:51 Celebrities views 9295
Dumitru Alaiba: Trebuie să reducem la maximum povara birocratică şi focarele de corupţie
09 february 2015, 11:51 Celebrities views 9295

Dumitru Alaiba: Trebuie să reducem la maximum povara birocratică şi focarele de corupţie

După ce a primit licenţa la Academia de Studii Economice din Moldova, Dumitru Alaiba, a continuat studiile în Finlanda. A fost angajat într-o companie de consultanţă din Helsinki. Ulterior, a fost transferat la biroul din Bucureşti. O perioadă a activat în domeniul consultanţei pentru Guvernul leton la Riga. Apoi a urmat un alt contract de muncă într-o companie internaţională din Viena. La finele anului 2009 a revenit în ţară. Ce l-a făcut pe Dumitru Alaiba să revină în Republica Moldova, aflaţi din materialul realizat în cadrul Campaniei „Europa în Ţara Mea", lansată de postul public de televiziune, Moldova 1.

Actualmente, protagonistul este în funcţia de șef al secretariatului Consiliului economic al prim-ministrului Republicii Moldova. „Și acum am gândul că aș mai sta câțiva ani întro-o țară sau în alta și nu este nimic grav în asta. Posibilitățile, în Moldova, nu sunt atât de mari, de aceea și oamenii pleacă pentru că vor o viață bună și oportunități mai promițătoare", a remarcat tânărul.

Dumitru a povestit pentru echipa Moldova 1 despre experiența sa de peste hotare. „Dacă e să vorbim de o companie, șeful este cel care lucrează de trei ori mai mult decât restul, care vine cel mai devreme la serviciu și pleacă ultimul. Doar astfel poate solicita subordonaților săi să lucreze și să fie cât mai eficienți. Iar în companiile noastre șeful este cel care lucrează cel mai puțin și așteaptă doar ca pentru el să lucreze cineva", este comparația făcută de Dumitru.

„Cred că ceea ce noi am putea să facem și ar trebui să facem acum de urgență este să dăm oamenilor un loc de muncă cât mai interesant, cât bine plătit, decent. Pentru asta trebuie să readucem economia, să reducem la maximum povara birocratică, să reducem focarele de corupție din diferite instituții. Or, un certificat sau o procedură înseamnă risc de mită. Trebuie să oferim aceleași oportunități. Așa cum oamenii sunt egali în fața legii, așa și businessurile trebuie să fie egale în fața legii. Trebuie să aducem cât mai mulți investitori care vor să facă business în țara asta și să dea locuri de muncă oamenilor, să plătească salarii decente, dar pentru asta trebuie să reducem din birocrația pe care o întâlnesc", este recomandarea șefului secretariatului Consiliului economic al prim-ministrului Republicii Moldova.

„Dacă e să comparăm situația actuală cu cea de zece ani în urmă, s-au schimbat multe lucruri. Este bine ca noi nu avem răbdare și vrem să vedem un rezultat mult mai repede, mai semnificativ și mai vizibil. Dar asta înseamnă Europa, schimbarea pas cu pas. Trăim într-o regiune în care valul reformelor nu poate fi oprit și asta îmi dă speranță în ziua de mâine", a menționat protagonistul.

„Mi-aș dori să ne apucăm de un lucru și să-l ducem la capăt. Asta e unica soluție ca Republica Moldova să aibă un viitor mai bun, și astfel vom lăsa copiilor noștri o țară mai bună decât părinții ne-au lăsat nouă. Îmi doresc să avem această dorință de a construi țara, pentru toți, nu doar pentru unii", a evocat Dumitru Alaiba.

Mai multe despre protagonist aflaţi din seria de materiale video cu genericul „Europa în Ţara Mea", lansată de Moldova 1. O campanie, protagoniştii căreia sunt tinerii care au studiat şi au activat peste hotare, iar revenind în Republica Moldova îşi valorifică experienţa profesională, având încrederea că Europa poate fi edificată în ţara lor de baştină.

Source: trm.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1420
Populația:
5220 locuitori

Vorniceni este un sat şi comună din raionul Străşeni. Vorniceni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 16 km de orașul Strășeni și la 39 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 5220 de oameni. Satul Vorniceni a fost menționat documentar în anul 1420.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.