Noi reguli pentru sesiunea de Bacalaureat 2014
Foto: ziuanews.ro |
În sesiunea de Bacalaureat 2014 candidaţii ar putea fi verificaţi cu detectorul de metale. Anunţul a fost făcut astăzi de viceministrul Educaţiei, Igor Grosu, în cadrul unei conferinţe de presă, comunică MOLDPRES.
Potrivit lui Grosu, verificarea se va face înainte, în timpul sau la expirarea timpului de scriere a probei de examen. „În cazul în care vor fi depistate materiale interzise, candidatului i se va lua testul, iar toate celelalte note de la examene îi vor fi anulate”, a precizat viceministrul.
Un alt element nou introdus în metodologia pentru Bacalaureat este mărirea pragului de trecere de la 25% la 30% din punctajul maxim, iar schema de notare pentru toate examenele să fie stabilită din timp.
Viceministrul a mai informat că sistemul video pentru monitorizarea examenelor va fi păstrat şi anul viitor, iar notele în urma contestaţiilor nu se vor micşora.
Proiectul de lege va fi supus dezbaterilor publice şi urmează să fie aprobat de Guvern la finele lunii curente.
Pentru sesiunea de Bac 2013 au fost admişi peste 27 de mii de studenţi, dintre care patru procente au fost eliminaţi pentru fraudă, fiind totodată înregistrată şi cea mai scăzută rată de promovare a Bacului în R. Moldova - 68,28%.
Source:
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1770
- Populația:
- 2226 locuitori
Baurci-Moldoveni este un sat şi comună din raionul Cahul. Baurci-Moldoveni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Cahul și la 159 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2226 de oameni. Satul Baurci-Moldoveni a fost menționat documentar în anul 1770.
Comments
(0)