|
Mitropolitul Vladimir i-a adresat o scrisoare Patriarhului Daniel
Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove a făcut publică o scrisoare adresată Patriarhului Bisericii Ortodoxe Romîne, Părintele Daniel, în care își exprimă preocupările serioase și nevoia urgentă de dialog și unitate în fața provocărilor care amenință armonia comunității creștine, transmite Noi.md
În scrisoarea deschisă, Mitropolitul Moldovei, ÎPS Vladimir, aduce în discuție problemele actuale și diviziunile din Biserica Ortodoxă, accentuînd impactul negativ al dezbinării politice și sociale asupra credincioșilor.
Confruntarea cu sectarismul și pierderea aderenței la adevărata credință sînt semnalate ca fiind deosebit de îngrijorătoare în contextul în care se observă o tendință de folosire a identității naționale și a ofertelor materiale pentru a influența clerul și credincioșii.
"Privim cu îngrijorare la modul în care, spre bucuria politicului, se folosește încă o dată dezbinarea dintre frați ca armă electorală, iar sufletele credincioșilor se pierd în mrejele sectelor. Este dureros cum interesele materiale trezesc în unii slujitori ai Bisericii un patriotism de ocazie, iar salariul oferit influențează percepția asupra naționalității, salariu pe care îl iau chiar și unii dintre preoții noștri fără măcar să fi trecut la Mitropolia Basarabiei"
Mitropolia Chișinăului a invocat înțelepciunea și experiența Patriarhului Daniel, cerînd să se folosească discernămîntul pentru a depăși conflictele și a promova o cultură a înțelegerii și respectului mutual între Mitropolia Moldovei și Mitropolia Basarabiei. A fost evidențiată necesitatea de a trata cu prudență și grijă problemele de natură canonică și de a păstra Biserica departe de a deveni un vehicul pentru interesele materiale.
Punctul central al mesajului este apelul la dialog constructiv și la colaborare între diversele jurisdicții bisericești, pentru a asigura pacea și a menține disciplina canonică în rîndul clericilor și credincioșilor.
Mitropolia și-a exprimat dorința de a conviețui în dragoste și pace, pledînd pentru un dialog sincer care să deschidă calea către o reconciliere plină de speranță și o colaborare fructuoasă în viitor.
Amintim, în ultima perioadă, mai mulți preoți din cadrul Mitropoliei Moldovei au trecut la cea a Basarabiei.
Source:
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1554
- Populația:
- 1464 locuitori
Pașcani este un sat și comună din raionul Hîncești. Din componenţa comunei fac parte localităţile Pereni și Pașcani. Localitatea se află la distanța de 32 km de orașul Hîncești și la 63 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1464 de locuitori. Satul Pașcani a fost menționat documentar în anul 1554.
Comments
(0)